General de divizie IOAN DIMITRIE CULCER

Erou al Războiului pentru Întregirea Națională, generalul Ioan Culcer (ortografiat de regulă Ion), unul dintre reprezentanții elitei militare naționale provenit din Arma Geniu, s-a născut în ziua de 29 iulie 1853 în orașul Târgu Jiu, fiind al patrulea băiat din familia renumitului medic Dimitrie Culcer și al Anicăi Otetelișanu. Pe când abia împlinise vârsta de 10 ani, întrucât tatălui său i-a fost încredințată funcția de medic primar al capitalei, a fost nevoit să-și continue studiile primare și gimnaziale la un pension din București, iar în vara anului 1870, urmând exemplul fratelui său Vladimir, a devenit cursant al Școlii Militare din București – Secțiunea Ofițeri de Artilerie și Geniu.

Fiind dotat de natură cu o inteligență sclipitoare și o memorie remarcabilă, Ion Culcer a depus eforturi considerabile pentru instruirea temeinică în specialitatea aleasă, reușind să încheie școala militară al 4-lea din cei 18 absolvenți ai promoției 01 iulie 1873, dată la care a fost înaintat sublocotenent în arma geniu și repartizat ca subaltern (comandant de pluton), asemenea colegilor săi – sublocotenenții Mihail Boteanu, Constantin Botez, Grigore Crăiniceanu și Vasile Ionescu, la Batalionul Geniu București (unic la acea vreme).

Făcând dovada unor remarcabile cunoștințe tehnice și capabilități intelectuale, în toamna anului 1874 a fost selectat și trimis, pentru desăvârșirea studiilor de specialitate, la Școala Politehnică din Paris, iar la absolvirea acesteia a obținut titlul de inginer. În continuarea, a fost înscris la Școala de Aplicație pentru Artilerie și Geniu din Fontainebleau-Franța spre a urma cursurile de perfecționare a pregătirii tehnice și tactice de specialitate (geniu), reușind să încheie cu rezultate meritorii numai un modul cu durata de 6 luni, întrucât în luna aprilie 1877, în contextul declarării mobilizării armatei, a fost repatriat în vederea participării la Războiului de Independență.

În perioada inițială a războiului (până la trecerea armatei române la sud de Dunăre) a făcut parte, probabil, din Secția Geniu a Marelui Cartier General, condusă de lt.col. Anton Berindei, structură care coordona nemijlocit executarea fortificațiilor pasagere de tip redute-baterii în zona cetății Calafat. Personal, nu am identificat date concrete cu privire la activitatea sa din această perioadă; dintr-o scrisoare adresată mătușii Elena Economu (născută Otetelișanu), rezultă că în luna iulie 1877, probabil în urma bombardamentelor artileriei tucești asupra pozițiilor din zona Calafat, a fost rănit și internat în spitalul militar din Craiova.

Ulterior, potrivit consemnărilor evidențiate în ,,Istoria Armei Geniului” publicată în anul 1902 de către colonelul de geniu Constantin N. Hîrjeu (participant la război, având gradul de sublocotenent în Compania 3 Săpători-Minari), la începutul lunii octombrie 1877 slt. Ion Culcer figura ca subaltern în cadrul Companiei 2 Săpători-Minari comandată de cpt. Constantin Sorescu. Împreună cu subunitatea a contribuit semnificativ la realizarea unor ample și complexe lucrări de investire (fortificații) necesare apropierii treptate a trupelor luptătoare aparținând Diviziei III Infanterie de redutele Grivița 2 și Bucov, dispuse pe partea de sud-vest a așa-zisei ,,vale a lacrimilor”, semnificative fiind cele referitoare la:

– executarea unor porțiuni de șanțuri de comunicații / drumuri acoperite, paralele și zig-zaguri de legătură transversală între acestea (3 m adâncime, 3 m lățime și 1,2 m înălțimea parapetului), scări fixe (trepte) pentru escaladarea acestora, posturi de observare, bordeie pentru ofițeri și trupă, adăposturi / locuri de așteptare înaintea plecării la atac, piețe (depozite) de muniții și unelte etc.;

– confecționarea unor măști din gabioane și saci umpluți cu pământ pentru protecția trupelor proprii în timpul lucrului, față de focul neîntrerupt al inamicului;

– confecționarea unor gabioane tip tăvălug din nuiele umplute cu pământ, paie și lână, precum și scări mobile de însoțire, necesare trupelor luptătoare pentru escaladarea redutelor turcești pe timpul atacului acestora;

– realizarea unei galerii subterane de atac orientată spre reduta Grivița 2 (80 / 1,8 / 1 m) cu 3 ramuri radiale (12 – 15 m) fiecare cu câte 4 camere de furnal, în vederea facilitării accesului sub șanțurile acesteia și desfășurării acțiunilor specifice războiului de mină;

– lucrări sumare pentru întoarcerea către Plevna a frontului propriilor poziții de apărare și neutralizarea dispozitivelor de distrugere capcană, instalate de către turci înainte de retragere;

– lucrări de investire sumare pentru retragerea la nevoie a trupelor proprii, în zona Riber, pe valea râului Vidin;

– însoțirea trupelor de infanterie, în capul coloanelor de atac asupra redutelor turcești, sub protecția relativă a gabioanelor de tip tăvălug umplute cu nuiele subțiri, paie și lână, sprijinirea acestora pentru trecerea șanțurilor și escaladarea parapeților cu ajutorul scărilor din lemn sau panouri din fascine (fără excepție, misiunile de acest gen, au fost îndeplinite în condiții extrem de dificile, sub focul continuu al artileriei și infanteriei turcești, de fiecare dată soldându-se cu mari pierderi de vieți omenești, din rândul ofițerilor și mai ales al trupei).

La atacul executat de Batalionul 1 Linie / Regimentul 8 Infanterie, condus de cpt. Valter Mărăcineanu, în zorii zilei de 30 august 1877 asupra redutei Grivița 2, numai sublocotenentul Ion Culcer, care probabil era comandantul detașamentului geniu de însoțire, a fost singurul ofițer care a scăpat nevătămat de focul nimicitor al inamicului.

După căderea Plevnei, în contextul reorganizării trupelor operaționale române conform Înaltului Ordin de zi nr. 174 / 05.12.1877, pe lt. Ion Culcer îl regăsim ca subaltern în cadrul Companiei 4 Săpători-Minari comandată de cpt. Alexandru Munteanu, fiind angajat la executarea, în folosul trupelor Diviziei IV Infanterie a unor lucrări specifice de asediu pentru împresurarea și cucerirea cetății Vidin, și anume:

– ridicarea topografică a întăririlor din zona redutei Opanez, a poziției de la Caciamunița și a podului peste râul Vid din zona Vidin;

– întărirea poziției din fața satului Vitbol cu: o redută de baterii pentru tunuri, abatize, metereze, obstacole de sârmă și șanțuri de comunicații pentru o companie de infanterie, concomitent cu repararea adăposturilor de artilerie existente;

– legarea între ele a bateriilor și liniilor de comunicații ocupate de trupe în această zonă și încă 2 redute în jurul satului Tatargik;

– procurarea de materiale (lemn, nuiele, sârmă, cuie, frânghii) și confecționarea unor panouri din fascine și scări pentru trecerea șanțurilor și escaladarea parapeților pe timpul asediul asupra cetății Vidin.

După revenirea în țară la încheierea Războiul de Independență, fiind apreciat ca unul dintre ofițerii de geniu cu potențial și perspective evidente de evoluție în cariera militară, începând cu 01 octombrie 1878, a fost trimis să-și finalizeze cursurile de perfecționare a pregătirii tehnice și tactice de specialitate la Școala de Aplicație pentru Artilerie și Geniu / Fontainebleau – Franța.

Pe întreaga durată de pregătire în prestigioasa școală militară franceză, locotenentul Ion Culcer a obținut rezultate remarcabile, iar la încheierea cursurilor a fost apreciat la nivelul ,,prea bine” și brevetat ca ofițer de stat major, fapt ce-i conferea dreptul de a accede în funcții de comandă și stat major din orice comandament, indiferent de eșalonul acestuia.

Întors în țară, la 01 aprilie 1880 a fost avansat la gradul de căpitan și numit la comanda Companiei 2 Săpători-Minari din Batalionul Geniu București, comandat la acea vreme de către mr. Nicolae Donici.

Doi ani mai târziu, a asigurat conducerea Școlii Regimentare din Regimentul 1 Geniu comandat de col. Anton Berindei, structură destinată instruirii teoretice și practice, pe parcursul a doua etape fiecare cu durata de 6 luni, a soldaților pentru gradul de caporal și a caporalilor pentru gradul de subofițer, precum și completării pregătirii tehnice și tactice de geniu a celor mai merituoși subofițeri din regiment.

Fiind recunoscut ca unul dintre cei mai iscusiți absolvenți ai renumitelor instituții militare de învățământ franceze, la începutul anului 1883, cpt. Ion Culcer a fost pus la dispoziția generalului belgian Alexis Brialmont – autorul concepției cu privire la sistemul de fortificare pentru apărare a teritoriului național, concepție avizată de către Ministerul de Război și admisă de către M.S. Regele Carol I.

Pentru început, a participat alături de căpitanul de geniu Mihai Boteanu (și el absolvent al instituțiilor militare de învățământ franceze) la recunoașterile întreprinse de renumitul specialist belgian în zonele Cernavodă, Constanța și Galați, preconizate a deveni raioane puternic fortificate, iar ulterior, sub îndrumarea acestuia au executat la Bruxelles, proiectele tehnice și planurile referitoare la forturile și redutele-baterii care aveau să constituie linia principală a Cetății București. În cursul aceluiași an, sub directa coordonare a col. Anton Berindei – comandantul Regimentului 1 Geniu București, cei doi căpitani au asigurat studierea, ridicarea topografică și marcarea aliniamentelor / fâșiilor de teren pe care urmau să se execute lucrările pentru fortificarea capitalei, potrivit proiectelor realizate anterior.

Întrucât era un foarte bun cunoscător al proiectelor cu privire la realizarea Cetății București, la 30 septembrie 1884, cpt. Ion Culcer a fost angajat în activități legate nemijlocit de execuția lucrărilor de fortificații din jurul capitalei, în calitate de șef al Sectorului 2 Lucru, având inițial în responsabilitate construcția forturilor Tunari și Ștefănești. Concomitent cu îndrumarea lucrului la forturile menționate, în primăvara anului 1885 a fost însărcinat cu studiul și construcția centurii de cale ferată a Cetății București, misiune pe care a îndeplinit-o cu profesionalism unanim recunoscut.

La 01 februarie 1887, în contextul punerii în aplicare a Înaltului Ordin Regal nr. 15 / 08.01.1887 cu privire la scindarea subunităților de geniu existente și reorganizarea trupelor de geniu pe specialități distincte în cadrul a două regimente, cpt. Ion Culcer a fost promovat în funcția de comandant al primului Batalion de Căi Ferate din armata română, din compunerea Regimentului 1 Geniu București, comandat de col. Ion Argetoianu, iar potrivit Înaltului Decret nr. 1050 / 01.04.1887, Regele Carol I i-a conferit diploma de atestare a înălțării la gradul de maior.

Până în primăvara anului 1891, mr. Ion Culcer a fost menținut șef al Sectorului 2 Lucru, având misiunea de a asigura finalizarea forturilor Tunari și Ștefănești, concomitent cu desăvârșirea construcției celor de la Afumați și Pantelimon.

Remarcându-se ca un ofițer cu o vasta experiență în domeniul geniului și un înalt spirit de responsabilitate în îndeplinirea atribuțiilor funcționale, la data de 10 mai 1891, în baza Î.D.R. nr. 1336 / 04 Mai, a fost avansat la gradul de locotenent-colonel și numit la conducerea Direcției IV Geniu. Drept urmare, în calitate de șef al acestei direcții, a fost inclus în Comitetul Consultativ al Geniului condus de gl.bg. Anton Berindei – Director Superior și Inspector al Geniului.

Direcției IV Geniu, ca structură distinctă în cadrul Administrației Centrale a Ministerului de Război, era abilitată cu următoarele competențe:

– supravegherea și dirijarea instrucției tehnice a trupelor de geniu, infanterie și cavalerie;

– controlul, întrebuințarea și administrarea fondurilor alocate Geniului;

– gestionarea resurselor materiale, a personalului și a trupelor de geniu;

– studiul și revederea proiectelor noi de execuție sau reparații în domeniul cazarmamentului trupelor și a construcțiilor militare;

– controlul tehnic și administrativ al lucrărilor de fortificare a teritoriului național.

Din postura de director al acestei structuri centrale, fiind un foare bun cunoscător al proiectelor cu privire la fortificarea capitalei, în perioada 01 octombrie 1892 – 20 octombrie 1893, lt.col. Ion Culcer a fost trimis în Franța, ca șef al Echipei de Control instituită la nivelul Ministerului de Război, pentru supravegherea fabricării cuirasatelor destinate utilării Cetății București. La încheierea misiunii și-a reluat funcția de director al Direcției IV Geniu, iar în primăvara anului 1895, fiind deja brevetat ca ofițer de stat major, a fost avansat la gradul de colonel și numit șef al uneia dintre cele 3 secții din compunerea Marelui Stat Major al Armatei.

Își va dovedi pe deplin competențele tehnico-inginerești și de conducere odată cu numirea temporară la data de 01 aprilie 1896 la comanda Regimentului 2 Geniu Focșani, iar la începutul anului 1897 la comanda Regimentului 1 Geniu București.

Sub îndrumarea nemijlocită a col. Ion Culcer, în această perioadă, prin rotație, subunitățile regimentului au continuat lucrul pentru:

– finalizarea și punerea în stare operativă a rețelei de telecomunicații, a șoselei, căii ferate și perdelei de pomi din jurul Cetății București;

– construcția liniei feroviare de legătură Cotroceni – fortul Domnești;

– dezvoltarea lucrărilor de fortificații în cadrul liniei de apărare Focșani-Nămoloasa-Galați;

– executarea integrală a 2 linii de apărare cu lucrări de fortificații semipermanente în Capul de Pod Cernavodă;

– realizarea unor ample lucrări de fortificații, gen redute de apărare și asalt, în cadrul Poligonului Geniului, adiacent cazărmii Cotroceni etc.

Semnificativ este și faptul că începând cu anul 1891, Ion Culcer a fost implicat nemijlocit în activitatea didactică, în calitate de profesor de topografie, geodezie și artă militară, pentru început la Școala de Infanterie – Cavalerie și Școala de Aplicație pentru Artilerie și Geniu, iar mai târziu la Școala Superioară de Război, aducându-și o contribuție importantă la ridicarea nivelului general de pregătire al cursanților, din toate armele, din cele trei instituții militare de învățământ.

Remarcabila sa carieră militară în Arma Geniu avea să se încheie la 01 aprilie 1901, odată cu promovarea în prima funcție cu grad de general, aceea de comandant al Brigăzii 17 Mixtă Infanterie. La 01 aprilie 1903 a fost numit la comanda Brigăzii 3 Infanterie Craiova, iar la 10 mai 1904, în baza I.D. R. nr. 171, a fost înălțat la gradul de general de brigadă.

În baza I.D.R. nr. 3329 / 24 decembrie 1904, generalul de brigadă Ion Culcer a fost promovat în funcția de Secretar General al Ministerului de Război, funcție pe care o va îndeplini în mod remarcabil până la 01 aprilie 1907 când a fost numit comandant Diviziei IX Infanterie Dobrogea.

Începând cu data de 01 aprilie 1909 i-a fost încredințată comanda Diviziei III Infanterie Craiova, iar 31 martie 1911, în baza I.D.R. nr. 1165, a fost înălțat la gradul de general de divizie și promovat în funcția de comandant al Corpului III Armată Galați. Ulterior, la 01aprilie 1913 i-a fost încredințată comanda Corpului V Armată, dislocat în Dobrogea.

Sub comanda gl.div. Ion Culcer, în perioada 23 – 28 iunie 1913, Corpul V Armată și-a mobilizat trupele din subordine și a constituit Gruparea Secundară de Forțe angajată de România în al Doilea Război Balcanic, împotriva Bulgariei.

Conform planului de campanie, în ziua de 03 iulie 1913 trupele aparținând Diviziilor 9 Infanterie Cernavodă și 10 Infanterie Medgidia, susținute de către Divizia 1 Rezervă Murfatlar și Brigada 31 Rezervă Constanța, au trecut frontiera terestră româno – bulgară, având ca obiectiv operativ – strategic ocuparea teritoriului dobrogean revendicat de România, aflat între frontieră și linia Turtucaia – Balcic, inclusiv orașul Bazargic (Dobrici). Neîntâmpinând o rezistență semnificativă din partea bulgarilor, la data de 28 iulie, trupele române au ajuns pe aliniamentul menționat, prilej cu care gl.div. Ion Culcer raporta ierarhic despre îndeplinirea misiunii încredințate.

În conformitate cu prevederile Tratatului de Pace încheiat la București, în ziua de 10 august 1913, Bulgaria a fost forțată să cedeze României teritoriul din sudul Dobrogei, cunoscut sub denumirea de Cadrilater, de la vest de Tutrakan (Turtucaia) până la malul Mării Negre, iar la sud până la Kranevo (Ecrene). Drept urmare, Cadrilaterul dobrogean, cu o suprafață de aproximativ 7.000 km² și o populație de circa 286.000 de locuitori, a fost trecut sub autoritatea militară a comandamentului român, iar Regele Carol i-a încredințat generalului Ion Culcer, în care avea mare încredere, onoarea de a fi guvernator al acestei provincii.

Cu tact și fermitate, prin măsurile organizatorice dispuse, acesta a reușit în scurt timp să constituite garnizoane cu trupe române la Silistra, Balcic, Bazargic și Turtucaia, să-și instaleze cartierul general al Corpului 5 Armată în zona Curtbunar (Tervel), să asigure corespunzător cartiruirea, aprovizionarea și hrănirea efectivelor, să limiteze la minim pierderile cauzate de epidemia de holeră, să tempereze manifestările ostile ale populației locale și să pună ordine, fără violență, în administrația provinciei.

Un an mai târziu, gl. Ion Culcer fost numit subinspector general al armatei, la dispoziția principelui de coroană Ferdinand. La funeraliile Regelui Carol I, din octombrie 1914, a făcut parte din cortegiul funerar, acordându-i-se onoarea de a purta pe o pernă din catifea, Coroana de Oțel a defunctului, cel mai important simbol al Monarhiei românești.

În primăvara anului 1916 a fost pensionat la limită de vârstă și trecut din oficiu în rezervă, însă începând cu data de 15 august, în contextul decretării mobilizării generale a armatei și angajării țării în război contra Austro-Ungariei, având ca obiectiv strategic fundamental eliberarea teritoriilor locuite de români, ocupate abuziv și întregirea neamului în granițele legitime, a fost rechemat sub arme, încredințându-i-se comanda Armatei I-a, care avea în compunere: Corpul 1 Armată Craiova (Diviziile 1 și 2 Infanterie, Brigada 1 Călărași), Diviziile 11, 12 și 13 Infanterie, dispuse în întreaga regiune a Olteniei, de la Cerna la Olt, amenințată de un potențial inamic, atât la nord de Carpați cât și la sud de Dunăre.

Deși fusese unul dintre generalii care militaseră pentru neutralitate și nu agrease deloc concepția cu privire la angajarea armatei în război, pe două fronturi, întrucât starea generală a acesteia era precară din punct de vedere al efectivelor (aproximativ 60.000 de militari), al echipării și dotării trupelor, Ioan Culcer și-a îndeplinit cu devotament noua misiune, dovedindu-se a fi un ostaș cu onoare și demnitate militară, dispus oricând să pună înainte de toate țară.

Sub comanda sa, acțiunile întreprinse de trupele din subordine, la începutul campaniei Războiului pentru Întregirea Națională din anul 1916, au avut succes, acestea reușind să treacă rapid Carpații, pe văile Cernei, Jiului și Oltului și să ajungă pe aliniamente favorabile, situate între 20-40 km, dincolo de granița austro-ungară. Succesele au fost vremelnice, întrucât nemaiavând forțe suficiente pentru acoperirea întregii arii de responsabilitate și nici rezerve apropiate la dispoziție, trupele de la contact, în mare parte obosite ca urmare a luptelor tot mai crâncene și a deselor marșuri / manevre pe care au fost nevoite să le executate, au rezistat cu mari sacrificii ripostelor ofensive ale unui inamic tot mai numeros și bine înzestrat cu armament și tehnică de luptă.

Apreciind că situația pe frontul din Oltenia devine tot mai îngrijorătoare, generalul Ioan Culcer a înaintat Marelui Cartier General un plan detaliat care sugera replierea eșalonată a trupelor Armatei I-a, reorganizarea dispozitivului operativ și a apărării pe un aliniament puternic fortificat pe malul stâng al Oltului. Potrivit acestei concepții operativ – strategice, apărarea s-ar fi putut organiza pe toată lungimea malului stâng al Oltului, având flancurile sprijinite pe obstacole tari din teren – Dunărea la sud și Munții Carpați la nord, iar astfel s-ar fi redus la jumătate dezvoltarea frontală a aliniamentului de contact și cu siguranță s-ar fi evitat pierderea inutilă a forțelor luptătoare proprii dacă s-ar fi continuat lupta pe frontul din Oltenia.

Considerându-se că retragerea ar fi echivalat cu o înfrângere și nesocotind jertfa inutilă a vieții câtorva mii de oameni, la data de 11 octombrie 1916, la insistențele Comandamentul Aliat de pe lângă Marele Cartier General, a unor politicieni patriotarzi și boieri olteni interesați doar de latifundiile proprii, gl.div. Ion Culcer a fost retras de la comanda Armatei I, iar în baza Ordinului nr. 2530 / 18 octombrie a fost însărcinat cu ,,conducerea superioară a lucrărilor de fortificații ruso-române din Moldova și Dobrogea, în vederea retragerii noastre spre Siret”.

Desigur evoluția nefavorabilă a acțiunilor militare ulterioare din Oltenia, Muntenia și Dobrogea, soldată cu retragerea generală a armatei și a tuturor instituțiilor politico – administrative în Moldova la sfârșitul anului 1916, au confirmat pe deplin justețea viziunii strategice a unui mare om al armelor, căruia i s-a făcut o mare nedreptate prin retragerea de la comanda Armatei I (explicații pertinente au fost consemnate de către acesta în lucrarea ,,Recenzie asupra Istoriei Războiului pentru Întregirea României”).

La 1 ianuarie 1917, generalul Ion Culcer a fost demobilizat definitiv, așezându-se fără nici-o ocupație la Iași, iar Regele Ferdinand care, îl cunoscuse îndeaproape și îi apreciase întotdeauna remarcabilele capabilități de comandă, din proprie inițiativă l-a decorat cu Marea Cruce a Coroanei României cu Spade, pentru destoinicia cu care a organizat și condus operațiile militare din Oltenia, decizie prin care Suveranul își exprima regretul și dezacordul față de insistențele celor care l-au obligat să accepte și să semneze înaltul decret cu privire la retragerea acestuia de la comanda Armatei I.

După încheierea războiului a intrat în politică, acceptând pentru o perioadă foarte scurtă de timp (ianuarie – martie 1918) portofoliul de ministru al lucrărilor publice în guvernul militar constituit la Iași, sub conducerea generalului Alexandru Averescu, iar la începutul anului 1919 a revenit în București și s-a reinstalat în modestul său apartament din strada Caragiale.

Ulterior, la insistențele generalului Alexandru Averescu, a acceptat să candideze la alegerile parlamentare din anul 1920, pe listele de senatori ale Partidului Poporului, pe care acesta îl conducea. Și-a îndeplinit cu cinste mandatul ca senator de București, însă considerând că spiritul său combativ era totalmente diferit de cel gălăgios, caracteristic combinațiilor de partid și demagogicelor lupte parlamentare, la încheierea acelei legislaturi s-a retras definitiv din viața politică.

În anul 1925, fiind recunoscut de către întregul corp de camarazi pensionari, pentru devotamentul și autoritatea morală cu care și-a servit patria și instituția militară, a devenit Primul președinte al „Societății Ofițerilor în Rezervă și în Retragere Proveniți din Activitate” (S.O.R.P.A.).

Timp de aproape 3 ani s-a consacrat slujirii camarazilor săi, militând permanent, ca un ostaș neînfricat, pentru:

dezvoltarea spiritului de solidaritate și întărirea relațiilor de camaraderie între cadrele militare active și cele din rezervă și retragere;
îmbunătățirea situației materiale a membrilor săi, precum și a invalizilor, orfanilor și văduvelor de război;
apărarea demnității și onoarei cadrelor militare din rezervă și în retragere;
recomandarea celor mai capabile cadre militare din rezervă și în retragere pentru ocuparea unor funcții publice importante etc.

Răpus de o boală incurabilă, a încetat din viață în cea de a 15 zi a lunii septembrie 1928, într-un sanatoriu din capitală, iar la dorință rudelor apropiate a fost adus și înmormântat, trei zile mai târziu, cu onoruri militare în Cimitirul Eroilor din Târgu Jiu.

La ceremonia funerară organizată la nivel de garnizoană au fost prezenți, spre a – i aduce un pios omagiu și a-i prezenta onorurile cuvenite, într-un număr impresionant, foști camarazi, subalterni și elevi, militari activi, din rezervă și retragere, personalități ale vieții publice, veniți din toate colțurile țării.

Memorabil a rămas în amintirea și conștiința participanților, mesajul rostit în numele Ofițerilor în Rezervă și Retragere de către gl. Alexandru Lupașcu-Stejar:

„În fața mormântului tău deschis, noi, foștii tăi elevi și subalterni, noi bunii tăi camarazi, cari te-am cunoscut foarte bine, cari am învățat foarte mult de la tine, cari am cunoscut înaltele tale însușiri și virtuți ostășești și civile, frumoasa, curata și demna ta viață, ce a făcut să mori sărac, dar cu sufletul curat ca roua dimineței și senin ca azurul cerului, cari știm perfect de bine că o retragere tactică executată la momentul oportun, în scop de a economisi forțele, de a evita sacrificii inutile și chiar dezastruoase, echivalează cu un succes, îți strigăm din adâncul conștiinței noastre: Generale Culcer, ai fost un comandant de armată în război, capabil și viteaz, ai fost un general mare și glorios al țărei și al armatei tale, ai fost un mare nedreptățit, ai fost victima capacităței tale însă-ți și a celor cari nu te-au înțeles, dar fii liniștit, dormi în pace somnu-ți de veci, căci fără îndoială, istoria armatei și a țărei tale, obiectivă, imparțială și dreaptă, o va recunoaște și mărturisi.”

Și presa vremii consemna în termeni elogioși personalitatea marelui dispărut: „Intelectual distins cu o cultură bogată, cu orizonturi întinse în știința cărora își închinase toate puterile spiritului, Generalul Culcer era nu numai un idealist și o fire dezinteresată, dar și un om a cărui existență tăcută și retrasă îl făcea propriu să servească numai ideia și preocupările de ordin superior, care le avea în specialitatea sa ca profesionist al artei militare. (…) A fost un spirit serios, un militar cu vederi largi, dându-și seama de ansamblul situațiunilor, judecându-le totdeauna în adevărata lor lumină.”

În semn de recunoaștere a serviciilor aduse patriei în întreaga sa carieră militară, generalului Ion Culcer i-au fost conferite numeroase ordine și medalii, după cum urmează, în ordinea cronologică:

Medalia ,,Virtutea militară de aur”, conferită de regale Carol I, pentru participarea la Războiul de Independență; ianuarie 1878 (locotenent, subaltern în Batalionul Geniu București);
Medalia comemorativă ,,Crucea Trecerii Dunării”, conferită de regale Carol I, pentru participarea la Războiul de Independență; I.D. nr. 617 / 23 martie 1878 (locotenent, subaltern în Batalionul Geniu București);
Medalia Comemorativă Rusă, conferită de țarul Alexandru al II-lea, pentru participarea la operațiile din jurul Plevnei în anii 1877-1878; Certificat nr. 566 / 17 aprilie 1878 (locotenent, subaltern în Batalionul Geniu București);
Medalia comemorativă ,,Apărătorii Independenței”, conferită de regale Carol I, pentru participarea la Războiul de Independență; I.D. nr. 1422 / 05 iunie 1878 (locotenent, subaltern în Batalionul Geniu București);
Ordinul „Steaua României”, în grad de cavaler, conferit de Regele Carol I; D.R. nr. 1672 / 28 mai 1888 (maior, comandant al Batalionului Căi Ferate din Regimentul 1 Geniu București);

Ordinul „Coroana României”, în grad de Ofițer, conferit de Regele Carol I; I.D. nr. 1453 / 10 mai 1889 (maior în Regimentul 1 Geniu, șef al Sectorului 2 Lucru la Cetatea București);
Semnul onorific de aur pentru serviciu militar de 25 de ani, conferit de Regele Carol I; I.D. nr. 3043 / 28 iunie 1895 (colonel în M.St.M. al Armatei);

Ordinul „Steaua României”, în grad de ofițer, conferit de Regele Carol I; D.R. nr. 1940 / 10 mai 1897 (colonel, comandant al Regimentului 1 Geniu);
Ordinul „Coroana României”, în grad de Comandor, conferit de Regele Carol I; I.D. nr. 2445 / 17 mai 1900 (colonel, comandant al Regimentului 1 Geniu);
Ordinul ,,Sfinții Mauriciu și Lazăr”, în grad de comandor, conferit de Regele Victor Emanuel al II-le al Italiei; Brevet nr. 9 / 29 decembrie 1900 (colonel, comandant al Regimentului 1 Geniu);

Medalia jubiliară „Carol I”,conferită cu prilejul comemorării jubileului de 40 de ani de domnie a regelui Carol I, 1906;
Ordinul ,,Orange Nassau”, în grad de Mare Ofițer, conferit de Regina Țărilor de Jos, Brevet înregistrat la Cancelaria Ordinelor cu nr. 5203 / 13 martie 1906 (general de brigadă, Secretar General al Ministerului de Război);
Ordinul ,,Legiunea de Onoare”, în grad de Comandor, conferit de Regele Republicii Franceze; Brevet original nr. 11360 / 07 august 1906 (general de brigadă, Secretar General al Ministerului de Război);
Ordinul ,,Sfântul Stanislav ” clasa I, conferit de M.S. Împăratul Rusiei – Brevet original nr. 23 / 24 februarie 1907 (general de divizie, comandant al Diviziei IX Infanterie Constanța);
Ordinul ,,Croix Militaire”, clasa I, în grad de Mare Ofițer, conferit de Regina Țărilor deJos, Brevet original nr. 15862 / 01 mai 1907 (general de brigadă, Secretar General al Ministerului de Război);
Ordinul „Steaua României”, în grad de comandor, conferit de Regele Carol I; D.R. nr. 3073 / 25 mai 1905 (general de brigadă, Secretar General al Ministerului de Război);
Ordinul ,,Coroana României”, în grad de Marea Ofițer, conferit de Regele Carol I; I.D.R. nr. 2740 / 08 mai 1912 (general de divizie, comandant al Corpului III Armată);
Ordinul ,,Sfânta Ana – clasa I, conferit de M.S. Împăratul Rusiei; Brevet trimis prin Direcția Personal cu nr. 11606 / 11 martie 1913 (general de divizie, comandant al Corpului III Armată);
Medalia ,,Avântul Țării” pentru participrea la campania din anul 1913, conferit de Regele Carol I; I.D.R. nr. 6247 / 7 noiembrie 1913 (general de divizie, comandant al Corpului V Armată);
Ordinul „Steaua României”, în grad de Mare Ofițer, conferit de Regele Carol I; D.R. nr. 7323 / 31 decembrie 1913 (general de divizie, comandant al Corpului V Armată);
Ordinul ,,Coroana României în grad de Marea Cruce, conferit de Regele Ferdinand; D.R. nr. 8019 / 21 martie 1916 (general de divizie, subinspector general al Armatei);
Ordinul ,,Coroana României” în grad de Marea Cruce cu Spade, conferit de Regele Ferdinand; I.D.R. nr. 2042 / 09 august 1918 (general de divizie, comandant al Armatei I);
,,Crucea Comemorativă a războiului 1916-1918” cu baretele Ardeal, Carpați, conferită de Regele Ferdinand; Ordinul Ministrului de Război nr. 30549 / 15 mai 1922 (general de divizie în rezervă, fost comandant al Armatei I);

În mod firesc, negura timpului nu l-a ocolit nici pe generalul Ioan Culcer. Asemenea multor eroi naționali și numele său poartă amprenta uitării.

De-a lungul timpului, numele onorific de ,,General Ion Culcer“ a fost atribuit:

– cazărmii Regimentului 2 Căi Ferate din zona gării Chitila;

– Corpului 1 Armată Teritorial București, în perioada 2001 – 2006;

– Filialei Gorj a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, începând cu anul 2017,

– unei străzi din Sectorul 6 al capitalei (zona Dealul Spirii – Drumul Sării);

– unei străzi din Cartierul Sud – Veterani / mun. Constanța.

În memoria veșnică a distinsului general au fost realizate și unele lucrări de artă vizuală pentru public, și anume:

– un bust din bronz cu înălțimea de cca. 80 cm, operă a sculptorului Alexandru Severin (pe numele adevărat Alexandru Talpoșin) realizat la Paris în anul 1914; bustul se află în patrimoniul Muzeului Militar Național ,,Ferdinand I” (foto 1);

– un bust din bronz cu înălțimea de cca. 1,20 m, operă a aceluiași sculptor Alexandru Severin, ridicat în anul 1929, în Cimitirul Eroilor din Târgu Jiu; bustul, care cântărea aproape o tonă, a fost furat în anul 2010 (autorii neidentificați foto 2); în locul acestuia, a fost ridicat an alt bust din bronz, operă a sculptorului Paul I. Popescu, în ziua de 16 octombrie 2016 (foto 3);

– un bust din bronz cu înălțimea de 90 cm., operă a sculptorului Alexandru Severin din anul 1936, amplasat în conacul familie Culcer din Dobrița; a fost furat în anul 2001 (autorii neidentificați, foto 4);

– un bust din similipiatră, dispus pe un soclu de înălțime medie, din beton armat, operă a artistului plastic Teodosie Cuciuc, ridicat în luna ausust 2016 în cadrul Panteonului Eroilor din pasul Vâlcan, întru cinstirea jertfei celor care au luptat pe frontul din Valea Jiului în perioada august-octombrie 1916 (foto 5).

***

Dragi camarazi geniști activi, din rezervă și retragere, să nu uităm!

Arma Geniului reprezintă deopotrivă onoarea și datoria noastră a tuturor celor ce îi purtăm distinsul însemn de reprezentare.

Mai mult ca oricând, la împlinirea a 105 ani de la înfăptuirea visului milenar al poporului român – Formarea României Mari, avem datoria morală să ne îndreptăm, cu mândrie și recunoștință, gândurile către înaintașii tuturor contingentelor de cadre și trupă ale corpului de geniu, să-i omagiem și să-i cinstim așa cum se cuvine pe toți cei care, prin fapte semnificative și puterea cuvântului, au asigurat suportul real al propășirii, gloriei și renumelui Armei Geniu.

Incontestabil, în Cartea de Onoare a Armei Geniu, la loc de frunte se află înscris și numele generalului Ion Culcer – erou al Războiului pentru Întregirea Națională, căruia cu mândrie îi acordăm onorurile ce i se cuvin.

Colonel Marian Gargaz, colonel Mihai Culcer (strănepot al generalului)

Notă: prezentul fotodocumentar comemorativ cu privire la generalul Ion Cucer, provenit din Arma Geniului, la împlinirea a 95 de ani de la trecerea acestui în lumea celor de apoi, a fost realizat pe baza informațiilor rezultate din:

– Istoria Armei Geniu, ediția 1902, autor colonelul Constantin N. Hârjeu;

– Istoricul Regimentului 2 Pionieri Otopeni, editat de Statul Major al acestei unități cu prilejul împlinirii a 75 de ani de existență, în anul 1935;

– Istoria Armei Geniu din Armata României, volumul I, ediția 1994, autori col. Petre Zaharia, col. Emanoil Ene și col. Florea;

– Recenzia făcută de gl.div. Ion Culcer în anul 1926, asupra Istoriei Răsboiului pentru Întregirea României, editată de Constantin Kirițescu în anul 1923;

– Moșologia familiei Culcer (Chipuri din bătrâni), autor Gabriel Culcer, 2013;

– Colecția familiei Culcer – de fotografii, distincții onorifice și consemnări de presă, cu privire la generalul Ion Culcer, dealungul carierei sale militare.