14.06.1930 – 14.06.2020 – 90 de ani de la acordarea gradului de maresal generalului Constantin Prezan

Mareșalul Constantin Prezan

În urmă cu 90 de ani, la 14.06.1930, Regele Carol al II-lea i-a conferit, pentru prima dată in istoria militară a țării noastre, înalta demnitate de ,,Mareșal al României” unuia dintre cei mai străluciți strategi militari din istoria națională, provenit din Arma Geniu, erou al Marelui Război de Reîntregire a României și apărător al Marii Unirii de la 1 Decembrie 1918, generalul Constantin Prezan.

Născut la 27 ianuarie 1861 într-o familie înstărită din satul Sterianul de Mijloc, comuna Butimanu, jud. Ilfov (actualmente în județul Dâmbovița), Constantin Prezan, după primii ani de școală absolviți în comuna natală a fost admis la ,,Școala Fiilor de Militari” din Iași, pe care a absolvit-o în anul 1878, în promoția intitulată onorific ,,Războiul de Independență”.

Fascinat de istorie și de legendarele fapte de arme ale ostașilor români, se înscrie la Școala de Ofițeri de Infanterie și Cavalerie din București, fiind selectat în cel de-al doilea an de studii pentru Arma Geniu, primind și gradul de ,,elev guard”, un grad meritoriu, similar celui de sergent de la trupe. Preocupat îndeaproape de instruirea sa în specialitatea aleasă, prin muncă asiduă și bine organizată, Constantin Prezan a reușit să încheie școala militară al 14-lea din cei 35 de absolvenți ai promoției 01 iulie 1880, dată la care a fost înaintat sublocotenent în arma geniu.

După efectuarea unui stagiu inițial într-o unitate de infanterie (Regimentul VII Linie din Vaslui), la 01 noiembrie 1880 își începe cariera militară în Arma Geniu, ca subaltern (comandant de pluton) la Batalionul 2 Geniu din București (Cotroceni), comandat la acea vreme de către lt.col. Constantin Candiano.

Încă de la începutul carierei militare a manifestat un deosebit interes pentru studiul lucrărilor de fortificații, la modă în acel sfârșit de secol XIX. Această statornică preocupare îi va fi recunoscută și apreciată de către reprezentanții eșaloanelor superioare ale Armei Geniu, drept urmare, în perioada 1881 – 1883 a fost inclus în prima promoție de ofițeri trimiși pentru perfecționarea pregătirii de specialitate la nou înființata Școală Specială de Artilerie și Geniu din București, iar în continuare, în perioada 1883 -1886, locotenent fiind, la Școala cu același profil de la Fontainebleau, de lângă Paris.

Pentru rezultatele remarcabile obținute în cei 3 ani de pregătire în prestigioasa școală militară franceză, la încheierea cursurilor Constantin Prezan a fost apreciat la nivelul ,,prea bine” și brevetat ca ofițer de stat major, fapt ce-i conferea dreptul de a accede în funcții de comandă și stat major din orice comandament, indiferent de eșalonul acestuia.

Întors în țară, a fost reîncadrat la Regimentul 1 Geniu București și detașat ca profesor-ajutor la disciplina fortificații, la Școala Specială de Artilerie și Geniu din București. La 06 martie 1887 a fost avansat la gradul de căpitan și titularizat ca profesor-ajutor la Școala Specială de Artilerie și Geniu, unde pe parcursul a încă 3 ani, făcând dovada unor înalte competențe tehnico – inginerești specifice domeniului fortificațiilor permanente și de campanie, avea să se bucure permanent de aprecieri elogioase din partea conducerii școlii.

În decembrie 1890 a fost trimis din nou în misiune în străinătate, în Germania, la Magdeburg, unde a rămas până în septembrie 1891, ca reprezentant delegat al Ministerului de Război pentru supravegherea construcției dispozitivelor speciale care urmau să intre în compunerea liniei fortificate Focșani-Nămoloasa-Galați. La terminarea misiunii, în toamna anului 1891, a revenit la Regimentul 1 Geniu, îndeplinind funcții de mare răspundere în calitate de șef al Sectorului 2 Lucru pentru realizarea fortificațiilor la „Cetatea București” și profesor de fortificații la Școala de Aplicații de Artilerie și Geniu din București.

La 08 aprilie 1892, în urma promovării examenului pentru accederea în rândul ofițerilor superiori, a fost avansat la gradul de maior și numit în prima sa funcție importantă de comandă, acea de comandant de batalion în cadrul Regimentului 1 Geniu, comandat de col. Ion Argetoianu, iar în vara anului 1894 a fost detașat (provizoriu) la Administrația Centrală a Ministerului de Război, unde s-a dovedit a fi un ”ofițer de geniu distins” care ”incontestabil s-a impus, prin cunoștințele și serviciul său, ca lucrător de fortificații”.

Ca urmare a bunelor aprecieri, începând cu data de 01 august 1894, maiorul Constantin Prezan a fost promovat ca șef al Serviciului Geniu la Corpul 2 Armată București și inclus în Comitetul Consultativ al Armei Geniu condus de gl. Ion Argetoianu în calitate de Inspector General al Geniului.

Pentru rezultatele obținute și în această funcție, coroborate cu serviciile de excepție aduse realizării sistemului de fortificații pentru apărare, denumit ,,Cetatea București,, la 10 mai 1895, a fost avansat înainte de termen la gradul de locotenent colonel.

Începând cu 14 aprilie 1896 își încheie partea de carieră militară în Arma Geniu, fiind promovat în Statul Major al Casei Regale. Justificând pe deplin bunele note obținute de la șefii ierarhici superiori, în toamna aceluiași an a fost însărcinat cu misiunea de Adjutant al principelui moștenitor Ferdinand, pe care a îndeplinit-o cu maximă responsabilitate și multă inteligență, timp de 5 ani. În același timp, soția sa Olga a fost inclusă, ca doamnă de onoare, în anturajul principesei Maria.

La 10 mai 1901 a fost avansat la gradul de colonel. Deși mutat în Administrația Centrală a Războiului, în realitate Constantin Prezan a continuat a face serviciul de Adjutant pe lângă principele moștenitor, achitându-se în mod elogios de serviciul său.

Începând cu data de 16 noiembrie 1901 colonelul Constantin Prezan a fost numit, în interesul serviciului, prin Înaltul Decret nr. 3.556 din 14 noiembrie 1901, comandant al Regimentului 7 Infanterie „Racova nr. 25”, din garnizoana Vaslui. În acest context, și-a stabilit reședința familiei la conacul din Schinetea / comuna Dumești, județul Roman (astăzi județul Vaslui), domeniu pe care, de comun acord cu soția sa și utilizând dota acesteia, îl cumpărase în anul 1896.

Timp de trei ani, dovedind inteligență, aptitudini și dragoste pentru cariera militară și acționând cu tact și râvnă, a reușit să aducă regimentul pe o cale de progres din ce în ce mai bună. La 15 aprilie 1904, Constantin Prezan era numit pentru prima dată în carieră, pe o funcție prevăzută cu gradul de general, aceea de comandant al Brigăzii 13 Infanterie Bârlad. La 10 mai 1907 avea să trăiască bucuria dobândirii gradului de general de brigadă și satisfacția includerii sale în rândul corpului de generali ai armatei române.

Peste alți trei ani, Constantin Prezan mai urcă o treaptă în ierarhia militară, fiind numit la începutul lunii noiembrie 1910 comandant al Diviziei 10 Infanterie, pentru ca, după numai câteva luni, la 30 martie 1911, să fie mutat la comanda altei mari unități similare – Divizia 7 Infanterie Roman din compunerea Corpului 4 Armată, comandat de generalul de divizie Alexandru Lambrino. Sub comanda sa, Divizia 7 Infanterie a participat și a îndeplinit cu succes misiuni complexe în cadrul operațiilor militare desfășurate de armata română în vara anului 1913, la sud de Dunăre, în timpul celui de-al doilea Război Balcanic.

Incontestabil, campania din acest an avea să marcheze ascensiunea fulminantă a generalului Constantin Prezan în cariera militară. La 01 Aprilie 1914 a fost promovat în funcția de comandant al Corpului 3 Armată, funcție cu un înalt nivel de responsabilitate operativ-strategică, iar peste puțin timp i s-a acordat și gradul de general de divizie.

Un an mai târziu a fost trecut la comanda Corpului 4 Armată Iași, funcție care i-a oferit posibilitatea de a-și exprima poziția fermă, pe deplin justificată, cu privire la politica de apărare promovată de România în preajma declanșării Primului Război Mondial, insistând pentru: realizarea unor ample lucrări de întărire spre granița cu Austro-Ungaria, executarea recunoașterilor în vederea trecerii la vest de Carpați, constituirea unor grupuri de acoperire în principalele trecători, instruirea pentru război a trupelor, constituirea eșalonată a stocurilor de muniții și subzistență. La data de 10 mai 1916 a fost avansat general de corp de armată, ultimul și cel mai înalt grad din ierarhia militară românească, în timp de pace.

Dovedind reale competențe de tactician și stat – majorist, precum și siguranță în rezolvarea situațiilor dificile, la data de 15 august 1916 i-a fost încredințată comanda Armatei a 4-a română, sau Armata ,,de Nord”, constituită prin transformarea Corpului 4 Armată, în urma mobilizării generale a armatei române în vederea intrării în Marele Război pentru Întregirea Națională, alături de puterile Antantei.

Conform planului de operații cunoscut sub denumirea de ,,Ipoteza Z”, în primele zile ale campaniei începută la 15 august 1916, Armata de Nord a constituit șase grupuri de acoperire, cu care a reușit să îndeplinească misiunea imediată – trecerea Carpaților Orientali și realizarea, la vest și nord de munți, a unor importante capete de pod care să permită, ulterior, marilor unități și unități din subordine să dezvolte cu succes ofensiva pentru eliberarea Transilvaniei.

Deși după 35 de zile de ofensivă (15 august-13 septembrie 1916) forțele principale din compunerea Armatei ,,de Nord” au pătruns pe teritoriul inamic 80 – 100 km și au atins un aliniament cu dezvoltarea frontală de 270 km, între Vatra Dornei, est Răstolnița, pantele de vest ale Munților Gurghiului, est Sovata, Praid, Odorhei.

În perioada 20-30 septembrie 1916, din rațiuni operativ-strategice, Armata de Nord se retrage în deplină ordine și siguranță, pe aliniamente succesive, pe vechea frontieră de nord și vest din zona sa de responsabilitate. Ulterior, generalul Prezan conduce cu succes Armata de Nord în cadrul Grupului de Armate ,,Nord”, comandat de generalul Averescu, în cunoscuta „bătălie a trecătorilor”.

În contextul evoluției nefavorabile a acțiunilor militare desfășurate de armata română pe mai toate fronturile, la 11 noiembrie 1916, generalul Prezan a fost numit, provizoriu, comandant al Armatei I și împuternicit a constitui o grupare de forțe care să împiedice ocuparea capitalei de către inamic. Deși acțiunile inițiale începute la 17 noiembrie de către Grupul de armate „Prezan” se conturau a avea o evoluție favorabilă, ,,Bătălia pentru București” se va încheia după cinci zile fără succes, iar la 23 noiembrie Bucureștiul va fi ocupat de trupele Puterilor Centrale. Ulterior, trupele Grupului de armate “Prezan” vor fi angajate în acțiuni menite a asigura retragerea administrației naționale și a armatei române în Moldova.

La data de 13 decembrie 1916 regele Ferdinand I i-a încredințat generalului Constantin Prezan conducerea Marelui Cartier General. Măsurile imediate dispuse de către generalul Prezan au asigurat retragerea generală și concentrarea armatei în Moldova, stabilizarea frontului în Poarta Focșanilor, restabilirea disciplinei și refacerea moralului în rândul corpului ofițerilor și al trupei. În același timp, împreună cu un valoros grup de ofițeri de stat major, printre care și maiorul Ion Antonescu, a fundamentat și emis un amplu plan de refacere, restructurare și modernizare a armatei române, din punct de vedere al structurilor organizatorice și înzestrării cu armament, tehnică, muniții și materiale de luptă, în concordanță cu resursele disponibile și potențialul economic al țării.

Era adeptul ,,bătăliei decisive” și ,,de nimicire” a adversarului cu grupări mari de forțe, bine organizate, pregătite și conduse în mod judicios.

Sub conducerea sa nemijlocită au fost elaborate planurile de campanie în baza cărora au fost pregătite și s-au desfășurat operațiile din vara anului 1917, încheiate cu răsunătoarele victorii de la Mărăști, Oituz și Mărășești. După stabilizarea frontului și precipitarea evenimentelor revoluționare din Rusia, la 21 noiembrie/4 decembrie 1917 generalul Prezan a fost numit comandant suprem al Armatei Române, în numele său fiind semnat la Focșani armistițiul cu armatele Puterilor Centrale.

La 01 aprilie 1918, pe fondul unor presiuni politice, în umbra cărora se aflau rivalul său Alexandru Averescu și primul ministru de la acea vreme – Alexandru Marghiloman, în plină glorie, generalul Constantin Prezan a cerut să fie pensionat, iar Regele Ferdinand I a fost nevoit să-i aprobe demisia.

Este readus în fruntea Marelui Cartier General cu prilejul celei de- a doua mobilizări a Armatei Române, decretată la 28 octombrie 1918. Sub conducerea sa, după executarea mobilizării, Marele Cartier General, prin măsuri ferme, a asigurat preluarea controlului asupra garnizoanelor de reședință din întregul regat, reîntoarcerea familiei regale în București, consolidarea dispozitivului trupelor române pe Nistru și în Bucovina, instituirea controlului asupra teritoriilor de la vest de Carpați până pe aliniamentul râului Mureș și desfășurarea în siguranță a tuturor manifestărilor consacrate desăvârșirii idealului unirii tuturor provinciilor aflate sub ocupația străină.

Ulterior, în contextul evenimentelor ce au urmat înfăptuirii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, în baza planului de operații elaborat de Marele Cartier General, până la sfârșitul anului 1919 armata română a fost angajată într-o nouă campanie militară pentru izgonirea definitivă a trupelor austro – ungare de pe teritoriul național, nimicirea rezistenței maghiare până la est de Tisa, finalizată cu ocuparea Budapestei.

După revenirea în totalitate a trupelor române pe teritoriul național, la 20 martie 1920, cel care la vremea respectivă a fost supranumit „mareșalul reîntregirii” și „practicianul” apărării Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 a fost trecut definitiv în rezervă și pensionat. În cadrul unei modeste ceremonii, generalul Mircea Botez, reprezentant al Ministerului de Război, i-a oferit generalului Prezan o statuetă de bronz intitulată ,,La Victoire”.

Din momentul pensionării, generalul Constantin Prezan s-a retras la moșia sa de la Schinetea, însă Țara și camarazii de la toate nivelurile ierarhiei militare, activi, din rezervă și retragere nu l-au dat uitării. Pot fi enumerate câteva din manifestările / acțiunile dedicate recunoașterii serviciilor aduse patriei în întreaga sa carieră militară și cinstirii memoriei acestuia:

în 1922, la propunerea generalului Mărdărescu, ministru de război, a fost numit ,,Cap al Regimentului 7 Racova nr. 25”, al cărui comandant fusese în perioada 1901-1904;
la 7 iunie 1923 a fost primit în Academia Română ca membru de onoare, iar la 21 decembrie1935 și membru de onoare al Academiei de Științe din România;
la 13 martie 1924 regele Ferdinand a promulgat legea adoptată de parlament prin care se autoriza ca generalul Prezan să poarte toată viața uniforma militară și să se bucure de onoruri militare;
la 14 iunie 1930, în semn de înaltă apreciere și recunoaștere a meritelor sale în întreaga carieră militară, Regele Carol al II-lea avea să-i confere înalta demnitate de mareșal al României și să-l includă în ,,Biroul Mareșalilor”, creat de către Casa Regală;
în anul 1936, la împlinirea vârstei de 75 de ani, armata, în frunte cu șeful Marelui Stat Major – generalul Nicolae Samsonovici, a organizat o ceremonie specială, la care a fost prezent și primul ministru Gheorghe Tătărăscu, personalitatea mareșalului fiind elogiată de generalul artilerist Alexandru Lupescu, cel care i-a fost subșef al Marelui Cartier General;
la 30 martie 1938, după instituționalizarea Consiliului de Coroană, regele Carol al II-lea l-a numit pe mareșalul Prezan consilier regal;
după 1990, în semn de cinstire a memoriei mareșalului, în mai multe garnizoane din țară au fost ridicate monumente și busturi: la Alba Iulia în Piața Unirii, pe Aleea Mareșalilor din fața Brigăzii 15 Infanterie din Iași, în fața comandamentului Diviziei 4 “Gemina” din Cluj-Napoca (care o perioadă a purtat numele mareșalului);
atribuirea denumirii ,,Mareșal Prezan,, unuia dintre bulevardele centrale din București.

S-a stins din viață la 27 august 1943, fiind înmormântat la Schinetea, județul Vaslui. La ceremonia funerară din 30 august au participat Regele Mihai I, mareșalul Ion Antonescu, conducătorul statului, generalul Constantin Pantazi, ministrul de război, generali și ofițeri, personalități politice și culturale, mii de localnici. Onorurile militare au fost date de Regimentele nr. 25 „Mareșal Constantin Prezan” și 7 Infanterie.

Presa vremii a omagiat personalitatea marelui dispărut: „…ofițer de rară eleganță morală, un aristocrat în gestul stăpânit, în liniștea cu care întâmpina adversitățile…Nu-și voia prestigiul militar transformat în momeală electorală, nu-și vedea rostul în combinațiile de partid. A vrut să rămână până la sfârșitul vieții militar, generalul unității naționale și nimic mai mult.”