Comunicate Septembrie 2020
COMUNICAT din 23.09.2020
FORUMUL
STRUCTURILOR ASOCIATIVE ALE MILITARILOR DIN SISTEMUL DE APĂRARE,
ORDINE PUBLICĂ ȘI SECURITATE NAȚIONALĂ
Având în vedere faptul că la solicitările mele, transmise președinților structurilor asociative din cadrul FORUMULUI, pentru a realiza un punct de vedere comun privind PL-x 199, răspunsurile nu au întrunit elementele constitutive pentru transmiterea acestuia celor două Comisii ale Parlamentului (Muncă și Apărare) am convocat, în data de 22.09.2020, ședința FORUMULUI pentru componenta – apărare. Ședința s-a desfășurat, prin bunăvoința Ministrului Apărării Naționale, dl. Nicolae CIUCĂ, care a și participat la ședință, la sediul ministerului. La ședință au participat 22 din 39 de reprezentanți ai structurilor asociative .
Discuțiile au avut ca punct comun, eliminarea discriminărilor și inechităților, create de o legislație preferențială.
S-a decis împreună, faptul că Ministerul Apărării Naționale și FORUMUL structurilor asociative ale militarilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională vor susține, cu anumite propuneri de modificare necesare,
PL-x nr. 199/2020 – proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat și instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor militare de stat.
Chiar dacă punctele de vedere exprimate au vizat în principal susținerea amendamentelor propuse de minister au fost subliniate și multe neclarități privind aceste amendamente, neclarități reieșite din multitudinea de opinii apărute după elaborarea acestui document, în special faptul că structurile asociative ale militarilor nu sunt de acord cu aplicarea actualizării …după intrarea în vigoare, în totalitate a legii cadru privind salarizarea.
Menținem ideea că în cadrul FORUMULUI, trebuie să asigurăm un cadru real și corect de dezbatere și de căutare a celor mai eficiente soluții pentru soluționarea problemelor cu care ne confruntăm. Datorită atitudinii unor membri ai structurilor asociative, a vocabularului, de multe ori degradant pentru un cadru militar, am ajuns masa de manevră a politicului, o permanentă sursă de exemplu ce nu trebuie urmat, indiferent de forma sub care se manifestă. Acest lucru se observă și în graba unora de a da comunicate care urmăresc alte scopuri decât cele stabilite prin Protocolul de colaborare semnat de 54 de structuri asociative.
În speranța că, după alegerile locale, cele două comisii parlamentare vor elabora raportul comun, iar Parlamentul va pune în discuție proiectul legislativ PL-x 199, președinții structurilor asociative vor informa membri structurilor asociative cu modalitățile de colaborare cu decidenții politici și conducerile ministerelor de resort pentru realizarea obiectivelor noastre.
Președintele FORUMULUI SAOPSN
Col.(rtr) Marian TUDOR
COMUNICAT din 22.09.2020
ÎNTÂLNIREA MINISTRULUI APĂRĂRII NAȚIONALE
CU REPREZENTANȚII FORUMULUI STRUCTURILOR ASOCIATIVE, LA SEDIUL MAPN
Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, și secretarul de stat și șef al Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului (DRPCVP), Marius Bălu, s-au întâlnit marți, 22 septembrie, la sediul MApN, cu reprezentanții Forumului structurilor asociative ale personalului militar în rezervă și în retragere.
Ministrul Ciucă i-a asigurat pe pensionarii militari de întreaga implicare a instituției militare în soluționarea problemelor semnalate de structurile asociative ale cadrelor militare în rezervă și în retragere, în special în ceea ce privește problematica actualizării pensiilor militare.
De asemenea, ministrul apărării naționale i-a informat pe reprezentanții Forumului că a aprobat astăzi documentul ce prevede optimizarea procesului de informare publică pe tema pensiilor militare și calității vieții personalului din perspectiva procesului de legiferare și a aplicării prevederilor legislației naționale și a normelor specifice MApN. Scopul acestor demersuri este acela de a îmbunătăți cooperarea cu structurile asociative ale personalului militar în activitate, în rezervă și în retragere.
“Armata va fi mai activă în comunicarea cu pensionarii militari, prin cele două structuri cu responsabilități directe legate de ei: Casa de pensii sectorială a MApN și Departamentul pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului. Acestea își vor actualiza și îmbunătăți paginile din Internet, vor administra un forum dedicat exclusiv problematicii pensiilor militare, vor crea și administra pagini dedicate problematicii care îi preocupă pe seniorii noștri și vor organiza periodic, în rețelele de socializare, sesiuni de întrebări și răspunsuri pe tema pensiilor militare”, a spus ministrul apărării naționale. În cuvântul său, președintele Forumului a apreciat eforturile depuse de către conducerea MApN și a mulțumit pentru oportunitatea oferită cu acest prilej de a desfășura, la sediul Ministerului Apărării Naționale, această întâlnire a reprezentanților structurilor asociative ale personalului militar în rezervă și în retragere.
„Am decis împreună faptul că Ministerul Apărării Naționale și Forumul structurilor asociative ale militarilor din sistemul apărării, ordinii publice și siguranței naționale vor susține, cu anumite propuneri de modificare necesare, PL-x nr. 199/2020 – proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat și instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor militare de stat.
Voi rămâne permanent în contact cu reprezentanții Forumului și voi sprijini întotdeauna militarii în rezervă și în retragere. Ministerul Apărării Naționale este și va fi tot timpul alături de structurile asociative ale personalului care a făcut parte din Armata României”, a declarat, la sfârșitul întrevederii, ministrul Ciucă.
x
x x
Ministerul Apărării Naționale a depus o serie de observații la proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat și instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor militare de stat (PL-x 199/2020) și va susține acest proiect în cadrul procesului legislativ, principiile avute în vedere fiind:
– înlăturarea discriminărilor majore din sistemul pensiilor militare de stat referitoare la diferențele de cuantumuri ale pensiilor pentru beneficiarii care au ieșit la pensie la intervale diferite de timp, dar au deținut, ocupat sau avut grade, funcții și vechimi egale;-crearea cadrului legal pentru recalcularea pensiilor militare, proces efectuat în raport cu vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie și raportat la prevederile legale privind salarizarea militarilor, polițiștilor și polițiștilor de penitenciare aplicabile la data respectivă, în condiții identice de funcție și de grad militar/profesional;
– crearea cadrului legal pentru actualizarea, după data aplicării în integralitate a Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a pensiilor militare, ori de câte ori se majorează soldele de grad/soldele gradului profesional și soldele de funcție ale militarilor, măsură care nu va mai permite un nou decalaj;
– eliminarea, etapizată, a inechităților create de succesiunea în timp a actelor normative din sistemul pensiilor militare prin raportarea la prevederile Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
– acordarea dreptului prevăzut de art.11 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare (pensionarii decorați cu ordinul „Semnul Onorific” clasele a III-a, a II-a și I beneficiază de un spor de 10, 15 și, respectiv, 20 la sută al cuantumului pensiei).
Structurile asociative care își desfășoară activitatea în domeniile de responsabilitate ale instituției militare sunt acele asociații/fundații al căror scop și obiective se circumscriu domeniilor de responsabilitate ale Ministerului Apărării Naționale.
Departamentul pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, prin Direcția pentru relația cu Parlamentul, a avut, în acest an, mai multe activități dedicate pensionarilor militari, dar interacțiunea fizică cu reprezentanții structurilor asociative a fost limitată începând cu trimestrul II al anului, ca urmare a izbucnirii pandemiei provocate de virusul SARS-CoV-2.