COMUNICAT PRIVIND REZULTATUL DISCUȚIILOR DE LA GUVERN DIN DATA DE 29.11.2024
Pensionarii militari au fost reprezentați de 6 asociații. Din partea ANCMRR-CENTRAL, au participat: Gl.mr.(r) dr. Adrian Leonard Bantaș și Gl.mr.(r) Constantin Năstase
Discuțiile s-au axat strict pe subiectul invitației: PENSIILE MILITARE!
CONCLUZII:
– Premierul ne-a prezentat punctul de vedere al Guvernului pe care, până la 03.12.2024 are termen să-l înainteze către CCR, punct de vedere în care combate contestația Avocatului Poporului la 3 din cele 4 puncte (este de acord, ca și noi, că actualizarea trebuie aplicată tuturor pensionarilor militari).
– Premierul a precizat că putem fi în 3 situații în urma deciziei CCR:
1. CCR respinge contestația, situație în care Legea merge la promulgare, se publică în M.Of. și intră în vigoare la 3 zile de la publicare (varianta favorabilă nouă);
2. CCR admite în parte contestația (foarte probabil) pe neaplicarea legii celor care dețin funcții de parlamentar și/sau în guvern (art.59, ind.3 din L559/2024) situație în care este nevoie de OUG care să corecteze acest segment;
3. CCR admite în tot contestația, situație în care este nevoie de OUG care să corecteze elementele de neconstituționalitate stabilite de CCR.
Este clar că la o astfel de OUG a făcut referire săptămâna aceasta premierul, când a spus că dorește să rezolve până la finalul anului problema pensiilor militare, varianta cu OUG fiind mai rapidă decât reîntoarcerea L559 în Parlament pentru a fi corectată, (interesul nostru este să aplicăm actualizarea pensiilor până la 31.12.2024).
Asociațiile au mai solicitat premierului:
A. Lămuriri privind indexarea pensiilor militare cu inflația! Răspunsul premierului, confirmat și de ministrul Finanțelor, a fost că pensiile militare aflate în plată la 31.12.2024, se indexează cu rata inflației cunoscute la 01.01.2025.
B. Eliminarea discriminării femeilor militar care nu beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu 6 luni pentru fiecare copil născut/adoptat și crescut până la 18/26 ani, așa cum beneficiază mamele din sistemul public de pensii. Aici premierul ne-a solicitat în scris ceea ce trebuie corectat, lucru pe care îl vom face în cel mai scurt timp!
Luni, la ora 12.00 vom avea o primă întâlnire tehnică la Guvern.
Vă vom ține la curent cu evoluția situației!
Vicepreședinte ANCMRR „Alexandru Ioan Cuza”
Gl.mr.(r) dr. //Adrian Leonard Bantaș //