COMEMORAREA MAIORULUI INGINER PANAIT DONICI, ÎNTEMEIETORUL ARMEI GENIU ÎN ARMATA ROMÂNĂ, ÎN COMUNA VALEA URSULUI, JUDEȚUL NEAMȚ
În ziua de 31.05.2025, în comuna Valea Ursului, județul Neamț s-a desfășurat ediția a IX-a a “Memorialul maior ing. Panait Donici”, în acest an împlinindu-se 200 de ani de la nașterea întemeietorul Armei Geniu în Armata Română.
Activitatea a fost organizată în colaborare de către Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din Arma Geniu “General Constantin N. Hârjeu” (A.C.M.R.R.A.Ge.), Parohia Valea Ursului și Primăria comunei Valea Ursului.
Ziua desfășurării memorialului a coincis cu aniversarea Zilei Armei Geniu și cu resfințirea bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din localitatea Valea Ursului, la 179 de ani de la prima sfințire din 26 octombrie 1846. Lângă această biserică își doarme somnul de veci maiorul ing. Panait Donici.
La activitățile din ziua de 31 mai 2025 au fost prezenți:
- un mare număr de locuitori ai comunei și reprezentanți ai administrației locale;
- IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului însoțit de arhimandritul Pimen Costea, vicar eparhial și de alte oficialități din mediul bisericesc, precum și de peste 30 de preoți;
- Primarul municipiului Roman, Dan Leoreanu;
- Constantin Cocea, strănepotul lui Panait Donici;
- din partea A.C.M.R.R.A.Ge.: de la București – gl.bg.rtr. Mocan Ioan, col.ing.rtr.dr. Constantinescu Nicolae, col.ing.rtr.dr. Olaru Gheorghe, col.rtr. Bâzdoacă Marin, gl.bg.r. Irina Oliviu și de la Brăila – gl.bg.r.dr. Soare Gheorghe, col.rtr. Simion Nicolae, col.rtr. Popovici Ioan, rtr. Stroe Dănuț, plt.adj.pr.r. Bugan Gheorghe, col.r. Puluc Silviu;
- reprezentanți ai Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos”, Brăila: col. Brok Ludovic-Ștefan, șeful de stat major și plt.adj. Munteanu Cătălin;
- reprezentanți ai Bazei 3 Logistice „Zargidava”, Roman: col.ing. Vătămănelu Petrică, șeful de stat major, preot militar Bighiu Mitică și plt.adj. Leonte Lucian;
- reprezentanți ai Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”: col.r. Machedon Cătălin, președintele Filialei județene Neamț și mr.r. Botezatu Dan, vicepreședintele Subfilialei Roman.
De remarcat că între preoții prezenți s-a aflat și pr. Smerea Gheorghe, preotul paroh a bisericii ctitorită de Panait Donici în comuna Horia din județul Neamț. Acesta a primit diplome și plachete atât din partea primăriei și parohiei Valea Ursului, cât și din partea A.C.M.R.R.A.Ge.
După slujba utreniei, săvârșită de un sobor de preoți, pe o scenă amplasată în apropierea bisericii, a urmat slujba de resfințire a bisericii, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre importanța momentului târnosirii lăcașului de cult. Apoi a acordat mai multe distincții chiriarhale. Preotul Palcău Bogdan, preot paroh al bisericii din Valea Ursului a fost hirotesit iconom stavrofor.
În continuarea ceremoniei religioase, arhimandritul Pimen Costea, vicar eparhial a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți.
După încheierea Liturghiei, pe scena montată în apropierea bisericii a început „Memorialul maior ing. Panait Donici-200 de ani de la naștere” consacrat celui care a întemeiat Arma Geniu în Armata României și a fost comandantul primului batalion de geniu înființat acum 166 de ani la 31 mai 1859.
În deschiderea activității au susținut alocuțiuni privind importanța evenimentului, d-l Smeria Viorel, primarul comunei Valea Ursului și d-l general de brigadă r. Soare Gheorghe, vicepreședinte al A.C.M.R.R.A.Ge. și președinte al Filialei Brăila.
A urmat apoi acordarea Premiul special „Maior ing. Panait Donici” elevei Kvasnische Iulia-Mădălina din Școala Profesională Valea Ursului, care a obținut rezultate foarte bune la învățătură, media 9,52. Diploma și premiul în bani au fost înmânate de către d-l general de brigadă rtr. Mocan Ioan, președintele A.C.M.R.R.A.Ge. și de d-l Smeria Viorel, primarul comunei Valea Ursului.
Cu prilejul împlinirii a 166 de ani de la înființarea Armei Geniu și a 200 de ani de la nașterea maiorului ing. Panait Donici, președintele Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din Arma Geniu „General Constantin N. Hârjeu”, gl.bg.rtr. Mocan Ioan a acordat diplome aniversare și Placheta „Panait Donici-200 de ani”.
Au mai fost acordate diplome și plachete aniversare din partea primăriei și parohiei Valea Ursului de către primarul comunei, d-l Smeria Viorel și pr. Palcău Bogdan.
Din partea Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din Arma Geniu „General Constantin N. Hârjeu”, gl.bg.rtr. Mocan Ioan a donat parohiei Valea Ursului, Drapelul „Panait Donici – 200 de ani”, care pe timpul desfășurării ceremoniei de sfințire a bisericii și a Memorialului a acoperit mormântul lui Panait Donici.
Activitatea a continuat la mormântul mr. ing. Panait Donici, unde s-a oficiat slujba de pomenire de către arhimandritul Pimen Costea, vicar eparhial, împreună cu un sobor de preoți. Apoi a urmat ceremonialul militar de depuneri de coroane de flori. S-au depus coroane de flori din partea Primăriei și consiliului local Valea Ursului, Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” Brăila, Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din Arma Geniu „General Constantin N. Hârjeu”, Consiliului parohial al bisericii Valea Ursului. A mai depus o jerbă de flori, primarul municipiului Roman, Dan Leoreanu
Pe timpul depunerii coroanelor de flori, Muzica militară a garnizoanei Brăila a intonat Imnul Eroilor, iar garda de onoare, asigurată de către Baza 3 Logistică „Zargidava” Roman, a prezentat onorul.
Lângă poarta de intrare în curtea interioară a bisericii s-a desfășurat predarea-primirea spre îngrijire a „Stejarului lui Donici”, între câștigătorul Premiului special „Maior ing. Panait Donici” de anul trecut, Novac Răzvan Mihai și câștigătoarea din acest an, Kvasnische Iulia-Mădălina.
Memorialul maior ing. Panait Donici-200 de ani de la naștere s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare.































