† COMUNICAT †

Cu nețărmurită tristețe anunțăm decesul în ziua de 07.10 2025 a colonelului (Ge.) rtg. Gargaz M. Marian, președintele de onoare al Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „General Constantin N. Hârjeu”.

Colonelul rtg. Gargaz Marian s-a născut la data de 24 septembrie 1953 În localitatea Traian, jud. Teleorman, localitate în care a absolvit primii opt ani de școală. În perioada 1968-1972 a urmat cursurile Liceului Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza și apoi, între 1972-1975 a urmat cursurile Școlii Militare de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, pe care a absolvit-o ca șef de promoție pentru arma Geniu. În perioada 1982-1985 și-a îmbogățit pregătirea militară și de stat major absolvind cursurile Academiei Militare București, Facultatea Arme, Secția Geniu și prin parcurgerea mai multor cursuri (curs postacademic – comandanți de regimente; curs postacademic – conducere în domeniul militar; curs postuniversitar – operații multinaționale; curs postuniversitar în domeniul instruirii trupelor).

Timp de 33 de ani a activat în rândurile cadrelor militare ale armei geniu, urcând una-câte-una treptele ierarhiei militare, de la funcția de comandant de pluton, comandant de  companie, șef de stat major de batalion nave fluviale, comandant de batalion pontonieri, până la funcții de mare responsabilitate cum ar fi: șef Stat Major al Regimentul 2 Pontonieri ,,Eftimie Croitoru”, Turnu Măgurele (a condus nemijlocit multiplele acțiuni la care regimentul a fost angajat în zona Turnu Măgurele în timpul evenimentelor din decembrie 1989); ofițer 2 / Secția Operații / Comandamentul Trupelor de Geniu (a fost avansat la gradul de locotenent colonel înainte de termen); ofițer 2 și ofițer 1 / Secția Pregătire Operativă / Statul Major al Trupelor de Uscat; șef Birou Relații Militare Internaționale, șef Birou Evidență Pregătire de Luptă și șef Birou Mascare / Statul Major al Trupelor de Uscat; șef de stat major și comandant al Batalionului 96 Geniu ,,Dr. Joseph Kruzel” / Bosnia Herțegovina; șef Birou Geniu / Serviciul Doctrină și Instrucție / Statul Major al Forțelor Terestre; șef Secție Instrucție și șef Secție Învățământ (Educație) / Serviciul Doctrină și Instrucție / Statul Major al Forțelor Terestre.

În întreaga carieră militară, colonelul Gargaz Marian și-a îndeplinit exemplar îndatoririle de serviciu, fiind recunoscut ca unul dintre ofițerii reprezentativi ai Armei Geniu, astfel că în ultimii cinci ani de activitate, în notările de serviciu a fost apreciat numai cu calificative de foarte bine.

În anul 1998 a îndeplinit funcțiile de șef de stat major și comandant al Batalionului 96 Geniu în Teatrul de Operații din fosta Iugoslavie, în cadrul misiunii NATO, SFOR.

Din anul 1994 a îndeplinit cu rezultate foarte bune funcții prevăzute cu gradul de colonel, fiind avansat la acest grad în anul 1998. În ultima perioadă a carierei sale, între 2002 și 2008 a îndeplinit funcția de șef Secție Instrucție și șef Secție Învățământ (Educație) în cadrul Statului Major al Forțelor Terestre.

După trecerea în rezervă a continuat să manifeste o atitudine civică responsabilă, desfășurând multiple activități socio-profesionale:

– cercetător științific și autor al unor lucrări de referință cu privire la istoria Armei Geniu și a unor structuri din compunerea acesteia:

  • „Arma Geniu din Armata României – 150 de ani de jertfe și glorie” (2009);
  • „Evoluția Trupelor de Pontonieri în Armata Română” (2011) – istoricul la zi al Trupelor de Pontonieri;
  • ,,Sub Însemnele Geniului” (2014) – istoricul la zi al Armei Geniu;
  • Fotoalbumul omagial „Aniversarea Armei Geniu la 150 de ani” (2009);
  • Fotoalbumul „Șefii promoțiilor de ofițeri de geniu din Armata României” (2012);
  • Fotoalbumul inaugurării lucrării de artă sculpturală reprezentând bustul generalului Constantin N. Hârjeu – patronul spiritual al Asociației;
  • Catalogul promoțiilor de ofițeri din Arma Geniu, din perioada 1859-2019;

– realizarea documentației necesare preluării de către actualele unități de geniu a vechimii și tradițiilor istorice ale structurilor din care acestea provin, astfel:

  • Batalionul 72 Geniu Brăila, din anul 1866;
  • Batalionul 3 Geniu Buzău și Batalionul 53 Geniu Deva, din anul 1908;
  • Batalionul 52 Geniu Satu Mare din anul 1922;
  • Batalionul 136 Geniu Alba Iulia din anul 1937;

– inițiator și coordonator al Grupurilor de Lucru pentru:

  • recondiționarea Monumentului Eroilor din Arma Geniu (București 2008-2009);
  • schimbarea fundamentală a Statutului Asociației și așezarea pe principii noi a activității acesteia (2013);
  • construcția și inaugurarea lucrării de artă for public reprezentând bustul Generalului Constantin N. Hârjeu – patronul spiritual al Asociației, 2018 (bustul este amplasat pe bulevardul Unirii din Sectorul 3 București);
  • realizarea însemnelor heraldice ale Asociației: Steagul de Identificare, Fanionul de reprezentare și Insigna de membru al Asociației (2014);
  • identificarea și refacerea mormântului întemeietorului Armei Geniu – mr.ing. Panait Donici în loc. Valea Ursului, jud. Neamț (2014);

– reconstituirea și confecționarea în format normal și redus, potrivit însemnelor heraldice inițiale, a Drapelelor de Luptă ale structurilor din care provin actualele unități de geniu, astfel:

  • Drapelul de Luptă al primului Batalion de Geniu / Armata României, model A.I. Cuza, 01 Septembrie 1863 (2014);
  • Drapelul de Luptă al primului Batalion de Pontonieri,  unitate corp aparte, md. Regele Carol I – 1872 / 1908 (2015);
  • Drapelul de Luptă al Regimentelor de Pionieri și al Școlii Militare de Geniu, md. Regele Ferdinand I – 1921 / 1923 (2016);
  • Drapelul de Luptă al Batalionului 2 Poduri Râuri, md. Regele Mihai I – 1940 (2017);

– realizarea proiectului Registrului Istoric al A.C.M.R.R. Arma Geniu începând cu 21 Mai 1976 (2015- 2019);

– realizarea Sălilor de Informare – Documentare cu privire la istoria și tradițiile militare, la Batalionul 96 Geniu București (2020).

A fost unul dintre cei mai activi membri ai Asociației noastre, fiind implicat cu multă responsabilitate în diverse proiecte specifice în calitate de:

– membru în Consiliul de Conducere al Asociației Ofițerilor de Geniu, Construcții și Căi Ferate  în Rezervă și Retragere (2009-2013);

– președinte al Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere  din Arma Geniu ,,General Constantin N. Hârjeu (20.04.2013 – 20.05.2019);

– membru în Consiliul Director al Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere (A.N.C.M.R.R.) ,,Alexandru Ioan Cuza” (06.11.2013 – 20.05.2019);

– membru în Biroul Permanent Central al A.N.C.M.R.R. ,,Alexandru Ioan Cuza” (2017-2019);

– președinte de Onoare al Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere  din Arma Geniu ,,General Constantin N. Hârjeu” (începând cu 20.05.2019).

În semn de înaltă apreciere a serviciilor aduse Armatei României și a rezultatelor remarcabile obținute în întreaga carieră militară a fost răsplătit cu multiple decorații și distincții, mai importante fiind:

  • Medalia Meritul Militar II (1981);
  • Medalia Meritul Militar I (1986);
  • Ordinul Meritul Militar III (1995);
  • Ordinul Meritul Militar II (1995);
  • Semnul onorific În Serviciul Armatei pentru ofițeri, pentru 25 de ani de activitate (2000);
  • Medalia NATO „In service of peace and freedom” pentru serviciile aduse în Teatrul de Operații din Fosta Iugoslavie, 1998;
  • Însemnul și Certificatul de Apreciere al Comandamentului Forței Multinaționale Aliate/ Sarajevo pentru serviciile aduse în cadrul Misiunii de Stabilitate a Păcii în Bosnia-Herțegovina – SFOR, 2000;
  • Ordinul „Virtutea Militară, în grad de Ofițer cu însemn pentru militari”, 2002
  • Ordinul „Virtutea Militară, în grad de Comandor, cu însemn de Război”, 2008;
  • Emblema de Onoare a Forțelor Terestre, 2007;
  • Titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, 1991;
  • Certificatul de „Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, 1996;
  • Titlul onorific ,,Veteran” ca urmare a participării la Misiunea de Stabilizare a Păcii în Bosnia-Herțegovina – SFOR, 1998.

După trecerea în rezervă, pentru activitatea desfășurată în scopul creșterii imaginii și prestigiului Armatei Române și Armei Geniu în mediul militar și societatea civilă, promovării tradițiilor istorice, precum și pentru efortul depus pentru dezvoltarea colaborării între structurile asociative ale cadrelor militare în rezervă, a fost recompensat cu următoarele decorații și distincții:

  • Medalia ,,Rezervistul Militar, 2016;
  • Emblema de Merit Rezerva Armatei României, clasa a II-a, 2016;
  • Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării, 2018;
  • Medalia Comemorativă ,,Centenarul Marii Unirii a Asociației Naționale Cultul Eroilor ,,Regina Maria, 2018;
  • Emblema de Onoare a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere ,,Alexandru Ioan Cuza”,

Prin plecarea la ceruri a colonelului Gargaz Marian, arma geniu, asociația, colegii de promoție, prietenii săi au pierdut un OM de mare valoare, un profesionist adevărat, un truditor pe altarul armei geniu și al Armatei Romane.

Bunul Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace !

 

Biroul Executiv Central al Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Arma Geniu ”General Constantin N. Hârjeu”.