Contributie genistica la realizarea Marii Uniri
INTRODUCERE
Ma iau cu asalt o multime de intrebari in legatura cu opera mareata a romanilor, aceea a “Marii Uniri”. Am fost noi in stare sa realizam marea unire? Cum s-a produs aceasta minune? Cine sunt cei care au gandit si cine sunt cei care au infaptuit minunea?
Uneori imi spun ca n-ar trebui sa-mi pun aceste intrebari; sa iau lucrurile asa cum sunt si gata. Dar nu ma lasa gandul ca mareata opera s-a infaptuit in timpul regimului democrat existent in Romania, inainte de 23 August 1944, adica in timpul unui regim asemanator cu cel din zilele noastre. Cu partide politice, cu Parlament bicameral, adevarat cu rege nu cu presedinte, desi ambii de origine germana. Situatia din tara noastra, cu “realizari” exasperant de lente si cu foarte multe oportunitati pierdute, m-a determinat sa scriu despre inaintasi, dar intr-un context mai larg, cu trimiteri catre inaintasii genisti, dar si cu invataminte ce pot fi de folos celor ce conduc si guverneaza in prezent tara.
CAP.1 PERIOADA DE NEUTRALITATE
Romania a intrat in primul razboi mondial cu gandul de a se reintregi. A intrat in razboi mai tarziu cu doi ani; a stat in cumpana, avea teritorii de recuperat de la ambele tabere beligerante. Regele, filogerman, inclina sa se alieze cu Germania, deci cu Puterile Centrale, avand ca argument castigarea, in cazul victoriei. a partii din Moldova existenta la rusi, dar cea mai mare parte a parlamentarilor dorea o alianta cu Antanta care garanta alipirea Transivaniei.
Partile beligerante au facut atat presiuni cat si promisiuni Romaniei pentru a o atrage in razboi de partea lor.
Astfel la 1 octombrie 1914 s-a semnat la Sankt Petersburg un acord intre Rusia si Romania cunoscut sub denumirea de CONVENTIA SAZANOV-DIAMANDY, in care se garanta integritatea Romaniei si drepturile ei asupra provinciilor din Austro- Ungaria locuite de romani. Cazul Bucovinei fiind solutionat prin aplicarea principiului nationalitatilor.
Pe de alta parte la 29 iunie 1915 ministrul de externe al Austro-Ungariei contele OTTOKAR CZERNIN vine la Bucuresti si propune guvernului roman un acord in care erau consfintite drepturile Romaniei asupra Basarabiei si Bucovinei, precum si o serie de concesii pentru populatia romana din Transilvania.
Au avut castig de cauza parlamentarii, dar trebuie sa-i dam si regelui ceea ce I se cuvine. A avut taria sa recunoasca superioritatea argumentelor parlamentarilor si impreuna au decis intrarea in razboi de partea Antantei. Este un eveniment important pentru faptul ca s-a realizat o unitate de vedere urmare a unei vointe politice comune. Marile infaptuiri se realizeaza numai atunci cand este unitate de vedere si de vointa politica. Tratatul de alianta cu ANTANTA se incheie in casa lui Vintila Bratianu la 4/17 august 1916, cu 10 zile inainte ca Romania sa intre efectiv in razboi. Romania a fost incurajata sa intre in razboi si datorita succesului ofensivei armatei ruse pe frontul de est cunoscuta in istorie ca Ofensiva BRUSILOV. Aceasta operatie ofensiva s-a declansat,la cererea insistenta a francezilor, pe data de 4/17 iunie 1916 si cu o intrerupere de cateva zile, intre 24-28 august, s-a desfasurat pina la 20.09 1916 cand trupele ruse au atins aliniamentul Muntilor Carpati. Se parea la acel moment ca exista o anumita coordonare a actiunilor armatelor ANTANTEI, britanicii atacand si ei in sud, pe frontul din Grecia, in aceeasi perioada.
Paragraful anterior este unul care marcheaza un punct pozitiv pentru conducatorii de atunci ai Romaniei. Acestia au ales corect aliatii si au hotarat intrarea in razboi a Romaniei intr-un moment ce parea favorabil.
Dar foarte negativ este faptul ca desi a intrat cu doi ani mai tarziu in razboi, armata romana nu a fost pregatita si, mai ales, dotata corespunzator. Desi miza intrarii in razboi era una foarte mare, atitudinea guvernantilor a fost una deplorabila. S-au facut afaceri mari pe seama dotarii armatei. Nu ma refer neaparat la dotarea cu armament si tehnica militara care a fost ingreunata de putinatatea acestora pe piata europeana si de ruta de aprovizionare mult ocolitoare si care mai trecea si pe teritoriul Rusiei, care a vamuit cat a putut si cat a vrut din materialul militar ce era destinat Romaniei. Ma refer la echipament, la hrana soldatilor si a animalelor la starea precara a cazarmilor si, nu in ultimul rand, la starea proasta a mijloacelor de transport si a cailor de comunicatii.
Din punct de vedere conceptual, cum avea sa debuseze si sa progreseze actiunile militare in Transilvania, exista un plan de eliberare a Transilvaniei, elaborat inca din 1900 de generalul de geniu Constantin Poenaru. Acesta, un brav militar roman, de un devotament si o dragoste de tara demna de toata lauda, cu o vasta experienta de lupta dar si cu o minte sclipitoare, a prevazut ca va veni vremea cand ne vom ridica sa ne luam teritoriile din Transilvania. Constantin Poenaru fusese, in timpul razboiului de independenta din 1877, comandantul Regimentului 10 Dorobanti care a actionat pe directia principala de atac VIDIN-PLEVNA si-i avusese in subordine pe bine cunoscutii eroi Gheorghe Sontu si Valter Maracineanu. Dupa razboiul de independenta a indeplinit, succesiv, mai multe functii importante; director al Scolii de artilerie si geniu (1889-1892), comandant al primului regiment de geniu din Armata Romana (1892-1893), Ministru de razboi (1894-1895), comandantul C.1 A. (1897-1898) si Sef al Marelui Stat Major (1898-1901). In aceasta calitate a elaborat in anul 1900, planul de eliberare a Transilvaniei care a stat in arhiva Marelui Stat Major pana in preajma lui august 1916.
In esenta, planul prevedea o patrundere rapida in Transilvania prin trecatorile din Carpati si inaintarea viguroasa spre cele doua “porti” ce o strajuiesc la vest ; Poarta Somesului si Poarta Muresului. Se putea astfel apara toata Transilvania cu forte reduse, numai cele folosite in porti, care sunt separate pe aproape 200 km de Muntii Apuseni, ocupati de populatia de moti puternic ostila ocupantilor, iar inamicul ar fi fost obligat sa atace pe doua directii mult departate, cu posibilitati reduse de cooperare intre ele.
Aceasta era situatia generala in august 1916. Perioada de neutralitate se terminase, incepea perioada de lupte crancene cu numeroase jertfe omenesti, de incertitudini si umilinte, dar si de acte de mare clarviziune in exploatarea oportunitatilor, de buna organizare, de vointa si de impliniri marete. Acestea vor veni dar pana atunci Romania va trece prin momente foarte grele. Singura institutie care in momentele grele a ramas treaza si responsabila de soarta tarii a fost Armata romana.
Retinem, ca sinteza a acestui prim capitol:
– hotararea inteleapta si unanima de a ne alatura ANTANTEI;
– precara pregatire pentru a intra in razboi a armatei romane;
– si ca o contributie a inaintasilor genisti, acel plan de eliberare a Transilvaniei elaborat de generalul Constantin Poenaru. Cum un alt plan n-a mai existat, este de presupus ca acesta, cu inevitabile actualizari, a fost pus in aplicare.
CAP.2 ANUL 1916, ANUL DEZASTRULUI
La 27.08 1916 Romania declara razboi Austro-Ungariei si debuseaza prin trecatori in Transilvania. Dupa mai putin de doua saptamani, la 09.091916, operatia ofensiva in Transilvania este oprita “temporar” pentru pregatirea “OPERATIEI FLAMANDA” catre sud. Abia la 15.09 s-a intrunit Consiliul de Razboi pentru a se hotara asupra prioritatii operatiei Flamanda. In Consiliul de Razboi singurul care s-a opus opririi ofensivei din Transilvania a fost generalul PREZAN. Argumentul lui era zdrobitor; numai ocupand Transilvania ii luam inamicului putinta de a se concentra in aceasta regiune si de a ataca rand pe rand armatele romanesti. Din nefericire, sau dimpotriva, pentru a fi mai tarziu recunoscut ca un adevarat strateg, a avut castig de cauza generalul Averescu. Operatia FLAMANDA a fost un fiasco, iar urmarile opririi ofensivei in Transilvania au fost catastrofale. La 26. 09 se trece la apararea pe Carpati dar deja era prea tarziu. Sosisera in Transilvania 4 divizii germane, care exact asa cum prevazuse generalul Prezan, au trecut la actiuni ofensive pe directii radiare debusand apoi in Muntenia pe Valea Prahovei, pe valea Oltului si pe Valea Jiului determinand si obligand pe combatantii romani sa devina eroi. Despre marea eroare facuta de conducerea politico-militara a Romaniei privind oprirea ofensivei din Transilvania au scris si comentat atat analisti de mare prestigiu ai ANTANTAEI dar chiar si analisti germani sau austriaci. Scopul acestei analize nefiind relatarea luptelor eroice, din pacate pierdute rand pe rand de armata romana, nu voi face acest lucru. Ma voi opri asupra a doua aspecte pe care le consider importante din perspectiva unui fost ofiter genist.
Primul aspect adus in atentie este comportarea generalului Crainiceanu. Acesta,participant in fuctii foarte importante in Razboiul de Independenta (a facut parte inclusiv din Comisia militara care a negociat in numele Regelui participarea Romaniei la razboi alaturi de Rusia) si membru al Academiei Romane inca din 1910, n-a pregetat nici un moment sa mearga pe front si sa lupte in fruntea camarazilor sai pentru eliberarea Transilvaniei. Cunostea foarte bine Planul inaintasului sau Constantin Poenaru si tocmai din acest motiv s-a opus din rasputeri opririi ofensivei in Transilvania. Afost o luna de zile comandantul A II. De la 26 august la 26 septembrie 1916. Ce s-a intamplat in acest interval de timp: pe 09.09 s-a oprit operatia ofensiva, iar cand s-a dat ordinul de a se trece la operatia de aparare pe aliniamentul Carpatilor era deja prea tarziu. In mai putin de doua saptamani germanii adusesera pe frontul din Transilvania 4 divizii dotate, instruite si echipate nemteste. Incepand din 25 septembrie 1916 a inceput calvarul pentru armata romana. Primul care a sesizat importanta schimbare a raportului de forte in favoarea inamicului a fost generalul Grigore Crainiceanu. Orice rezistenta insemna condamnare la moarte. A refuzat sa conduca o asemenea rezistenta. Pentru refuzul de a comanda trupele spre masacru a fost deferit Curtii Martiale. A fost absolvit de judecata in urma analizarii imbatabilelor argumente umanitare prezentate, care se adevereau zi de zi chiar pe timpul derularii procesului. In fata faptelor dureroase dar adevarate ce se derulau in luptele crancene dar nimicitoare pentru armata romana, in proces a intervenit I.C. Bratianu care a inchis procesul.
Al doilea aspect este cel al bataliei pentru Bucuresti. Comanda Grupului reunit de Armate (romane si rusesti, aproximativ 150 000 de combatanti) a revenit generalului Prezan. Inamicul, fortele centrale, aproximativ 250 000 de combatanti, dar despartiti in doua astfel: sub comanda lui Erich von Falkenhayn,din vest si nord si sub comanda lui Anton Ludwig August von Mackensen din sud. Prezan a conceput o operatie indrazneata; sa atace inainte de jonctiunea celor doua grupari inamice si s-al opreasca pe Falkenhayn cu forte minime, iar cu grosul fortelor sa-i produca pierderi mari si sa-l oblige sa se retraga la sud de Dunare pe Mackensen. Operatia ofensiva a lui Prezan n-a reusit datorita unor neconcordante intre armatele romane si ruse dar si tradarii generalului rus Socec. Totusi Prezan a inteles la timp ca batalia este pierduta si a reusit sa retraga intreaga armata spre Moldova iar ocupantii sa gaseasca Bucurestiul gol de ostire. Bucurestiul a fost ocupat la 6 decembrie, dar cu o zi inainte armata romana s-a ales cu un sef al Marelui Cartier General in persoana generalului Constantin Prezan.
Retinem, ca sinteza a capitolului doi:
– dupa ce ca era prost echipata, dotata si instruita, Armata romana a fost si prost condusa pana catre sfarsitul anului 1916;
– au iesit in evidenta clarviziunea si puterea de anticipare a generalilor PREZAN si CRAINICEANU care s-au opus opririi ofensivei din Transilvania;
– in Consiliul de Coroana s-au infruntat in fata civililor cele doua viziuni despre fenomenul lupta armata; viziunea corecta si responsabila a generalului PREZAN si cea festivista si nerealista a generalului Averescu. Din nefericire s-a optat pentru varianta lui Averescu;
– urmare a acestei grave erori se intampla totusi singurul fapt pozitiv; generalulului PREZAN i se incredinteaza comanda BATALIEI BUCURESTIULUI, apoi este numit, la 05.12 1916, sef al Marelui Cartier General si ramane in aceasta foarte importanta functie pana in luna mai a anului 1920.
CAP. 3 ANUL 1917 ANUL DEZNADEJDII DAR SI A RENASTERII DEMNITATII
Craciunul si anul nou dintre anii 1916 si 1917 au fost cele mai negre sarbatori ce le-a fost dat romanilor sa traiasca. In mesajul de anul nou adresat soldatilor, ministrul de razboi Vintila Bratianu, arata ca succes faptul ca se reusise retragerea in totalitate a armatei ( ce ramasese din ea dupa grelele lupte din cursul anului 1916 ) in Moldova. Intradevar retragerea organizata si executata strict conform planului a condus la intrarea efectivelor direct in dispozitivele dinainte stabilite, nefiind necesare manevre inutile de forte. Micsorandu-se frontul, mare parte a armatei ce s-a retras, aproape 60%, a fost regrupata in raioane situate in adancimea dispozitivului de aparare. Aici s-a refacut fizic si moral pana in primavara anului, iar in continuare,toata primavara, a parcurs un program complet de instruire, dotare si echipare, program sustinut material si cu instructori de Franta. Misiunea Gl. Berthelot.
Bunavointa Frantei este pe deplin justificata de situatia de pe frontul de vest. Important este faptul ca am folosit eficient acest ajutor. Marele Cartier General urmarea zilnic, echiparea, dotarea si instruirea soldatilor dar si a cadrelor (ofiteri si subofiteri). In cursul documentarii am dat de rapoarte prin care se consemna stadiul instruirii semnate de capitanii Antonescu si Bagescu. Am facut aceste precizari pentru a arata ca, in sfarsit, se intampla ceva serios si cu folos pentru intarirea capacitatii de lupta a armatei.
In data de 20.06/03.07 1917 A.2 condusa de gl.Averescu a emis ordinul de trecere la operatia ofensiva pe directia vaii raului Putna. Ofensiva incepe cu o pregatire de foc inceputa in noaptea de 22/23 iulie, iar in data de 24 iulie dimineata foarte devreme se declanseaza ofensiva. De la emiterea ordinului pana la declansarea ofensivei a trecut mai bine de o luna. Nemtii se pregateau sa mai trimita pe frontul de vest niste divizii. S-au oprit dupa emiterea ordinului si vor putea disponibiliza trupe de pe frontul de est de abia peste aproape patru luni. A fost o adevarata gura de oxigen pentru francezi.
Cateva cuvinte si despre actiunea trupelor cunoscuta ca Ofensiva de la Marasti. Efectiv au participat la aceasta ofensiva C4.A., in flancul drept, cu rol principal de fixare a inamicului prin actiuni ofensive demonstrative, limitate, si, C.2 A., Diviziile 8,6 si 3 I. dispuse la centru si la flancul stang al dispozitivului de lupta al A.2, care au dus actiunea ofensiva propriuzisa. Din ordinul M.C.G. fortele participante la ofensiva sunt coordonate de Gl. Artur VAITOIANU. Actiunea ofensiva era prevazut sa se desfasoare pana in data de 27.07. Generalul VAITOIANU a sesizat ca se poate dezvolta ofensiva pana la raul Trotus. A raportat erarhic despre aceasta si in urma obtinerii aprobarii de la M.C.G. a continuat ofensiva pana in dimineata zilei de 30. 07, cand s-a atins aliniamentul vaii Trotusului.
Raniti in orgoliu nemtii si austo-ungurii concep doua actiuni ofensive, una la nord pe directia Oituz-Adjud, de-a lungul vaii raului Trotus si una la sud pe directia Marasesti-Adjud. Se urmarea nu numai incercuirea si nimicirea fortelor romane patrunse prin ofensiva de la Marasti ci si iesirea pe un aliniament ce ar fi urmarit malul drept al raului Siret. Actiunile ofensive au fost corelate in timp, desfasurandu-se in perioada 8-22 august 1917. Rezultatul luptelor se cunoaste. La sud s-a facut remarcat generalul Eramia Grigorescu iar la nord s-a remarcat din nou generalul Artur Vaitoianu la comanda C.2 A. (D.12,13,1 I) aflat pe directia principala de interzis.
Dupa aceste doua incercari esuate de a duce actiuni ofensive inamicul a trecut la consolidarea aliniamentelor pe care se afla, aliniamente care vor ramane stabile pana la retragerea acestuia din Romania, adica peste aproximativ 15 luni de zile.
N-am urmarit sa descriu lupte si strategii sau rapoarte de forte etc., dar recunosc ca luptele din vara anului 1917 sunt MARATONUL romanesc si ma obliga sa le tratez cu maxim interes, pentru ca aceste lupte au refacut moralul si starea de spirit ale ostasilor romani care de abia de acum in colo aveau sa mai treaca prin mari incercari. Deocamdata putem trage concluzia: ca instruite, dotate si conduse corespunzator trupele romane nu erau cu nimic mai prejos trupelor germane.
Desi vara fusese fierbinte si plina de satisfactii sfarsitul anului 1917 avea sa vina cu evenimente de maxima importanta pentru soarta razboiului dar si pentru soarta Romaniei.
La 25.10/7.11 1917 are lor revolutia bolsevica in Rusia. O punctez doar pe aceasta deoarece revolutia burgheza din februarie, in afara de faptul ca l-a determinat pe tar sa abdice, n-a schimbat cu nimic mersul evenimentelor militare. Rusia semneaza tratatul “BREST – LITOVSK” cu puterile centrale la 06/19 11. 1917. La 20.11 /03.12 1917 generalul SCERBACEV comandantul trupelor ruse din Romania cere armistitiu atat cu Germania cat si cu Austro-Ungaria pentru trupele rusesti existente pe teritoriul Romaniei. La 04.12 Consiliul de Ministri al Romaniei a fost nevoit sa adere si el la acesta, cu precizarea ca: “armistitiul avea un caracter militar, excluzand orice consideratii politice”. Armistitiul a fost semnat de partea romana la 09.12 1917 la FOCSANI.
Era al doilea sfarsit de an in care parea, din punct de vedere politico-militar, ca mai rau de atat nu se putea.
Dar M.C.G. singura institutie care a ramas lucida si apta sa conceapa si sa adopte hotarari,ia masuri imediate de inlocuirea trupelor ruse retrase de pe front cu trupe romanesti si mai ia o masura foarte importanta; aceea de a asigura “retragerea in siguranta” a trupelor rusesti pana la intrarea acestora pe teritoriul Ucrainei. Raspunzator de acest al doilea aspect a fost generalul Artur VAITOIANU, cel in care generalul PREZAN avea deplina incredere, (vezi ordinul MCG ca fortele participante la actiunea ofensiva de la Marasti sa fie conduse de gl. Artur Vaitoianu). Ca sa inteleg care au fost functiile si implicit misiunile acestui brav ofiter genist, a trebuit sa fac un fel de grafic pe luni si pe ani. A fost folosit in toate imprejurarile si actiunile ce au legatura cu infaptuirea si consolidarea MARII UNIRI. Astfel de la semnarea armistitiului si pana la 06.02 1918 s-a ocupat de evacuarea trupelor rusesti de pe teritoriul Romaniei dar si a Basarabiei. Intre 06.02 si 01.05 1918 este comandantul A.2. Este numit ministru de razboi la 29.11 1918. Nu gaseam nicaieri ce functii indeplinise pana la numirea in importanta demnitate, cea de ministru.Intr-un singur loc am gasit mentiunea ca a fost guvernator militar al Basarabiei mai bine de o jumatate de an (02.05-28.11 1918) fiind numit in aceasta functie de catre primul-ministrul, la propunerea sefului M.C.G.
Suntem insa catre sfarsitul anului 1917 si trebuie sa mai spun ca guvernul roman de la Iasi nu s-a grabit sa inchee vreun Tratat de pace cu puterile centrale. Desi retragerea rusilor insemna o tragedie din punct de vedere militar, guvernantii romani au zarit la orizont lumina prevestitoare de sperante. Evenimentele trebuiau tinute sub control cu multa prudenta, dar exploatate in mod convenabil deindata ce ni se ofereau oportunitati.
Retinem, ca sinteza a capitolului trei:
– exploatarea cu maxima eficienta a misiunii Berthelot;
– repurtarea primelor succese in fata inamicului si intarirea moralului trupei;
– intrarea in scena a unui alt inaintas genist, generalul Artur Vaitoianu;
– organizarea eficienta a regruparilor de trupe si scoaterea in siguranta a militarilor rusi de pe teritoriul Romaniei si a Basarabiei;
– sesizarea la timp a oportunitatii de a ajuta Basarabia in efortul ei de a se uni cu Romania;
– preocuparea vadita a guvernului pentru mentinerea unui nivel satisfacator de bunastare a armatei;
CAP. 4 ANUL 1918 ANUL MARILOR FAPTE SI A MARII IMPLINIRI
Autodeterminarea proclamata de Duma de la Moscova nascuta in urma revolutiei bolsevice a dus la declararea independentei Republicii Democrate Moldovenesti, la 06.02 1918. Anterior acestei date Republica Democrata Moldova ceruse insistent ajutor militar Romaniei, pentru a “curata” tara de ramasitele armatei imperiale tariste. Actiunea de curatare fusese insa anticipata de conducerea politico-militara romana. Se petrecusera deja cateva episoade demne de consemnat, iar la 02.06 1918 in Basarabia era liniste deplina..
Intre 24-26 decembrie 1917/7-9 ianuarie 1918 D. 9 Siberiana a fost alungata din Valea Tiglinei din Galati de catre 500 de romani ajutati insa de pe Dunare de cateva fregate si din aer de o patrula de aviatie. Cooperarea acestor forte este demna de a fi data de exemplu pentru toti strategii militari. Localnicii au numit o vreme evenimentul, Termopile de la Galati. Alte incidente s-au mai semnalat pe teritoriul Basarabiei, mai ales in partea de sud, dar acestea au fost rezolvate imediat, nefiind de amploare si nici foarte bine organizate si conduse.
Toate aceste evenimente se derulau in timp ce “Romania de la Iasi “semnase un armistitiu cu Puterile centrale si tergiversa cat de mult putea semnarea tratatului de pace intre Romania si Germania.
Conditiile tratatului de pace erau umilitoare pentru Romania; iar neacceptarea umilintei de catre rege si primul-ministru, ce s-ar fi intamplat, daca acestia ar fi semnat tratatul, a dus la un impas. Dupa indelungi si obositoare discutii se gaseste solutia salvatoare; La 13 martie, Alexandru Marghiloman acepta functia de prim-ministru si odata cu ea stigmatul, ce l-a insotit atata vreme, de tradator. Ministrul de razboi in guvernul Marghiloman a fost generalul de geniu Constantin Harjeu caruia ii erau cunoscute conditiile umilitoare ale Tratatului, si, pe diferite cai si folosind cu maiestrie dezinformarea si dubla evidenta, a reusit, conlucrand genistic cu generalul Prezan, ca prevederile tratatului de pace sa fie indeplinite numai partial. In fapt au fost pastrati sub arme 164000 de combatanti, cu inzestrarea si dotarea necesare.
Tratatul de pace se incheie abia la data de 07.05 1918. Basarabia votase deja unirea cu Romania de la Iasi din 27.03. Despre succesiunea evenimentelor din Basarabia este necesara o lucrare separata. Au fost o serie de actiuni pro si contra unirii cu Romania. Curentul unionist a fost simplu majoritar dar n-a fost unic. S-au opus unirii Sovietul bolsevic din Chisinau precum si Consiliul national ucrainian. Important este faptul ca toate aceste contraactiuni au fost atent urmarite si neutralizate, cu calm dar cu fermitate. Responsabil pentru buna desfasurare a treburilor din Basarabia a fost generalul Artur Vaitoianu. Acesta a condus actiunea de scoatere din tara si din Basarabia a trupelor tariste ruse, din 4 decembrie 1918 pana indata de 02.06 1918, data la care Sfatul Tarii adopta o proclamatie de independenta a Republicii Democrate Moldova. Tot Vaitoianu reuseste sa scoata din Basarabia pe bolsevicii radicali si sa-i linisteasca pe turbulentii ucrainieni. Este numit la comanda A.2 in perioada 07.02-01.05 1918. Se impunea insa consolidarea unirii declarative a Basarabiei cu Romania si in consecinta acelasi Artur Vaitoianu este numit guvernator militar al Basarabiei de catre primul ministru, la propunerea lui Ion I.C. Bratianu. Va fi numit ministru de razboi la 29.11 1918, dar pana atunci la 11.11 1918, D.8 I in frunte cu Gl. Iacob Zadik, un brav subordonat al generalului Artur Vaitoianu, intra in Cernauti, iar la 28.11 acelasi an, Consiliul National Roman din Cernauti voteaza unirea Bucovinei cu Romania. Misiunea fiind indeplinita, pe data de 29 11 1918 Artur Vaitoianu este numit Ministru de razboi. Acesta ii ia locul ilustrului inaintas genist, veteranul general de geniu Constantin Harjeu.
Pentru deplinul control asupra evenimentelor si actiunilor militare ce se prefigurau s-a considerat ca vigoarea, diplomatia, clarviziunea si verificata compatibilitate cu seful M.C.G., il impuneau in aceasta functie pe generalul Artur Vaitoianu.
In alt plan fata de evenimentele enumerate mai sus la 10.11 1918 Germania capituleaza. In aceesi zi Romania decreteaza remobilizarea si odata cu ea se emite ultimatumul catre maresalul Mackensen de a parasi Dobrogea si Muntenia.
Anticipand derularea evenimentelor M.C.G. a exploatat corect si eficient toate oportunitatile oferite de acestea si a acoperit cu forte si mijloace suficiente toate actiunile intreprinse astfel:
– a destinat forte pentru paza si apararea frontierelor Romaniei de la Iasi, a Basarabiei si Bucovinei, dar si pentru toata Romania incepand cu 10.11 1918;
– a destinat forte pentru consolidarea starii de liniste in Basarabia si Bucovina;
– a destinat forte pentru impunerea prevederilor ultimatumului, insotind trupele germane pana dincolo de granitele Romaniei;
– a destinat forte pentru misiunea principala, aceea de eliberare a Transilvaniei.
Aliatii au avut o atitudine ambigua; remobilizarea a fost primita cu satisfactie dar, incheie separat armistitiu cu Ungaria la 13 11 1918, care-si proclamase independenta fata de Austria la 02.11, stabilind granita acesteea cu Romania pe raul Mures, nemaitinand cont de prevederile Tratatului da alianta a Romaniei cu Antanta.
Urmau lupte politice aprige pentru recunoasterea drepturilor Romaniei conform prevederilor Tratatului cu Antanta, dar si actiuni militare ce sunt date ca exemplu in manualele de istorie militara de buna organizare, planificare si executie.
La 11.11 1918 D. 7 I. si D. 1 V.M. patrund in Transilvania si pana catre sfarsitul lunii noiembrie pun stapanire pe depresiunile Giurgeu, Ciuc si Brasov. Mentionez ca aceste doua divizii erau echipate si dotate la nivelul superior corespunzator perioadei istorice si au fost primite cu simpatie de populatia din zonele mentionate. La cererea Consiliului National Roman din Transilvania trupele romane s-au oprit in zonele mentionate, pentru a se desfasura in afara presiunilor militare Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia. Evident, jandarmii unguri s-au opus cat au putut afluirii catre locul Marii Uniri a valurilor nesfarsite de romani, sasi dar si secui. Si a venit Ziua de 1 Decembrie 1918.
In bucuria nestavilita existau forte si mijloace ramase in normalitate care gestionau marele entuziasm si urmarile acestuia. S-a urmarit atent defluirea in siguranta a populatiei catre localitatile de resedinta, concomitent cu activitatea de recrutare a tinerilor transilvaneni pentru incadrarea unor noi unitati militare.
Dupa 10 zile de la Marea Unire, respectand vointa populatiei din Transilvania, trupele romane si-au reluat inaintarea “mai mult cu sabia in teaca” si pana la 27.12 1918 au atins aliniamentul Sighet, Baia Mare, Zalau, Sebes, Muntele Gaina, Zam, Runcu, Bucova. In aceeasi perioada s-a reusit mobilizarea a inca 4 M.U., constituirea Comandamentul Trupelor din Transilvania sub comanda generalului Mardarescu si infiintarea a trei regimente de jandarmi transilvaneni. Ministerul Apararii (de razboi) lucra cu eficienta maxima. Secretar la acest minister a fost numit, dupa venirea lui Vaitoianu ca ministru, generalul de geniu (Anton) Gorski.
Pe aliniamentul mai sus mentionat au stationat trupele romane pana la 15 aprilie 1919 (data curenta pentru ca la 01.04 1919 s-a trecut la calendarul gregorian).
Sarbatorile de iarna au fost in acest an 1918, pline de fericirea implinirii idealului milenar al poporului roman.
Retinem, ca sinteza a capitolului patru:
– exploatarea optima a oportunitatilor oferite de derularea evenimentelor internationale in vederea realizarii pas cu pas a intereselor nationale;
– o foarte buna corelare a actiunilor politice cu cele militare;
– o buna anticipare a derularii evenimentelor fiind in situatia de a le controla si chiar influenta in directia dorita;
– o foarte buna relatie institutionala intre factorul politic si cel militar, promovarea in functii de conducere ale armatei a persoanelor cu adevarat competente fara imixtiuni politice; comentariu ( sunt sigur ca astazi s-ar gasi persoane competente care sa conduca Romania- problema e sa fie numite in acele functii de decidentii politici)
– o continua si sustinuta atentie data ostirii si conditiilor de trai, dotare si instruire a acesteea;
CAP. 5 ANUL 1919 ANUL CONSOLIDARII MARII UNIRI SI REINTRARII IN GRATIILE ANTANTAEI
Cum era de asteptat guvernul Karoly refuza sa recunoasca unirea Transilvaniei cu Romania. Fortele reactionare din Ungaria intrevad posibilitatea de a se alia cu proaspata URSS, care critica si eticheta ca apucaturi imperialiste unirea Basarabiei si Bucovinei, in vederea revendicarii Transilvaniei. Guvernul Karoly este inlaturat si la 21.03 vine la putere PSM de sorginte sovietica avandu-l ca lider pe Bela Kun. La nici o luna de la instalare, pe data de 15. 04 1919 guvernul Bela Kun ordona atacarea armatei romane pe directia Ciucea – Tigani. Romanii contraataca si, pentru a muta eventualele ostilitati militare pe teritoriul Ungariei inainteaza si stabilesc linia frontului pe raul Tisa la data de 01.05 1919.
Faptul ca romanii s-au oprit la Tisa si ca le-au spus ungurilor ca vor ramane aici pane ce vor recunoaste hotararea Marii Adunari Nationale de la Alba Iulia, este de analizat si comentat. Cu siguranta la 01.05 1919 armata romana putea cuceri toata Ungaria. Ragazul oferit ungurilor a fost o strategie capcana in care acestia au cazut cu totul. Avand certitudinea ca romanii nu-i vor ataca ungurii se napustesc asupra Slovaciei pe care o cuceresc in totalitate pana la 20.05 1919. In nebunia succesului Bela Kun ordona, la doua luni dupa ocuparea Slovaciei, sa atace din nou armata romana. Simuland retragerea armata romana prudenta dar stapana deplin pe situatie a creat conditiile armatei bolsevice ungare sa-si etaleze intentiile ofensive, belicoase. Armata romana si implicit conducerea politica obtine astfel de la ALIATI acceptul si totodata rugamintea sa atace final si definitiv armata bolsevica ungara.
Armata romana executa o contraofensiva nimicitoare ca la carte, soldata cu capturi impresionante de guri de foc si arsenale de munitie, desfiinteaza practic armata bolsevica ungara si nu numai ca reface apararea pe raul Tisa, dar continua “deplasarea” pana la Budapesta unde dupa 2 zile de lupte de strada intra si defileaza pe data de 04.08 1919. In urmatoarele doua saptamani pentru neutralizarea totala a ramasitelor armatei maghiare, la indicatia ALIATILOR, armata romana ocupa teritoriul Ungariei intre Lacul Balaton si Dunare. La 14.11 1919 armata romana paraseste Budapesta. Fusese inlaturat guvernul comunist, constituit un nou guvern, guvernul Horty, care promisese sa recunoasca prevederile pacii ce se plamadea in cancelariile celor Patru Mari. Acesta vine in Budapesta la 16.11 1919 si si-a stabilit sediul la Hotelul Gellert. comentariu ( Prin acest gest de ocolire a cladirii parlamentului care inca nu fusese curatat de urmele opincilor romanilor, Horty si-a dat arama pe fata ; era un arogant iredentist care juca rolul de baiat ascultator, pentru a-i determina pe Aliati sa trateze cu blindete Ungaria ). La cererea ANTANTEI armata romana paraseste teritoriul Ungariei la 25 februarie 1920 si ultimul soldat roman ajunge in tara dupa aproape trei luni, la jumatatea lunii mai. La 20 mai 1920 generalul PREZAN isi depune demisia din functia de sef al M.C.G. Odata cu demisia generalului, aceasta structura a Ministerului de Razboi se desfiinteaza. Misiunea fusese indeplinita!
In plan politic lupta a fost la fel de apriga. Doi factori au cauzat asperitatile diplomatice intre Romania si ANTANTA. Primul factor a fost acela ca Romania a semnat un Tratat de nebeligeranta cu Germania care a fost efectiv respectat intre 07.05 1918 si 10.11 1918. Un al doilea factor a fost unul pur politic; prim ministrul francez, batranul doctor si jurnalist CLEMENCEAU, dorind sa se rafuiasca cu Germania, pe care o voia ingenunchiata definitiv, intentie ce a avut de fapt efect exact contrar, se grabea sa incheie pacile cu ceilalti beligeranti. In acest iures Romania era presata sa incheie pacea cu Austria desi Ungariei ii fusese recunoscuta granita pe Mures. Prim mistrul roman Ionel I. C.Bratianu a tergiversat semnarea Tratatului pana cand a fost recuzat (inlaturat de la discutii). In aceste conditii este numit prim- ministru la 01.10 1919, cine altul decat mimistrul de razboi care executase exemplar misiunea incredintata de ANTANTA, aceea de a termina armata bolsevica si guvernul bolsevic de la Budapesta, generalul Artur Vaitoianu. Acesta cu prestanta si competenta oferite de inalta demnitate ce o indeplinise cu mare succes a reusit sa-l calmeze pe batranul nervos. Granita intre Romania si Ungaria a fost definitivata intre anii 1920-1923,deci dupa semnarea Tratatului de pace de la Trianon, si dupa ce batranul Clemenceau nu mai era prim-ministru.
O ultima contributie la consolidarea Marii Uniri; in calitatea de prim-ministru Artur Vaitoianu a organizat primele alegeri pe teritoriul Romaniei Mari desfasurate la 04.12 1919. La 09.12 1919 si-a prezentat demisia din functia de prim-ministru. Misiunile fusesera indeplinite!
Retinem, ca sinteza a capitolului cinci:
– marele merit al conducatorilor politici de a fi pus la conducerea Armatei persoane potrivite pe locurile potrivite, cu calitati adecvate si nedoritori de castiguri sau demnitati politice, exclusiv pe baza de competente;
– acordarea intregii atentii institutiei Armata Romana, cea care a fost garanta si sustinatoarea tuturor actiunilor politice ce au condus la realizarea, recunoasterea si consolidarea Marii Uniri;
– cerem incuviintarea cititorului acestei sinteze de a accepta faptul ca Marea Unire a avut o importanta contributie genistica.
Col. (r) Scarlat Marin
