Septembrie 2016

Pe 17.09.2016 au trecut 20 de ani de la jertfa primului militar român decedat în misiune în T.O., în Bosnia-Herțegovina/IFOR/NATO, încadrat în prima unitate din armata României, care a executat misiuni sub comanda NATO, B.96 GENIU/ROENGBAT – 1996

 

DACĂ VĂ PLACE LIBERTATEA, MULȚUMIȚI ȘI VETERANILOR ARMEI GENIU!

„Nu sunt cuvinte care să încapă în gură şi nici sentimente turnate în inimă ca să poată spune simțirile “Veteranului genist” din mine, din clipele acestea!”

 

În data de 14 septembrie 2016, am avut voința și dorința de a ajunge prin locurile unde mi-am făcut datoria față de țară, armata și, nu în ultimul rând, față de arma Geniu!

Iată am ajuns, iarăși, aici, după 13 ani de la ultima mea misiune și la 20 de ani de la jertfa slt.(p.m.) Remus Brînzan!

Aceste locuri au fost stropite și cu sângele geniștilor români! Din aceste fapte ieşi o armă a Geniului tare și o Bosnie care poate să trăiascî în pace și prosperitate!

Alături de durerea ceasului de faţă, în inima şi mintea mea, port ca o povară scumpă, visurile, dorurile şi gândurile nespuse ale camarazilor noștri,pe care doar cei de aceeași “plămadă” le cunosc! Visuri, doruri şi gânduri, izvorâte şi călite în dragoste pentru neamul nostru, care prin militarii săi a ajutat alt neam!

Ceea ce m-a mânat aici, a fost dragostea de camarazii mei, liberă de orice meschinărie! Am învăţat să-i privesc pe camarazii mei, ca de altfel orice în lume, prin prisma dragostei!

Jertfa camaradului genist, slt. (p.m.) Brînzan Remus, a fost adusă pe altarul patriei cu tot ce e mai bun în slaba noastră fiinţă pământeană: libertatea lui, tinereţea lui, renunţările la o viaţă tihnită!

Alături de cocarda tricoloră și de lumânarea ce-am aprins-o, m-am rugat pentru el și toți veteranii, i-am “dedicat” o poezie și l-am “onorat” la placa comemorativa cu însemnele veteranilor.

Camarazii VETERANI căzuţi din rânduri, ne leagă prin jertfa lor cu putere, în orice acțiune, din care nu putem să ieşim decât învingători sau morţi! ”

 Prin faptele noastre, fie ca lumea să fie ajutată!

 

Erou al armei geniu

 Slt.(p.m.) Remus Brînzan, erou al armei geniu s-a născut la data de 26 iunie 1967, în localitatea Răducăneni, judeţul Iaşi. A frecventat gimnaziul în localitatea Râureni, judeţul Vâlcea, iar după absolvirea Liceului industrial nr. 3 din Rm. Vâlcea, a satisfăcut stagiul militar în Constanţa, unde a obţinut calificarea pe maşinile şi utilajele de geniu, ulterior fiind încadrat, în anul 1991 la Rm. Vâlcea, cu gradul de sergent. În anul 1996 a fost încadrat, în Batalionul 96 Geniu „Doctor Joseph Kruzel” – ROENGBAT, pe funcţia de mecanic utilaj greu, şi a participat alături de geniştii români la prima misiune în T.O. Bosnia – Herțegovina – IFOR/NATO.

La 17 septembrie 1996 şi-a pierdut viaţa în timpul unei misiuni tip CIMIC, în coridorul Gorazde, pe o cale de comunicație în teren muntos, pe valea râului Crna Rijeka, între loc. Trnovo și Delijas, ruta de divizie HEN(M18.1), care face legătura între rutele de teatru TUNA(M18) și RIESLING(M20).

Era cel mai bun specialist pe utilaje de geniu, pe toate utilajele de geniu…. Era un familist convins. Cât timp a stat în misiune, departe de casă, își făcea zilele mai uşoare cu poveşti despre familie. Povestind despre cei dragi, parcă îi simţea mai aproape. Remus şi-a spus întreaga poveste a vieţii lui, seara în cort, față de camarazii săi, cu atâta patimă, simţind parcă că o spune pentru ultima dată.

Acolo s-a încheiat misiunea lui…

Acolo s-au oprit toate speranţele lui… Asta a fost!

De cele mai multe ori, suntem tentaţi să privim înapoi şi să încercăm să ne imaginăm, cum ar fi fost dacă am fi luat-o pe un alt drum în momentele de răscruce ale vieţii. Uneori credem că poate ar fi fost mai bine dacă…., alteori ne felicităm că am ales drumul potrivit.

Sublocotenentul (p.m.) Remus Brînzan este eroul de Geniu, al nostru, care şi-a câştigat un loc de cinste în rândul Eroilor Neamului!

 Cu stimă,

 colonel “veteran geniu”(r.) Fănel Iancu

 Tel: 0772266534

 

 

VETERANUL

A mea inimă și minte

Poartă dulcile cuvinte,

Visuri, doruri, multe gânduri,

Așternute rânduri-rânduri.

Din tot ce-a fost mai bun,în dar,

Dus-am patriei, p-al ei altar!

 

Lupt pentru-a patriei cinstire,

Nu din ambiții de mărire,

Nu din spirit de-aventură,

Sau din patimă și ură,

Pentru cei ce vor să fie

Oameni, pentru veșnicie!

 

Arma dac-am purtat,

Pentru țară am luptat!

Pentru libertatea voastră,

Dat-am tinerețea noastră!

Datoria de-mi va cere,

Însăși viața mi-o voi piere!