ADUNAREA GENERALĂ A FILIALEI BRĂILA A ASOCIAȚIEI CADRELOR MILITARE ÎN REZERVĂ ȘI RETRAGERE DIN ARMA GENIU ”GENERAL CONSTANTIN N. HÂRJEU”

Joi, 21.03.2024, în sala de festivități a Cercului Militar Brăila s-a desfășurat adunarea generală anuală a Filialei Brăila a A.C.M.R.R.A.Ge., cu prezența majoritară a membrilor filialei. La adunare a participat și președintele A.C.M.R.R.A.Ge., col.rtr. Mocan Ioan.

Adunarea a început cu intonarea Imnului Național și a Imnului Geniștilor.

Raportul Biroului Executiv al Filialei a fost prezentat de către vicepreședintele Filialei,  col.rtr. Simion Nicolae. Acesta a evidențiat principalele activități desfășurate de la ultima adunare generală și principalele obiective ale Filialei pentru acest an.

Au mai fost dezbătute și aprobate Execuția bugetară la 31.12.2023 și Raportul cenzorului. De asemenea s-au supus la vot și aprobat Bugetul filialei pentru anul 2024 și Programul de activități pentru perioada 2024-2025.