Panait Donici – Ctitorul Armei Geniu din Armata Română –

Personalitate marcantă a mișcării unioniste și colaborator apropiat al domnitorului A.I. Cuza, Panait Donici s-a născut în anul 1825 într-o familie de răzeși din satul Porcești, județul Neamț, moștenitori ai unor suprafețe de teren agricol cu care strămoșii acestora fuseseră împroprietăriți de către marele voievod Ștefan cel Mare, în anul 1490.

La vârsta de 11-12 ani, printr-un complex de împrejurări, Panait Donici ajunge la moșia boierului Vasile Bolnavu din satul Valea Ursului, comuna Giurgeni, situată la mai puțin de 10 km de orașul Roman. Fiind un copil deopotrivă ascultător, harnic și isteț, se împrietenește cu băiatul boierului și, în scurt timp, intră în grațiile acestuia. Destinul face ca boierul Vasile Bolnavu, cunoscut sătenilor prin multiplele sale acte de caritate, văzându-l dezghețat la minte, să consimtă necondiționat a-l trimite împreună cu fiul său la școala din sat, iar mai apoi la Colegiul Național și Școala Mihăileană din Iași.

Remarcându-se ca unul dintre cei mai studioși elevi, cu potențial intelectual deosebit, ulterior, Panait Donici a fost trimis pentru a-și continua studiile în cadrul Școlii de Poduri și Șosele de pe lângă Politehnica din Paris.
Întors în țară în anul 1951 ca diplomat al acestei prestigioase instituții de învățământ, tânărul inginer Panait Donici participă activ la amplul proces de reconstrucție și modernizare a serviciilor publice. Dovedindu-se a fi un strălucit tehnician, un organizator de seamă și un administrator chibzuit, în anul 1856, la vârsta de 31 de ani, debutează cu succes în viața publică, fiind desemnat de domnitorul Ghica Vodă ca reprezentant al Moldovei în Comisia de Navigație pe Dunăre (instituită prin Tratatul de Pace de la Paris în urma războiului Crimeei), ale cărei lucrări s-au desfășurat la Viena.

În anul 1857, caimacamul Vogoride al Moldovei îl numește director al Ministerului Lucrărilor Publice, iar un an mai târziu, în timpul căimăcămiei interimare, este menținut ca locțiitor de ministru la Lucrările Publice. După alegerea colonelului Alexandru Ioan Cuza ca Domnitor al Principatelor Române în urma actului istoric de la 24 Ianuarie 1859, începând cu 27 aprilie, inginerul Panait Donici preia conducerea Ministerului Lucrărilor Publice în cadrul Guvernului Manolache Epureanu din Moldova, până la 03 aprilie 1960, când acest cabinet a demisionat.
În această calitate, fiind un specialist recunoscut în domeniul șoselelor și al podurilor rutiere, abordează cu mult curaj în guvernul din care făcea parte, una dintre cele mai acute probleme cu care se confrunta tânărul stat român – realizarea unei rețele moderne de comunicații terestre – necesară asigurării legăturilor între Moldova și Muntenia, precum și a altor lucrări importante de utilitate publică.

Întrucât rezolvarea acestei problematici presupunea importante resurse financiare, materiale și umane, precum și personal tehnic de specialitate, Panait Donici găsește o soluție deosebit de ingenioasă, constând în constituirea unui „Batalion”, cu lucrători permanenți, organizați militărește și întreținerea acestuia din fonduri publice.

Drept urmare, pe raportul Consiliului de Miniștri nr. 1902, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza „a încuviințat” înființarea la Iași, sub comanda ing. Panait Donici – ministrul lucrărilor publice, uns cu gradul de căpitan, a Primului Batalion de Geniu, organizat astfel:

Așadar, data de 31.05.1859 marchează în fapt, nașterea oficială a unei noi arme în cadrul oștirii române – ARMA GENIU, al cărei ctitor a fost, indiscutabil, căpitanul inginer Panait Donici.
În perioada imediat următoare, cu sprijinul nemijlocit al celor două ministere, cpt. Panait Donici a întreprins multiple măsuri organizatorice și administrative menite să asigure închegarea structurală și dezvoltarea firească a Batalionului de Geniu, astfel:

în cursul lunii iunie 1959, a fost elaborat și aprobat primul „Regulament privind organizarea și atribuțiile Batalionului de Geniu”, în baza căruia acesta urma să funcționeze și au fost inițiate procedurile pentru achiziționarea echipamentelor specifice: îmbrăcăminte, armament, unelte de lucru, corturi, etc;
la 14.09.1859, prin încuviințarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a fost legiferată în regim de urgență „Ordonanța pentru admisii și înaintări în corpul de geniu”, document de linie privind selecția și admiterea în batalion a unor ofițeri aleși din rândul inginerilor civili și a conductorilor deprinși cu prestațiunile pentru lucrările publice;
la 03.11.1859, prin Înaltul Decret nr. 82, a fost aprobată „Broșura de Uniformități” prin care se reglementa și în baza căreia se asigura uniforma genistului, adaptată după modelul armatei franceze;
în cursul aceleiași luni, au fost emise „Instrucțiunea pentru compatibilitatea Corpului de Geniu” și „Instrucțiunea de exercițiu și disciplină”, prin care s-au statuat principiile de instruire și administrare în cadrul corpului de geniu nou înființat și pe baza cărora se asigurau și se justificau resursele bugetare anuale necesare pentru plata personalului, instruirea acestuia, procurarea materialelor și executarea lucrărilor planificate.

Ca urmare a sporirii continue a necesităților privind extinderea și modernizarea lucrărilor publice de interes ostășesc și economic pe întreg teritoriul Principatelor Unite, în special a cazărmilor necesare încartiruirii trupelor și a căilor de comunicații rutiere și feroviare, în luna septembrie 1860, din însărcinarea col. Emanoil Florescu – ministrul de război al Principatelor Unite, căpitanul Panait Donici a început organizarea unui al doilea Batalion de Geniu în Muntenia, similar celui din Moldova.

Batalionul fiind gata constituit, la sfârșitul lunii octombrie a fost pus sub comanda cpt. Panait Donici care, la 21 decembrie 1860, în semn de recunoaștere a eforturilor depuse, a fost avansat la gradul de maior. La încheierea campaniei de lucru din toamna anului 1861, considerând că efectivele Corpului de Geniu sunt numeroase comparativ cu celelalte arme, iar întreținerea celor 2 Batalioane de Geniu reprezenta o sarcina financiară prea grea, vistiernicul țării a cerut cu insistență domnitorului A.I. Cuza să aprobe desființarea unuia dintre acestea.
Forțat de împrejurări, Domnitorul a hotărât desființarea, începând cu 01.01.1862, a Batalionului I Geniu din Moldova, efectivele acestuia fiind trecute la celelalte arme sau scoase din oaste. Cu aceeași dată, Batalionul II Geniu din Muntenia a fost reorganizat sub denumirea de Batalionul I Geniu.

La 12 aprilie 1862, pe fondul nemulțumirilor generate de desființarea Batalionului de Geniu din Moldova și al evoluției nu tocmai favorabile al politicilor de susținere financiară a trupelor angajate în realizarea comunicațiilor de importanță publică, maiorul Panait Donici solicită ,,eliberarea sa din oaste”, revenind în Corpul Tehnic al țării ca inspector general al drumurilor.
Din această postură, inginerul Panait Donici reorganizează fundamental structurile componente ale Corpului Tehnic, atât la nivel central, cât și teritorial, concomitent cu îmbunătățirea și modernizarea învățământului specific acestui domeniu la nivel național.

Deși în vara anului 1865 renunțase la viața publică, în timpul domniei lui Carol I, în perioada 13.11.1867-15.11.1968 revine la conducerea Ministerului Lucrărilor Publice, timp în care se implică cu pricepere în dezvoltarea căilor ferate din România, de numele său fiind legate nemijlocit construcția liniei București-Giurgiu și proiectul de construcție al Gării de Nord. Totodată, a organizat și început lucrările topogeodezice pentru harta României, iar la îndemnul său a fost întemeiată Societatea Politehnică din România, al cărei membru de onoare devine în anul 1881, cu prilejul inaugurării localului acesteia din strada Polizu. Este întemeietorul Școlii Naționale de Poduri și Șosele din București și autor al primei Legi a drumurilor din România.

Ulterior, în calitate de deputat al județului Vaslui, având susținere parlamentară și teritorială consistentă, a promovat cu mult curaj proiectul unei legi a drumurilor, șoselelor și podurilor din România și a sprijinit orașul Roman pentru înființarea Școlii Gimnaziale ,,Petru Rareș” și, mai ales, pentru construcția unui local modern al acesteia, inaugurat în anul 1872.
În anul 1970 renunță la viața publică și se retrage definitiv la moșia sa din Valea Ursului, ocupându-se îndeaproape de administrarea terenurilor agricole proprii și opere filantropice, potrivit dispozițiilor testamentare ale unchiului său, Drăghici Donici.

Fiind un om deosebit de credincios și luând exemplul boierului căruia îi datora accederea lui către cele mai bune școli, a construit pe cheltuiala sa biserica și azilul de bătrâni din satul Elisabeta Doamna – nou înființat prin împroprietărirea însurățeilor – adiacent intrării de sud a orașului Roman (actualmente Horia), a întreținut școala din aceeași localitate, precum și spitalul din Vaslui.
Pensionar fiind, timp de peste 3 decenii a trăit departe de frământările mediului social-politic căruia îi oferise, prin strădanie și muncă remarcabilă, servicii de înaltă valoare, unanim recunoscute. Relativ uitat de lume și de cea mai mare parte a prietenilor cărora, la nevoie, le-a dat câte un sfat bun, Panait Donici și-a consacrat ultimii ani din viață studiului și cercetării științifice.

Cu aceeași vioiciune și istețime a minții ca pe vremea când era ostaș, a elaborat un studiu de valoare internațională cu privire la calendarul bisericii răsăritene de rit vechi și nou, cu reguli aplicabile și de către biserica apuseană. Concomitent, a întocmit abace pentru toate calendarele cu ajutorul cărora se putea determina cu ușurință periodicitatea rotirii unor aștri, iar pe această bază, zilele de Paște și ale tuturor sărbătorilor cu date fixe.

Cariera militară a maiorului Panait Donici a fost scurtă, dar deosebit de fructuoasă. Tot timpul s-a comportat ca un militar rasat, devotat armei geniu, pe care a fondat-o cu strădanie și înțelepciune remarcabilă.
Indubitabil, ardoarea cu care s-a zbătut pentru constituirea celor 2 Batalioane de Geniu din armata română nu a reprezentat capriciul unui om școlit în străinătate și nici un loc care să ofere prerogative aparte de comandă. Pentru mr.ing. Panait Donici, aceste unități au reprezentat opere sufletești asemenea oricărei opere artistice, opere pe care le-a divinizat până când a trecut în lumea celor drepți.

Pentru a realiza pe deplin adevărata dimensiune a acestui cult, este suficient să evidențiem faptul că până la sfârșitul vieții, în fiecare an mergea la Focșani și, mai departe, până la Mărășești, pentru a revedea întâia lucrare executată de Batalionul I Geniu în primul an al existenței sale. Ori de câte ori se întâlnea cu cineva cunoscut, cu o înfățișare ,,apăsată” îi spunea cu mândrie: ,,această șosea este făcută de batalionul de geniu creat de mine”.

Înainte de a se stinge din viață, și-a împărțit cu discernământ și minuțiozitate matematică întreaga avere rudelor din satul Porcești și țăranilor din Valea Ursului. S-a stins din viață în anul 1905, la vârsta de 80 de ani, fiind înmormântat în satul Giurgeni-Valea Ursului. La funerariile sale, în timp ce garda și compania de gorniști a Regimentului 2 Geniu din Focșani îi dădea un ultim onor, atmosfera a fost întreruptă de șoapta unui oficial al armei geniu – ,,Nu fiți triști! A murit artistul, dar a rămas opera sa”.

Pentru eternizarea memoriei ilustrului înaintaș, de-a lungul timpului, cu prilejul zilei de 31 Mai – Ziua Armei Geniu, au fost ridicate diverse lucrări de artă sculpturală, astfel:

în anul 1914, un bust din bronz dispus pe un soclu înalt din zidărie, ridicat din inițiativa Inspectoratului General și Direcție Superioară a Geniului București în fața cazărmii geniului / Șoseaua Cotroceni (astăzi Bd. Maniu), operă a sculptorului român Oscar Späthe;
în anul 1979, un bust din ipsos cu înălțimea de 80 cm, realizat de către Studioul de Arte Plastice al Armatei, la solicitarea Comandamentul Trupelor de Geniu, lucrare care în prezent este expusă la intrarea în comandamentul Batalionului 96 Geniu București;
în anul 1992, o statuie din ipsos cu schelet metalic cu înălțimea de 3 metri, dispusă pe un piedestal înalt din beton armat, în incinta Școlii de Ofițeri Activi de Geniu, Construcții și Căi Ferate din Râmnicu Vâlcea, operă a sculptorului Teodor Zamfirescu; lucrarea a fost realizată din inițiativa Școlii de Ofițeri cu sprijinul Inspectoratului General al Geniului București;
în anul 2015, lucrare funerară din marmură, la mormântul acestuia identificat în curtea bisericii din comuna Valea Ursului, județul Neamț; lucrarea a fost realizată de către A.C.M.R.R. Arma Geniu București cu sprijinul Consiliului Local al com. Valea Ursului;
în anul 2019, o placă comemorativă din marmură, cu efigia ilustrului înaintaș, operă a artistului plastic Valentin Tănase, director al Studioului de Arte Plastice al Armatei, dispusă pe peretele bisericii din comuna Valea Ursului / județul Neamț; placa comemorativă a fost realizată din inițiativa A.C.M.R.R. Arma Geniu București cu sprijinul Consiliului Local al bisericii comunei Valea Ursului;
în anul 2019, un bust din similipiatră dispus pe un soclu de înălțime medie, din beton armat placat cu piatră de munte, operă a sculptorului Mircea Florin Zăhărescu, în curtea bisericii ridicată de către Panait Donici în localitatea Horia; lucrarea a fost realizată din inițiativa Filialei Brăila a A.C.M.R.R. Arma Geniu cu sprijinul Consiliului Local și al bisericii comunei Horia;
Semnificativ este și faptul că, începând cu anul 2015, pentru omagierea creatorului Armei Geniu, Consiliul Director Central al A.C.M.R.R. Arma Geniu București în colaborare cu Primăriile și Consiliile Locale din comunele Valea Ursului și Horia organizează și desfășoară anual ,,Memorialul Maior inginer Panait Donici”.

Slavă și recunoștință!

Colonel (rz.) Marian GARGAZ