Lansare de carte
Asociaţia ,,Cultura+” şi Asociaţia Naţională Cultul Eroilor ,,Regina Maria” – Filiala Constanţa, în colaborare cu Centrul de Studii Turce – Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti, au organizat sâmbătă, 3 noiembrie 2018, la Universitatea Bucureşti, lansarea cărţii ,,Cartea de aur a eroilor musulmani jertfiţi sub tricolor-Campaniile 1916-1919 şi 1941-1945”, autor col. (r) Macovei Remus, apărută recent la Editura Imperium, Constanţa.
După cum afirmă autorul, ,,În anul Marelui Centenar această lucrare se vrea a fi un îndemn la meditaţie, la reflecţie, în special a tinerilor, inclusiv a celor musulmani, asupra necesităţii cunoaşterii istoriei comune a minunaţilor locuitori ai Dobrogei, care, indiferent de etnie sau religie, au trăit, muncit, suferit şi luptat pentru patria lor, România”.
Col. (r) dr. ing. Nicolae Constantinescu