„Să nu uităm, să ne reamintim cu respect și drag”
…De când este armata armată, ea a fost compusă din comandanți și subordonați. Comandanții ordonau iar subordonații executau. De multe ori, comandanții dădeau ordine formate din cuvinte simple și puține ca: „ascultați comanda la mine!”… „după mine înainte marș!”… „faceți ca mine!”… ș.a.m.d. Era și este valabil și astăzi la „armata militărească”, adică la „armele luptătoare!”
La geniști a fost și este ceva mai complicat. Comandantul trebuie să știe să facă toate cele ce le ordonă și ce trebuie să le execute geniștii lui, ca să poată spune „faceți ca mine!” Și nu prea semăna cu ce trebuia să știe a face un infanterist, un tanchist, un transmisionist sau chiar un artilerist. De aceea, la un moment dat, școala militară de ofițeri activi a fost de s-a numit „școala militară de artilerie și geniu”…
Ca să nu fiu înțeles greșit, pentru că de fapt mă adresez în principal geniștilor, am să mă rezum să afirm doar că era imperios necesar ca un comandant de geniu să știe a face mai multe decât ceilalți comandanți din celelalte arme. Printre altele, trebuia să știe „să descifreze diferite planuri (mai mult tehnice și mai puțin tactice), să știe cum vor trebui făcute toate cele prevăzute în planurile respective, cu ce și cum anume; trebuia să știe a organiza „lucrători de diferite meserii”, care să facă toate cele sau să știe a-i îndruma și conduce pe toți cei din subordinea lui ș.a.m.d. Treburile erau foarte grele atunci când trebuiau făcute drumuri, poduri, adăposturi, când trebuia să dai apă de băut sau energie electrică oamenilor și tehnicii…
La un moment dat, când și armata trebuia să-și facă toate acestea singură, a fost nevoită de și-a făcut „o armă cu trupe specializate”, – „Create pentru a satisface niște trebuințe de folos obștesc, trupele de geniu organizate militărește, care nu au întârziat de a lua caracterul unor „trupe adevărat tehnice” și de a deveni un factor important al armatei noastre, folositoare în timp de pace, indispensabile în timp de război”, așa după cum a precizat că ar trebui să fie, cel ce a fost gânditorul și creatorul lor, generalul Constantin N. Hârjeu, împreună cu Domnitorul A. I. Cuza. –
După înființarea „trupelor de geniu”, la comanda lor au fost numiți „comandanți” în măsură a le organiza, comanda și conduce, „bărbați” cu care toți geniștii, indiferent de „specialitatea lor genistică”, s-au mândrit. Așa a fost să fie și până ce la comanda geniștilor a fost numit cel pe care noi, îl vom păstra în amintire ca fiind „generalul Vasile Șlicaru”!
Cei ce l-au cunoscut și au avut șansa de a lucra alături și împreună cu Generalul lor, să muncească și să trăiască alături de Comandantul lor iubit, s-au convins de profesionalismul și camaraderismul lui deosebit, de dragostea sa față de geniștii lui din toate specialitățile, l-au simțit alături de ei și pe „Marile Șantiere Naționale” ale dezvoltării Patriei noastre. Au fost mândri când conducerea țării de atunci, recunoscându-i meritele deosebite în rolul lui de comandant al geniștilor Armatei Române, i-au acordat înaltul titlu de „Erou al Muncii Socialiste”, fiind primul genist al Armatei Române distins cu acest merit național.
Astfel, la 6 mai 1971, Pentru contribuția deosebită adusă la întărirea forțelor armate și apărarea orânduirii sociale și de stat, Consiliul de Stat prin Decretul nr. 155 din 1971, îi conferă titlul de Erou al Muncii Socialiste și medalia de aur Secera și Ciocanul.
Astăzi, geniștii români se mai mândresc și cu alți doi „Eroi ai muncii”, pentru meritele lor deosebite în conducerea lucrărilor pe șantierul drumului Transfăgărășan – coloneii de geniu, ingineri, Florea Gheorghe și Vână Constantin.
Am simțit nevoia să-l evoc și astfel pe cel care mi-a fost și mie comandant. Am ales câteva fotografii în care generalul apare alături de geniștii lui constructori ai drumului Transfăgărășan, să-l mai vedem odată…
Cu stimă, cu drag și mult respect, al vostru col. (Ge. ret.) ing. Emilian Vlădescu.
Timișoara, 7 august 2017
