Comunicate Septembrie 2018

  • 09 Septembrie, în prezența a numeroase oficialități, personalități politice și oameni de pretutindeni, la Complexul Istoric de la Țebea / jud. Hunedoara s-a desfășurat comemorarea la 146 de ani de la încetarea din viață a lui Avram Iancu – Crăișorul Moților.

A fost o manifestări comemorative grandioasă, cu un profund caracter patriotic, al cărei ceremonial a inclus: slujba religioasă de pomenire, oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan – mitropolitul Banatului, mesaje evocative din partea oficialităților de rang înalt, depuneri de coroane și defilarea gărzii de onoare.

Din partea Asociației Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din Arma Geniu ,,General Constantin N. Hârjeu” a fost depusă o coroană de flori la mormântul eroului național de către gl.bg.rtr. Ciornei Vasile, însoțit de col.rtr. Draia Viorel și doi ofițeri de geniu din garnizoana Brad.

 

  • 06 Septembrie, în cadrul acțiunilor dedicate celebrării Centenarului Marii Uniri, gl.bg.rtr. Teodorescu Constantin, col.ing.rz. Constantinescu Nicolae și col.rtr. Gargaz Marian au participat la vernisajul expoziției ,,Averescu și Prezan – Mareșalii României Mari”, organizat de către Muzeul Național de Istorie a României. 

Expoziția a marcat 75 de ani de la încetarea din viață a mareșalului Constantin Prezan (27 august 1943) și opt decenii de la cea a mareșalului Alexandru Averescu (3 octombrie 1938), două personalități situate la loc de frunte în pleiada marilor bărbați de stat participanți la acțiunile militare ale României în Primul Război Mondial – vectori care au asigurat victoria Armatei Române în clipe de mare cumpănă.

Evenimentul omagial a fost deschis de către prof. Cornel Ilie – directorul muzeului,  iar evocarea celor doi înalți demnitari, a fost făcută în termeni emoționali de către  domnul gl.lt.rtr. dr. Grigore Stamate, autor al trilogiei despre Mareșalul Constantin Prezan și domnul col.prof.univ. dr. Petre Otu, istoric militar și autor al cărții „Mareșalul Alexandru Averescu. Militarul, omul politic, legenda”.

În cadrul expoziției au putut fi admirate piese de uniformă, distincții militare, albumele cu fotografii de familie, cărți de bibliotecă, bunuri personale și obiecte care sunt asociate cu activitățile celor doi prestigioși comandanți militari.

Participanții la vernisaj s-au bucurat de un moment artistic solemn care a cuprins imnuri și cântece patriotice, oferit de Corul psaltic „Tronos” al Patriarhiei Române.

În numele doamnei Olga Macarie, nepoata mareșalului Constantin Prezan care, din motive obiective nu a putut fi prezentă la vernisaj, dl. Daniel-Cosmin Obreja – inspector eparhial / Patriarhia Română, a prezentat următorul mesaj:

Mesajul doamnei Olga Macarie, nepoata mareșalului Constantin Prezan, cu ocazia vernisajului expoziției „Averescu și Prezan. Mareșalii României Mari”,

organizată în Anul Centenar al Marii Uniri din 1918 de către Muzeul Național de Istorie a României

„În primul rând, dați-mi voie să mulțumesc din suflet celor care au organizat această manifestare pentru a aduce în contemporaneitate figura mareșalului Constantin Prezan. Viața cu manifestările ei, mă obligă, spre marea mea părere de rău, să nu pot fi astăzi alături de dumneavoastră. O situație de forță majoră mă silește să rămân pe post de paznic la casa memorială a mareșalului la peste 300 de km depărtare de dumneavoastră.

În 1990, am constatat cu regret și stupoare, că mareșalul Constantin Prezan a beneficiat din plin și nemeritat, de o conspirație a tăcerii, a fost, se poate spune, dat dispărut. De la vârsta de nouăsprezece ani când a devenit sublocotenent și până la vârsta de șaizecișinouă de ani când a primit rangul de mareșal, viața sa a fost legată netăgăduit de dragostea  de patrie, de neam și  de Armată.

Datorită echilibrului său, stăpânirii de sine, tactului,  corectitudinii și severității măsurilor luate, a fost stimat atât de aliați cât și de dușmani. A fost mereu în centrul evenimentelor zbuciumate ale Primului Război Mondial.

Nu și-a asumat niciodată meritele ofițerilor din subordine, nu a știrbit cu nimic meritele generalilor aflați în subordine. A fost omul potrivit în momentele total nepotrivite ale Primului Război Mondial. A fost leal cu adversarii și sincer cu subordonații. A fost un om care găsea cuvintele potrivite în orice situație, nu a socotit niciodată haina militară ca pe o livrea.

Avea o personalitate puternică, complexă, uneori neînțeleasă de unii, dar cu o ținută, o conduită și o structură profesională ireproșabilă. Nimeni nu a putut demonstra până acum că vreuna din cele treizecișipatru de medalii și ordine, pe care le-a primit, ar avea vreun iz dubios. Viața lui a  fost construită numai din linii drepte, fără cotituri, respingea târgul, era un dușman înverșunat al ipocriziei, al vorbăriei multe și era total împotriva intervenției prin intermediari.

Temeinic, hotărât și determinat, crea în jurul său un climat de siguranță. Era coerent în gândire, lapidar în exprimare, pedant în atitudine și eficace în acțiuni. Și-a purtat cu o nobilă demnitate și modestie rangul de mareșal. În ultimii lui ani de viață, dedicat și implicat, și-a îndeplinit și funcția de bunic. Aplicând o strategie cvasi-militară, dublată de o relație suplă și adaptabilă, m-a maturizat forțat. De fapt, a înarmat un copil cu niște arme solide, care să îi fie utile în adolescență și maturitate. Deci, se poate spune că a fost și un bunic vizionar…a știut, că în aceste perioade ale vieții mele, voi avea de înfruntat o societate cu totul diferită de cea în care am crescut: violentă, lipsită de bun simț și civilizație, plină de capcane și incorectitudine.

M-a învățat primii pași, primele cuvinte, felul de a gândi, felul de a reacționa, cum să gestionez o situație, cum să analizez o perspectivă. Se impunea spontan, fără afectare. Prin prezență, impunea și un prestigiu de etalon. Nu m-a sărutat decât de Paști, de ziua mea, de Crăciun, de Anul Nou, și de ziua lui, când îl felicitam. Nu mă alinta, nu mă mângâia, nu-mi spunea basme cu zâne și feți frumoși. Era însă, un excelent povestitor!… dar, tema principală era războiul și personajul central era soldatul și patriotismul lui. De asemenea, știa o mulțime de povești despre animale și despre plante. Sobru, laconic, cu o vorbă calmă, dar totuși prin logica ei impunătoare, nimeni dimprejur nu-și dădea seama de căldura dinlăuntrul lui. Noi toți cei din familie o simțeam însă!

În concluzie, mi-am petrecut copilăria sub steagul ordinii și disciplinei. Dacă în copilărie, sentimentul predominant era cel de admirație – îl consideram ca pe un om care știe absolut de toate, care îmi putea răspunde la orice întrebare, oricât de năstrușnică – pe parcursul vieții sentimentul predominant față de bunicul meu a fost cel de recunoștință.

Niciodată n-am auzit fraza: „Lasă, am să-ți spun când ai să fii mai mare, acum nu pricepi!”. Nu! Mă lămurea perfect și mi se fixa în minte tot ce îmi spunea. Deci, a fost un bunic strașnic și de nădejde. Tot el însă, m-a învățat, că o alocuțiune, ca să fie apreciată, trebuie să fie concisă și scurtă.

Așadar, vă mulțumesc pentru prezență și pentru răbdarea cu care ați ascultat nostalgiile mele. Vă urez sănătate și vizionare plăcută a expoziției din fața dumneavoastră”.

 
ro_RORomanian
ro_RORomanian