Eroul Pontonier Eftimie Croitoru așezat la loc de cinste în Municipiul Alba Iulia

În ziua de 22 septembrie a.c., în garnizoana Alba Iulia s-a desfășurat ceremonialul militar și religios prilejuit de acordarea denumirii de ,,Aleea Erou Eftimie Croitoru”, tronsonului de legătură între strada Mihai Viteazul și strada Militari, adiacent fostei clădirii ,,Comisariatului”. Ceremonialul a inclus și dezvelirea unei plăcii comemorative omonime.

În Cartea de Onoare a Eroilor Patriei, la loc de cinste, se regăsește și Eroul Pontonier Eftimie Croitoru, căzut la datorie timpul campaniei antihitleristă, în noaptea de 17 noiembrie 1944, salvând cu prețul vieții podul de importanță operativă întins de către Compania 18 Poduri Râuri / Batalionul 2 Poduri Râuri Alba Iulia, peste râul Tisa, în zona Tiszalok din Ungaria.

Evenimentul comemorativ a fost organizat de către Primăria municipiului Alba Iulia în colaborare cu Garnizoana Alba Iulia și Filiala Alba a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități.

La acest ceremonial memorabil au participat:

– reprezentanții instituțiilor administrative locale:  dl. Nicolae Albu – prefectul județului, dl. Marius Hațegan – vicepreședinte C.J. Alba, dl. Gabriel Pleșa – primarul Municipiului Alba Iulia; dl. Marius Filimon – viceprimar și dl. Emil Antoniu Popescu – viceprimar;

– invitați de onoare, nepoții Eroului Pontonier Eftimie Croitoru, d-na Ionela și dl. Dan Bană – Croitoru,  Membri de Onoare ai Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din Arma Geniu;

– cadre militare active, reprezentând unitățile militare din Garnizoana Alba Iulia;

– cadre militare din rezervă și retragere, reprezentând Filialele Alba ale Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere (col. rtr. Panduru Nicolae), Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (lt.col.rz. Albu Daniel) și Asociației Naționale Cultul Eroilor ,,Regina Maria” (col.rtr. Nicolae Lupu);

– o subunitate de elevi ai Colegiului Militar Liceal ,,Mihai Viteazul,, din Alba Iulia;

– numeroși locuitori ai Municipiului Alba Iulia.

 

Felicitări și cinste tuturor celor care au făcut posibilă

finalizarea acestui proiect memorabil!

Colonel (rz.) Marian Gargaz