Trupele de Pontonieri – la ceas aniversar!

25 Februarie 2018

(Repere cronologice)

În panoplia evenimentelor care au marcat evoluția structurală și tradițiile Armei Geniu o semnificație memorabilă o are ziua de 25 Februarie, dată la care în urmă cu 152 ani a fost constituită prima companie de pontonieri din Armata României.

Dovedindu-se a fi pe deplin „folositoare în timp de pace și indispensabilă în timp de război”, Trupele de Pontonieri au evoluat, s-au dezvoltat și modernizat în concordanță cu transformările parcurse de organismul militar, confirmându-și în permanență statutul ca specialitate de bază a Armei Geniu, cu o excelentă vocație constructivă și tehnico-inginerească.

De-a lungul celor 152 ani de existență, Trupele de Pontonieri au evoluat structural și acțional potrivit următoarelor repere cronologice:

05.1859 – pe raportul Consiliului de Miniștri nr. 1902, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza „a încuviințat” înființarea la Iași a primului „Batalion de Geniu”, cu lucrători permanenți și întreținerea acestuia din fonduri publice, la comanda căruia a fost numit ing. Panait Donici – ministrul lucrărilor publice și ,,uns” în această funcție cu gradul de căpitan;
10.1860 s-a înființat în Muntenia, cel de-al doilea Batalion de Geniu, cu sediul în București, identic cu cel din Moldova;
01.1862, Batalionul 1 Geniu / Moldova a fost desființat, iar Batalionului 2 Geniu / Muntenia i s-a atribuit denumirea de Batalionul 1 Geniu;
25 februarie 1866, după abdicarea „forțată” a Domnitorului Cuza, în baza Decretului Locotenenței Domnești nr. 259/1866 comanda Batalionului 1 Geniu a fost desființată, iar din efectivele trupei „s-au constituit 4 companii separate și specializate”, din care 3 de săpători și una de pontonieri sub comanda cpt. Anton Berindei, cu sediul în cazarma Sfântu Gheorghe din București;
01.1867, după urcarea pe Tronul Principatelor Unite a Domnitorului Carol I, dorindu-se, din considerente operative „a se da o organizare mai solidă Trupelor de Geniu”, companiile de geniu independente au fost „întrunite spre a forma din nou Batalionul 1 Geniu”, în cazarma Sfântu Gheorghe / București;
01.1867, Compania Pontonieri a fost trecută ca structură independentă la „Artilerie” și mutată inițial în cazarma „Cuza”, iar apoi în cazarma „Malmaison” (actuala locație de pe Calea Plevnei, vis-a-vis de Spitalul Militar Național). La comanda companiei a fost numit cpt. Nicolae Dabija, înlocuit la sfârșitul lunii mai 1868 de lt. Toma Filoti;
08.1868, sub comanda cpt. Constantin Greceanu, a fost încorporată la Regimentul 1 Artilerie București (unic la acea vreme),
reorganizată și instalată provizoriu într-o clădire pe „Podul de pământ” din fața bisericii Sf. Ilie din Gorgani (în zona actualului pod Izvor), în apropiere de râul Dâmbovița, creându-i-se astfel condițiile necesare pentru instruire la un curs de apă;
11.1869, Compania Pontonieri existentă în București a fost trecută în subordinea Regimentului 2 Artilerie (nou înființat) și dislocată la Giurgiu, comanda acesteia asigurându-se succesiv de către cpt. Ion Carp și cpt. Ion Vasiliu (zis și Năsturel);

01.1876, Compania Pontonieri „încetează a mai figura în evidențele artileriei” fiind încorporată ca a 5-a companie la Batalionul 1 Geniu, având în continuare sediul în garnizoana Giurgiu;
în perioada 07.04 – 05.05.1877, Batalionul 1 Geniu având la comandă pe mr. Zamfir Gheorghiu și-a pus subunitățile „pe picior de război”, în măsură să asigure sprijinul genistic al marilor unități și unități angajate în acțiunile militare pentru cucerirea Independenței de stat a României; Compania 5 Pontonieri, cu întregul său parc de pod a fost adusă de la Giurgiu în cazarma batalionului de la Cotroceni, unde timp de 8 zile (13 – 20.04) și-a completat resursele prevăzute la mobilizare, astfel: cadrele și trupa luptătoare – din rezerva geniului, conducători de trăsuri – din rezerva cavaleriei, iar trăsurile de subzistență și caii – pe cale de rechizițiune;
04.1877, Compania 5 Pontonieri a fost pusă la dispoziția ,,Secției Geniu” / Marele Cartier General, iar până la 01.10.1878 a îndeplinit misiuni specifice în folosul trupelor române angajate în acțiunile militare pentru cucerirea independenței de stat;
10.1878, în cazarma Cotroceni, sub comanda mr. Nicolae Donici, a fost reconstituit Batalionul 1 Geniu în forma de dinaintea războiului (4 Companii Săpători-Minari și Telegrafie, Compania 5 Pontonieri, Pluton Afară din Rânduri);
începând cu 15.10.1878, Compania 5 Pontonieri, sub comanda Alexandru Piteșteanu, a fost dislocată în cazarma „Carantina”/ Brăila pentru „a da concursul trupelor care urmau să fie dislocate în Dobrogea spre a-și constitui garnizoanele la Constanța, Ostrov, Măcin și Tulcea” dar și pentru „a-și dezvolta instrucția de specialitate” la un curs de apă adecvat;
10.1880, întrucât Batalionul 1 Geniu devenise insuficient în raport cu trebuințele armatei și dezvoltarea celorlalte elemente ale puterii armate, a fost înființat, tot în cazarma Cotroceni din București, al 2-lea Batalion de Geniu, acesta având în compunere propria-i Companie de Pontonieri, comandată de cpt. Vasile Ionescu;

04.1882, cele 2 batalioane de geniu au fost integrate în cadrul primului Regiment de Geniu, cu reședința în cazarma Cotroceni, sub comanda col. Constantin Poenaru; Companiile 5 Pontonieri ale celor două batalioane de geniu și-au menținut organizarea structurală și garnizoanele de dislocare (Brăila, respectiv Giurgiu);
04.1884, în contextul promulgării Legii cu privire la organizarea comandamentelor armatei, potrivit căreia teritoriul țării era împărțit în 4 regiuni distincte, Regimentul 1 Geniu a fost reorganizat pe 4 batalioane, fiecare având în compunere 3 companii de săpători-minari și o companie de pontonieri, numerotate în ordinea crescătoare de la 1 la 16; corespunzător acestei organizări, Companiile 4 și 8 Pontonieri / Batalioanele 1 și 4 Geniu, comandate de cpt. Gheorghe Tetrat și probabil cpt. Dumitru Teodoru, au rămas la Giurgiu, iar Companiile 12 și 16 Pontonieri / Batalioanele 2 și 3 Geniu, comandate de cpt. Procopie Ionescu și probabil cpt. Alexandru Popovici la Brăila;
06.1886, cele 4 companii de pontonieri / Regimentului 1 Geniu au fost întrunite în garnizoana Brăila, în cadrul unui Batalion Pontonieri (nr.5), sub comanda mr. Petre Oteteleșeanu, în scopul centralizării conducerii și desfășurării unitare a instrucției de specialitate;
02.1887, întrucât Regimentul 1 Geniu devenise o unitate foarte mare (5 batalioane x 4 companii, totalizând aproximativ 2400 de oameni) iar conducerea acestuia devenise tot mai greoaie, a fost înființat un al 2-lea Regiment de Geniu în garnizoana Focșani prin redistribuirea de efective și materiale aparținând Batalioanelor 1 – 4 Geniu și luarea integrală în subordine a Batalionului de Pontonieri, care păstrează garnizoana Brăila până în anul 1890 când este mutat la Focșani;

04.1908, Regimentele 1 și 2 Geniu au fost desființate, iar din efectivele acestora s-au constituit 4 Batalioane Pionieri (câte unul pentru fiecare Corp de Armată); Batalionul de Pontonieri din fostul Regiment 2 Geniu, comandat de lt.col. Tiberiu Robescu, a fost redislocat în garnizoana Brăila, ca unitate corp aparte în subordinea comandamentului Regiunii Întărită Focșani -Nămoloasa – Galați;
03-09.07.1913, cu prilejul mobilizării armatei, generată de izbucnirea celui de-al doilea război balcanic, Batalionul Pontonieri Brăila a mai înființat un Batalion Pontonieri Fluvii, iar Batalionele 1-5 Pionieri câte o Companie Poduri Ușoare;
la 07.04.1914, Batalionul de Pontonieri din Brăila a fost transformat în Regiment de Pontonieri, având în compunere 1 Batalion Poduri Fluvii (I) și 1 Batalion Poduri Râuri (II), sub comanda col. Popovici Nicolae;
începând cu 14.08.1916, în urma decretării mobilizării generale a armatei, Arma Geniu a operaționalizat, potrivit sarcinilor prevăzute în plan, următoarele structuri de pontonieri: Regimentul de Pontonieri: un Batalion Poduri Fluvii și un Batalion Poduri Râuri, fiecare cu câte 5 companii, iar Batalioanele 1-5 Pionieri, câte o Companie Poduri Ușoare, fiecare cu câte 4 Secții;
02 – 10.03.1917, în baza Planului general de restructurare și reorganizare a armatei, potrivit căruia toate cele 15 Divizii de Infanterie prevăzute a se constitui după retragerea întregii armate în Moldova, trebuiau să aibă propria structură necesară asigurării trecerilor peste cursurile de apă, Companiile Poduri Ușoare / fostele Batalioane 1-5 Pionieri s-au divizat în câte 3 Secții Poduri Ușoare;
05 – 01.06.1918, în contextul încheierii ostilităților ca urmare a acceptării ultimatumului Puterilor Centrale și semnării la 24 aprilie 1918 a Tratatului de Pace Forțată de la Buftea, prin care România a fost obligată să dispună demobilizarea armatei și trecerea acesteia pe picior de pace, cu efective reduse, Regimentul de Pontonieri își păstra, la pace, numai 4 companii, (2 pentru fluvii și 2 pentru râuri), iar Secțiile Poduri Ușoare și-au redus semnificativ efectivele, mai puțin cele din compunerea Batalioanelor 9 și 10 Pionieri / Diviziile 9 și 10 Infanterie dislocate în Basarabia);
05.1918, Regimentul de Pontonieri a fost integrat alături de Regimentul de Căi Ferate, Batalionul de Specialități și Corpul de Tracțiune Automobilă în cadrul unui Comandament al Trupelor de Comunicații, dependent de Inspectoratul Tehnic al Geniului;
10.1918 – 12.11.1918, ca urmare a decretării unei noi mobilizări a armatei și angajării acesteia în acțiuni militare pentru eliberarea Transilvaniei, izgonirea definitivă a trupelor austro – ungare de pe teritoriul național și nimicirea rezistenței maghiare până la est de Tisa, au fost trecute ,,pe picior de război,, Secțiile Poduri Ușoare / Batalioanele 6, 7, 8, 9, 10, 13 și 14 Pionieri și cele 4 Companii / Regimentul de Pontonieri, iar până la 01.04.1919 Secțiile Poduri Ușoare / Batalioane Pionieri 1, 2, 3, 4, 5, 11, 12, 15 și încă 7 Companii de Pontonieri din care 4 pentru râuri și 3 pentru fluvii;
10.1919, s-au constituit încă 6 Batalioane Pionieri, pentru corpurile de armată nou înființate în Banat și Transilvania, fiecare având în compunere câte o Secție Poduri Ușoare ;
12.1919, concomitent cu înființarea unui al doilea Regiment de Căi Ferate, Comandamentul Trupelor de Comunicații a fost reorganizat pe brigăzi; Regimentul de Pontonieri a fost trecut în compunerea Brigăzii 1 Comunicații Căi Ferate–Pontonieri;
04.1922, Batalioanele de Pionieri divizionare au fost întrunite în cadrul a 7 Regimente de Pionieri, fiecare având în compunere câte o Companie Poduri Ușoare constituită prin reunirea Secțiilor Poduri Ușoare aparținând fostelor Batalioane 1-15 Pionieri divizionare;
04.1924, Regimentul Pontonieri Brăila a ieșit din compunerea Brigăzii Căi Ferate și Pontonieri intrând alături de Regimentul de Tracțiune Automobilă în compunerea Brigăzii 2 Specialități;
01- 10.04.1925, ca urmare a preluării tuturor Companiilor Poduri Ușoare din Regimentele 1-7 Pionieri, în cadrul Regimentului de Pontonieri s-a constituit al 2-lea Batalion Poduri Râuri (III);
05.1932, în scopul rezolvării nevoilor operative ale armatei privind asigurarea în timp de pace și la război a trecerilor peste cursurile de apă, pe întreg teritoriul țării, dar și a celor economico-sociale ale administrației publice zonale, Batalionul II Poduri Râuri, sub comanda mr. Emanoil Lang, a fost dislocat în garnizoana Bacău;
03.1937, Batalionul III Poduri Râuri a fost dislocat în garnizoana Alba Iulia, dată de la care celor două batalioane de poduri râuri li s-a schimbat numerotarea între ele;
04.1939, ca urmare a desființării Brigăzii 2 Specialități, Regimentul Pontonieri a fost trecut în subordinea Brigăzii Căi Ferate, aceasta fiind reorganizată sub denumirea de Brigada Comunicații;
06.1939, Regimentul Pontonieri a fost trecut în subordinea Brigăzii 1 Pionieri București-Otopeni (înființată în urma reunirii Regimentului 1 Pionieri Craiova și Regimentului 2 Pionieri Bucureși – Otopeni);
04.1940, Batalionul Pontonieri Fluvii a intrat în subordinea Regimentului de Geniu Marină; Întrucât decizia inițială se dovedise a fi inutilă, la 10.12.1940, batalionul a revenit la Regimentul de Pontonieri;
04.1941, Batalioanele II și III Poduri Râuri / Regimentul Pontonieri Brăila, dislocate în garnizoanele Bacău, respectiv Alba Iulia, au devenit unități corp aparte și au fost trecute în subordinea Brigăzii 1 Pionieri-Otopeni; în realitate cele 2 batalioane au început să funcționeze ca unități independente după data de 10.01.1942;
05.1941, în cadrul Diviziei Blindate București a fost înființat Batalionul Pionieri Moto, cu reședința la Pitești, având în compunere și o Secție Mijloace Poduri Grele;
01.1942, ca urmare a ieșirii definitive a Batalioanelor II și III Poduri Râuri / Alba Iulia și Bacău din subordinea Regimentului de Pontonieri, în cadrul acestuia s-a constituit Batalionul IV Poduri Râuri având în compunere Companiile 11, 21, 22 Poduri Râuri Metalice și o Secția Auto;
04 – 01.07.1942, din mijloacele auto aflate în dotarea Companiilor 10, 12, 15, 101 Poduri Râuri și Secțiile Auto / Batalioanele III Poduri Râuri Bacău și IV Poduri Râuri Brăila s-au constituit 2 Coloane Autotransport Pontonieri independente pentru realizarea operativă a manevrei materialului de pod al tuturor companiilor, în special al celui cu suprastructură metalică;
04 – 15.10.1942, Companiile 1, 3, 4 și 6 Poduri Râuri, care erau dotate cu material de pod ușor model 1893 sau 1918 (captură) și mijloace de transport cu tracțiune animală s-au scindat în câte 3 Secții Ambarcațiuni, destinate asigurării trecerilor pe vase izolate, portițe sau poduri din pontoane ușoare de tonaj mic (3-7 tone);
în perioada 15 – 20.05.1945, Batalionul 3 Poduri Râuri a fost desființat;
01.1946, Regimentul de Pontonieri Brăila a fost transformat în Batalion Pontonieri Fluvii, având structura organizatorică similară cu a Batalionului Poduri Râuri Alba Iulia;
07.1949, a fost înființat al doilea Batalion de Pontonieri Fluvii, sub comanda lt.col. Marin Dumitrescu, prin dedublarea Batalionului Pontonieri Fluvii Brăila, în aceeași garnizoană; din acel moment, celor 2 batalioane li s-au atribuit denumirile de Batalionul 1 Pontonieri Fluvii, respectiv Batalionul 2 Pontonieri Fluvii, iar Batalionul Poduri Râuri din Alba Iulia a fost transformat în Regimentului 3 Pontonieri Râuri;
10 – 30.11.1949, potrivit nevoilor operative ale armatei, Batalionul 2 Pontonieri Fluvii a intrat în compunerea Regiunii 2 Militară București fiind dislocat din garnizoana Brăila în garnizoana Fetești;
10.1951, în cadrul fiecărei divizii a fost înființat câte un Batalion de Geniu, având în compunere și o Companie de Pontonieri, iar Batalioanele 1 și 2 Pontonieri Fluvii (Brăila și Fetești) au fost transformate în Regimentul 1 Pontonieri, respectiv Regimentul 2 Pontonieri;
12.1951, Regimentul 3 Pontonieri Râuri Alba-Iulia s-a transformat în Regimentul 3 Pontonieri;
07.1952, celorlalte 2 regimente de pontonieri li s-a schimbat numerotarea, astfel: Regimentul 1 Pontonieri Brăila în Regimentul 118 Pontonieri, iar Regimentul 2 Pontonieri Fetești în Regimentul 216 Pontonieri;
08 – 30.10.1955, Regimentul 216 Pontonieri a fost mutat din garnizoana Fetești în garnizoana Turnu Măgurele, iar începând cu 01.07.1958 i s-a schimbat numerotarea în Regimentul 2 Pontonieri și i s-a atribuit denumirea onorifică ,,Eftimie Croitoru”;
06 – 01.08.1958, Regimentul 270 Pontonieri Alba Iulia a fost desființat (nejustificat), iar resursele sale umane și materiale au fost vărsate la celelalte unități de geniu;
06-20.08.1961, a fost înființat Batalionul 136 Pontonieri în garnizoana Alba Iulia, sub comanda mr. Alexandru Ionescu, pentru Armata a 3-a Cluj;
10.1966, în cadrul Regimentului 2 Pontonieri s-a constituit Batalionul Mijloace Fluviale și Construcții Poduri, având în compunere prima Companie Treceri Fluviale;
10.1966, a fost înființat Batalionul 204 Pontonieri, în garnizoana Giurgiu, cu efective și mijloace de treceri md. P.R.- 60 asigurate de Regimentul 72 Pontonieri, în subordinea Armatei a 2-a București;
03.1974, în baza Hotărârii Marii Adunări Naționale nr. 28 / 02.10.1974, Regimentului 118 Pontonieri Brăila i s-a schimbat numerotarea în Regimentul 72 Pontonieri și i s-a atribuit denumirea onorifică ,,Matei Basarab”;
04.1975, Batalionul Mijloace Fluviale și Construcții Poduri / Regimentul 2 Pontonieri a fost reorganizat sub denumirea de Batalion Treceri Fluviale, iar începând cu 01.10.1979 de Batalion Nave Treceri Fluviale;
12.1991, Batalionul 136 Pontonieri a primit denumirea onorifică de „Căpitan Anton Berindei”, iar începând cu 01.06.1998, a fost restructurat și transformat în Centrul 136 Instrucție Mobilizare (Pontonieri);
08.1995, Batalionul Nave Treceri Fluviale / Regimentul 2 Pontonieri a devenit unitate corp aparte în subordinea Statului Major al Trupelor de Uscat; în perioada 03.09 – 05.10.2001 a fost dislocat în garnizoana Brăila și trecut în subordinea Corpului 10 Armată Teritorial Iași, iar începând cu 01.07.2002, în subordinea Brigăzii 10 Geniu ,,Dunărea de Jos” Brăila;
02.2002, s-a înființat în garnizoana Satu Mare, un „Modul Național” dotat cu mijloace de treceri mixte (P.R.-71 și P.J.M.-72), ca parte integrantă a Batalionului Multinațional de Geniu „Tisa” destinat pentru intervenții în situații de urgențe civile în bazinul hidrografic al râului Tisa și al afluenților acestuia, pe teritoriul României, Ungariei, Slovaciei și Ucrainei;
06 – 01.10.2002, Regimentul 72 Pontonieri Brăila s-a transformat în Batalionul 72 Treceri, în subordinea Brigăzii 10 Geniu ,,Dunărea de Jos” Brăila, Centrul 136 Instrucție Mobilizare în Batalionul 136 Treceri, iar ,,Modulul Național” de treceri a intrat în compunerea Batalionul 52 Geniu Satu Mare, rezultat prin transformarea Regimentului 52 Geniu Alba Iulia, ambele în subordinea Brigăzii 4 Geniu Teritorială Deva;
07.2003, Regimentul 2 Pontonieri „Eftimie Croitoru” / Turnu Măgurele a fost desființat;
10.2004, Batalionul 72 Treceri Brăila a fost restructurat și reorganizat sub denumirea de Batalionul 72 Poduri, iar începând cu 01.07.2008 sub denumirea de Batalionul 72 Geniu; În anul 2016 a primit denumirea de Batalionul 72 Geniu ,,Gl. Constantin Savu”.
09.2004, în cadrul Batalionului Nave Treceri Fluviale Brăila s-a înființat o Companie Treceri Desant care, începând cu 01.07.2008 a intrat în compunerea Batalionului 72 Geniu;
07.2009, Batalionul 136 Treceri Alba Iulia s-a transformat în Batalionul 136 Geniu ,,Apulum” în subordinea Diviziei 4 Infanterie ,,Gemina,, Cluj Napoca, iar începând cu 01.07.2010 a fost trecut în subordinea Brigăzii 10 Geniu ,,Dunărea de Jos” Brăila.

Aprecieri Generale

În contextul marilor transformări politico – militare ce au caracterizat sistemul național de apărare începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în raport cu structura de forțe și nevoile operaționale ale armatei, pe parcursul celor 152 ani de atestare oficială, Trupele de Pontonieri au parcurs multiple și semnificative etape de dezvoltare și modernizare, crescând progresiv atât cantitativ cât și calitativ, astfel:

organizatoric, de la o companie existentă la începutul războiului de independență, la un batalion – unitate corp aparte la începutul războiului pentru reîntregirea neamului, un regiment la începutul celui de-al doilea război mondial, la 36 companii pontonieri, construcții poduri și treceri desant, 2 batalioane și 2 regimente de pontonieri, la sfârșitul epocii socialiste;
acțional, adaptându-și permanent tehnicile și procedeele de lucru la cerințele de moment ale câmpului de luptă concomitent cu așezarea pregătirii de specialitate pe baza instrucțiunilor și metodicilor proprii;
tehnico-material, de la parcurile de pod din lemn, destinate asigurării trecerii pe jos a infanteriei în coloană de 2-4 oameni și a cavaleriei în coloană de câte 2 conducători de cai, la parcurile de pod greu metalice cu forța de suport de 8-16 tone transportate pe atelaje cu tracțiune animală și deservite manual de către un număr foarte mare de militari, până la cele moderne, de tip bandă, capabile să asigure trecerea tuturor categoriilor de tehnică militară, pe portițe cu forța de suport până la 150 t. sau poduri cu 1-3 căi de rulare și forța de suport până la 80t., transportate cu mijloace auto și manevrate cu ușurință de către un număr redus de militari.

Conflictele militare la care armata româna a participat începând cu epoca modernă (menționate anterior), au reprezentat și pentru Trupele de Pontonieri, ca de-altfel pentru toți geniștii români, prilejul de a-și dovedi pe deplin utilitatea și a-și proba realmente potențialul combativ pentru îndeplinirea misiunilor încredințate, în raport cu structura organizatorică, nivelul de încadrare cu efective, dotarea cu mijloace și materiale de treceri, posibilitățile de manevră, condițiile geo-climatice etc.

Jurnalele de Operații ale unităților de pontonieri consemnează multiple misiuni, pe cât de complexe, pe atât de diversificate, cu un grad sporit de dificultate și risc, pentru îndeplinirea cărora acestea au fost nevoite să execute multiple manevre, pe spații deosebit de mari, ziua și noaptea, uneori în condiții vitrege de climă și stare a vremii sau sub loviturile aeriene ale inamicului, unele fără precedent în istoria armatei române.

Din multitudinea ,,drumurilor peste ape”, realizate de bravii pontonieri români, se cuvine a fi reamintite unele din cele legate nemijlocit de campaniilor desfășurate de Armata României, începând cu a 2-a jumătate a secolului al XIX-lea, și anume:

– podurile peste Dunăre între: Șiliștioara – Măgura și Turnu Măgurele – Nicopole din timpul Războiului de Independență; Șiliștioara – Măgura, Turnu Măgurele – Nicopole și Zimnicea – Sviștov din timpul celui de-al 2-lea război balcanic; Ghecet- Brăila, Giurgeni-Vadu Oii, Chilia Veche – Chilia și Flămânda – Reahovo din timpul Manevrei de la Flămânda / campania din anul 1916; Giurgeni – Vadu Oii, Chiciu – Silistra, Oltenița – Turtucaia, Oltenița – Gura Belei, Ciupercenii Vechi – Vidin în timpul campaniei antihitleriste;

– podurile peste râurile Siret și Prut (22) în timpul campaniei din anul 1917, precum și peste râul Tisa de la Tiszabö, Kisköre, Tiszasajó, Csóngrad și Tiszafüred în timpul campaniei din anii 1918-1919;

– podurile peste râurile de pe teritoriul rusesc, de la Tighina, Rezina, Dubăsari, Cosăuți-Jampol, Corcmaz / Nistru; Ahmecetka și Voznesensk / Bug; Berislav / Nipru; Zymlinskaya / Don, în timpul campaniei antisovietice;

– podurile peste râurile din Ungaria, de la Tisalok, Tokaj, Solț, Dunapentele / Tisa; Gibart / Hernad; Sajoszentpeter / Sajo și peste râurile din Cehoslovacia de la Nemecka și Zamestie / Hron; Trencin și Beckov / Vah; Napajedla / Morava, în timpul campaniei antihitleriste etc.

Perioada de după 1989, prin conținutul transformărilor ce-i sunt caracteristice, reprezintă o etapă aparte a istoriei Pontonierilor. Este etapa în care potențialul combativ al acestora s-a diminuat treptat prin desființarea celei mai mari părți din unitățile și marile unități existente la începutul anului 1990 și restructurarea radicală a celor menținute, corespunzător structurii de forțe a Armatei României după aderarea la NATO.

Transformarea organizațională și acțională a Trupelor de Pontonieri s-a realizat progresiv, în contextul reformei generale a armatei, proces ireversibil determinat deopotrivă de schimbarea mediului de securitate european și respectarea angajamentelor asumate de statul român prin aderarea la spațiul euro – atlantic.

În urma reorganizărilor și restructurărilor parcurse după anul 2004, și la nivelul unităților de pontonieri s-au creat structuri modulare apte să îndeplinească, independent sau în cooperare cu alte forțe similare, întreaga gamă de misiuni specifice, potrivit procedurilor de operare NATO.

Concluzie generală:

Se poate aprecia, fără putință de tăgadă, că de-a lungul celor 152 ani de atestare istorică, Trupele de Pontonieri au evoluat, s-au dezvoltat și s-au modernizat în concordanță cu transformările impuse organismului militar de către mediul social – politic, confirmându-și în permanență statutul ce o definește ca specialitate de bază a Armei Geniu, cu o excelentă vocație constructivă și tehnico-inginerească, „folositoare în timp de pace și indispensabilă în timp de război”.

LA MULȚI ANI, PONTONIERI ROMÂNI!

Președintele

Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere

din Arma Geniu ,,General Constantin N. Hârjeu;

Colonel (rtr.) Marian Gargaz