Activități Noiembrie 2017

11 noiembrie 2017, la Monumentul Eroilor Căzuți în Teatrele de Operații din Parcul Tineretului, s-a desfășurat ceremonialul militar dedicat Zilei Veteranilor, activitate onorată cu prezența de către ministrul apărării naționale, domnul Mihai Fifor și șeful Statului Major al Apărării, domnul general Nicolae Ciucă.

Ziua Veteranilor, cunoscută anterior ca ,,Zi a Armistițiului” este celebrată anual, la 11 noiembrie, în mai multe țări ale lumii, prin manifestări de cinstire a victimelor Primului Război Mondial, dată care a marcat încheierea oficială acestei mari conflagrații.

În România, potrivit Legii 150/2014, această zi se celebrează sub auspiciile Ministerului Apărării Naționale și ,,în semn de recunoștință pentru sacrificiul militarilor care au participat la misiuni în afara teritoriului național: Bosnia-Herțegovina, Irak și Afganistan”.

Ceremonialul a inclus scurte alocuțiuni comemorative, serviciul religios și depunerea de coroane și jerbe de flori pentru cinstirea memoriei eroilor români căzuți la datorie în Teatrele de Operații din zonele menționate.

Din partea Asociației noastre a fost depusă o coroană de flori de către col. Glod Leonard, col. Julea Cornel și col. Patrichi Emil; la eveniment au mai participat și următorii camarazi: col.ing. Constantinescu Nicolae, col. Iloiu Constantin-Adrian, col. Mareș Gheorghe, col. Pantazi Vasile, col. Pop Teodor și col. Putinică Eugen.

Pentru militarii din Arma Geniu, Ziua Veteranilor are o semnificație aparte întrucât primul dintre cei 29 de militari români care și-au pierdut viața în Teatrele de Operații din afara teritoriului național a fost sublocotenentul (pm) Remus Brânzan din Batalionul 96 Geniu „Doctor Joseph Kruzel”, în ziua de 17 septembrie 1996 în timpul unei misiuni de refacere și lărgire a comunicației rutiere din coridorul Goradje / Bosnia Herțegovina.

În semn de recunoștință pentru jertfa acestuia, la locul în care a căzut la datorie, în anul 2016 a fost ridicat un monument comemorativ.