25 Octombrie 2019 – Mesajul A.C.M.R.R. / Arma Geniu

25 Octombrie este o zi importantă pentru ţara noastră – Ziua Armatei României, sărbătoare cu o rezonanţă specială în conştiinţa şi istoria poporului român, moment cu valoare de simbol al împlinirii naţionale. Armata este una dintre instituţiile care şi-au definit menirea şi împlinit destinul de a acţiona permanent în slujba poporului, în toate momentele fierbinţi ale istoriei naţionale. Alături de Biserică, Armata a reprezentat – şi continuă să fie – unul dintre pilonii pe care întreaga naţiune s-a sprijinit în momentele grele.

Parcurgem o perioadă delicată pe plan european şi mondial, cu frământări şi confruntări care ne determină să privim spre Armata Română şi să ne punem încrederea în specialiştii noştri şi în pregătirea pe care o au, admirând curajul cu care aceştia contribuie în misiunile internaţionale.

În această zi specială, animați de cele mai curate gânduri, adresăm tuturor camarazilor activi, celor din rezervă și retragere, precum și veteranilor de război, de ieri şi de azi, indiferent de arma și specialitatea pe care o reprezintă, cordiale urări de sănătate și prosperitate, succes deplin în finalizarea demersurilor asumate, să vă petreceți viața cu bucurie și încredere în viitor.

La mulți ani dragi camarazi!
La mulți ani români, oriunde v-ați afla!

Biroul Executiv Central al A.C.M.R.R. / Arma Geniu.