Plan de măsuri pentru aniversarea Centenarului Reîntregirii Naționale

Nr.crt. Măsuri Termen
 1.  Discutarea, completarea și aprobarea prezentului Plan de Măsuri  în ședința extraordinară a Consiliului Director Central din luna ianuarie 2018;  29.01.2018
 2.  Ridicarea lucrării statuare de for public reprezentând bustul gl. Constantin N. Hârjeu, în sectorul 3 București, la intersecția bd. Unirii cu strada Ion Pillat.  01.03 – 20.05.2018
 3.  Efectuarea demersurilor către Primăria Generală a Capitalei și Primăria Sectorului 3 pentru includerea  proiectului de ridicare a bustului gl. Constantin N. Hârjeu în programul acestora cu manifestările consacrate Centenarului Marii Uniri.  10.01.2018
 4.  Participarea la etapa a II-a (de primăvară) a proiectului ,,Parcul Memoriei Naționale“, inițiat de postul de televiziune Antena 3, potrivit căruia până la 1 Decembrie 2018, în zona Mărășești-Nămoloasa se vor planta 335.000 de stejari, câte unul pentru fiecare erou căzut în Primul Război Mondial, al cărui sacrificiu a contribuit la împlinirea idealului Marii Uniri .  În cursul lunii martie 2018
 5.  Comemorarea la Mausoleul de la Mărășești a unor personalități de seamă ale Armei Geniu de numele cărora se leagă înfăptuirea Marii Uniri de la 01 Decembrie 1918:
– Mareșalul Constantin Prezan – absolvent al Școlii de Geniu, supranumit mareșalul Unirii;
– Generalul Henri Cihoschi – absolvent al Școlii de geniu, comandantul Diviziei 13 și 10 Infanterie în Operațiile de pe Valea Oltului / 1916 și Mărășești / 1917;
 În cursul lunii martie 2018
 6.  Prezentarea în cadrul colegiilor militare naționale, în cadrul programului de orientare în cariera militară, a personalităților de seamă ale Armei Geniu, participante la Războiul de Reîntregire Națională.  În cursul lunii octombrie 2018
 7.  Comemorarea mr.ing. Panait Donici – patronul spiritual al Armei Geniu, în localitățile Valea Ursului și Horea / jud. Neamț.  26-27.05.2018
 8.  Evocarea faptelor de arme ale pontonierilor români în timpul Campaniilor Războiului de Reîntregire Națională, în cadrul simpozionului anual organizat de către Batalionul 72 Geniu Brăila cu prilejul Zilei Pontonierilor.  25.02.2018
 9.  Organizarea și desfășurarea ,,Marșului  Recunoștinței,, inițiat de col.rz. Patrichi Emil pe traseul București-Alba Iulia.  Conform Graficului de Marș.
 10.  Convocarea extraordinară a Adunării Generale, în sesiune solemnă, cu prilejul sărbătoririi la 01.12. 2018 a 100 de ani de la înfăptuirea idealului reîntregirii naționale. Organizarea și desfășurarea în colaborare cu Statul Major al Forțelor Terestre a unui simpozion cu tema  ,,Marea unire – idealul de secole al românilor de pretutindeni. Arma Geniu, în contextul evenimentelor istorice care au consfințit Marea Unire de la 01 Decembrie 1918.  25.11.2018
 11.   Înaintarea în timp util, la Direcția Calitatea Vieții Personalului, a propunerilor cu privire la înaintarea în gradul următor și acordarea de distincții onorifice unor membri ai A.C.M.R.R. / Arma Geniu.  01.03, 01.04, 20.08 și 01.10.2018,
 12.  Elaborarea și publicarea prin diverse mijloace media militară și locală a unor materiale referitoare la programul activităților Asociației noastre consacrat sărbătoririi Centenarului Marii Uniri.  Trimestrial
 13.  Participarea la festivitățile consacrate Zilei României în mun. Alba Iulia.  30.11, 01.12 2018
 14.  Finalizarea propunerilor de colaborare cu autoritățile locale / jud. Neamț pentru desfășurarea în comun a unor activități adecvate sărbătoririi Centenarului Marii Uniri.  01.03.2018