Home » Articole »

 

Casa Poporului și unele secrete ale ei

Colonelul în rezervă Nicolae Kovacs (82 de ani), omul care a condus partea cea mai secretă a lucrărilor de la Casa Poporului a făcut unele dezvăluiri, puțin cunoscute și dezvăluite populației de rând, chiar după răsturnarea regimului Ceaușescu. A relatat multe aspecte privind „o rețea de subterane”, în legătură cu palatul.
Pentru a-și realiza sarcinile a avut sub comandă 12.000 de militari rezerviști. El a dezvăluit că în Casa Poporului sunt circa 5.000 de încăperi și că în subteran sunt șapte etaje și buncărul antiatomic, o incintă cu pereți groși de 1,5 m acoperiți cu o placă de eclatare, care nu poate fi penetrată NICI de radiații.

Adăpostul antiatomic este compus din sala principală, adică punctul de comandă – cartierul general care trebuia să aibă legături telefonice cu toate unitățile militare din România – și mai multe apartamente de locuit, destinate conducerii statului, în caz de război.

„Sala principală” urma să fie dotată cu o masă mare în mijloc și pe pereți, cu un sistem de hărți ale României, în relief. Pentru ventilație s-au adus pompe suedeze, cu filtre speciale, care au fost încastrate în pereți. Există 12 camere mari cu filtre de rezervă, stivuite pe rafturi. Acestea au fost singurele componente străine din Casa Poporului.
Ca ofițer superior specializat în construcții speciale, Kovacs a lucrat la tot ce înseamnă pasaje secrete realizate în timpul lui Ceaușescu.

Este vorba de aproximativ 20 de kilometri de tuneluri realizate în așa fel încât să se poată circula prin ele cu mașini cu motor electric. Tunelurile principale leagă Palatul Cotroceni de Academia Militară, pe aceasta de Casa Poporului, iar de aici pleacă două tuneluri mari: unul spre fostul Comitet Central (actualul Minister de Interne din actuala Piața Revoluției) și unul spre actualul Minister al Apărării. Cele dinspre Piața Revoluției sunt întrerupte din loc în loc de uși impresionante, de șapte tone greutate fiecare, pentru a închide etanș zona în caz de necesitate.

Au fost înglobate în acest sistem și catacombele mai vechi ale orașului, realizate în perioada interbelică, cum este cea din zona Cotroceni, a lui Carol al II-lea. Sunt și multe alte tuneluri secundare, cum e cel dintre Casa Poporului și stația de metrou Izvor, care probabil că vor fi folosite, la un moment dat, pentru utilități publice”. Unele catacombe, ținute secrete până acum – mai precis cele situate în zona Pieței Victoria – vor fi amenajate pentru parcaje subterane.

Concomitent cu șantierul de la Casa Poporului, Kovacs a lucrat și la „clădirile speciale” din apropiere, actualul Hotel Marriott și Ministerul Apărării. Pe locul ales pentru minister exista deja un buncăr cu un planșeu din beton de 1,2 metri grosime, construit de nemți în anul 1942. De acolo, armata germană dislocată în România avea legătură telefonică directă cu Hitler. S-a încercat demolarea acelei structuri, dar era prea greu și s-a hotărât să fie înglobată în noul imobil. Așa a devenit construcția lui Hitler al doilea buncăr antiatomic al lui Ceaușescu, care nu se află sub Casa Poporului ci sub Ministerul Apărării.

Trebuie să se știe că mai există și alte lucrări secrete, care se strecoară în subsolul capitalei, și că în afara dezvăluirilor de mai sus se mai pot adăuga și alte multe comentarii și informații.
Prima rețea de catacombe din București a apărut încă din secolul al XVIII-lea și a fost construită de către negustorii și boierii care voiau sa-și protejeze avuțiile de tâlharii care atacau orașul. O zonă în care tunelurile secrete se găsesc la tot pasul este formată între trei mari puncte strategice din Bucureștiul vechi: Cișmigiu, Centrul Vechi și Mitropolie. Catacombele sunt întinse pe o distanță impresionantă: de la Curtea Veche se poate străbate Bucureștiul spre Dealul Mitropoliei și mânăstirea Antim, spre Cișmigiu, de-a lungul străzii Schitu Măgureanu, apoi spre Cotroceni. Se poate vorbi și de un plus de mai multe ramificații spre Gara de Nord și Bellu.

Obsedat de putere și siguranță, Ceaușescu a folosit militarii pentru a construi un plus de tuneluri și adăposturi antiatomice. La Piața Revoluției există o rețea de catacombe prin care se poate circula cu barca. Culoarele sunt betonate și prin ele curge un râu subteran cu un debit de 1,5 metri cubi pe secundă. „Labirintul subteran vechi al orașului pare neînsemnat pe lângă cel construit din ordinul lui Nicolae Ceaușescu. Datele au parvenit de la militarii care au intrat în subteranele fostului Comitet Central, apoi Senatul României, respectiv militari de la unitatea specială de luptă antiteroristă. Ei au intrat în aceste catacombe chiar pe 25 decembrie 1989, împreună cu un grup de geniști și pirotehniști”.

În urma unor cercetări ulterioare a reieșit că ramificațiile subterane au corespondență cu circa 80 de obiective din București, cum ar fi: clădirea ASE, Casa Enescu, Opera Română etc. Lucru foarte interesant, nimeni nu neagă existența acestor căi de navigație secrete, dar când se încearcă să fie explorate, nu se permite.

Arhitectul lui Ceaușescu a confirmat planul acestuia de a construi un sistem de urgență pe unde să poți circula cu metroul, mașina sau chiar cu barca pneumatică.
Camil Rogulski a povestit cu câțiva ani înainte despre lucrările pe care le-a făcut la comanda fostului dictator. Casa Poporului are cel puțin opt tuneluri de fugă și două buncăre antiatomice. Totul este proiectat să reziste la un cutremur devastator de chiar 9 grade Richter, la atacuri repetate cu rachete performante și la două bombe atomice lansate succesiv. Aici, diafragma zidurilor este de 1,5 metri. Un tunel de fugă cu o lungime de 60 de metri duce înspre fântânile de lângă Piața Constituției, altul, cu o lungime de 500 metri și o lățime de 3,8 metri, ajunge la stația de metrou Izvor.

În 2005, un astfel de tunel secret a fost descoperit întâmplător, după ce a fost inundat din cauza ploii. „Sub fostul CC există mai multe căi de acces, la nivelul subsolului doi. În decembrie 1989, tunelul care era liber, accesat cu un lift personal și care ar fi trebuit să-i asigure ieșirea lui Ceaușescu trecea pe sub CC, CC-UTC, B-dul Magheru, Intercontinental și făcea legătura cu tunelurile tehnice de lângă stația de metrou Universitate. Nu este un secret că majoritatea stațiilor de metrou au fost astfel construite încât să poată fi folosite ca adăposturi antiatomice. Sub tunelul propriu – zis există încă o rețea de buncăre și tuneluri mai mici, tehnice, care sunt ca un păienjeniș sub București. Prin aceste tuneluri se poate circula comod cu un anumit mijloc de transport electric.
Se putea ajunge, urmând paralel traseul metroului, până la Palatul Primăverii unde exista un buncăr central, de coordonare strategică. Din acest buncăr, legătura era un tunel secret la care a lucrat, timp de trei ani, prin anii 80, o echipa de mineri de la Petrila. Legătura subterană ajungea la o amenajare de la Lacul Herăstrău unde exista permanent o șalupă rapidă pregătită să-l transporte pe un alt mal și unde aștepta o mașină cu destinația Clinceni – aerodrom. Dacă Ceaușescu ar fi ajuns în subteranele de sub CC, ar fi avut posibilitatea să ajungă, foarte ușor și rapid, în orice punct de la periferia Capitalei”, a precizat arhitectul Rogulski.

*

*   *
CASA POPORULUI – PALATUL NEDATORAT PARLAMENTULUI

Casa Poporului a intrat de trei ori în cartea recordurilor. Este clădirea care are cea mai mare greutate din lume, este cea mai scumpă clădire administrativă din lume dar și cea mai mare clădire administrativă folosită. Clădirea Palatului Parlamentului se află situată în partea centrală a Bucureștiului (în sectorul 5), pe locul care astăzi se cheamă Dealul Arsenalului, încadrat de strada Izvor la vest și nord-vest, Bulevardul Națiunile Unite spre nord, Bulevardul Libertății la est și Calea 13 Septembrie la sud.

Clădirea, cu o suprafață desfășurată de 330.000 m², s-a înscris în „Cartea Recordurilor” la capitolul „Clădiri Administrative”, pe locul 2 în lume după clădirea Pentagonului, iar din punct de vedere al volumului, cu cei 2.550.000 m³ ai săi, pe locul 3 în lume, după clădirea de asamblare a rachetelor spațiale de la Cape Canaveral, din Florida și după piramida lui Quetzalcoatl din Mexic.
Construcția depășește cu 2% volumul piramidei lui Keops din Egipt.
De aceea poate fi considerată o „lucrare faraonică”: măsoară 270 m pe 240 m, 86 m înălțime, și 92 m sub pământ. Are 12 nivele la suprafață și alte 8 subterane. Pe verticală se disting trei registre, care corespund totodată și unor zone funcționale distincte.

 

Comparație cu piramida Keops

Clădirea are aproximativ 1000 încăperi, dintre care 440 birouri, peste 30 săli și saloane, patru restaurante, trei biblioteci, două parcări subterane și o sală de concerte. Numele sălilor și saloanelor din Palatul Parlamentului au fost alese după 1989, ele evocând evenimente importante din istoria poporului român sau personalități cunoscute pe plan mondial. Majoritatea sunt legate de aspirația românilor pentru Unire și de istoria parlamentarismului în România.
Casa Poporului a fost construită în cadrul proiectului București. După cutremurul din 1977, Nicolae Ceaușescu a ordonat „reconstruirea” Bucureștiului ca un nou oraș, așa că, începând cu anii 1978-79, a avut loc concursul la nivel național pentru „Reconstruirea Bucureștiului”.

După un concurs ce a durat aproape 4 ani, arhitecta Anca Petrescu a câștigat postul de Arhitect șef al celui mai controversat proiect construit până acum în România.

După cutremurul din 4 martie 1977, Nicolae Ceaușescu a căutat un amplasament pentru a dezvolta un program foarte mare de investiții. S-a preluat o idee a regelui Carol al II-lea din 1935, în al cărei proiect era prevăzută construirea Camerei Deputaților pe Dealul Arsenalului.

Acest proiect fusese conceput de cei mai mari arhitecți ai vremii. In 1938 s-a anunțat începerea demolărilor în vederea deschiderii acestui ax. A venit al Doilea Război Mondial și lucrurile au rămas doar pe hârtie până în 1983, când a început construirea Casei Poporului.
Ceremonia oficială a așezării pietrei fundamentale având loc la data de 25 iunie 1984.

Șantierul propriu zis a început în anii 1980, cu demolarea a peste 7 km² din vechiul centru al capitalei și relocarea a peste 40.000 de oameni din această zonă. Printre clădirile dispărute se număra Mănăstirea Văcărești, Spitalul Brâncovenesc, Arhivele Naționale si Stadionul Republicii.

În 1989 costurile clădirii erau estimate la 1,75 miliarde dolari SUA, iar în 2006 la 3 miliarde Euro. Construcția are o lungime de 270 metri, lățime de 245 metri, înălțime de 86 metri (peste cota 0), adâncime de 92 metri (sub nivelul solului) și o suprafață construită la sol de 66.000 metri pătrați. Clădirea este compusă din 23 de corpuri. Proiectul de reconstruire centrală a Bucureștiului, cuprindea pe lângă Casa Poporului și altă serie de clădiri, cum ar fi: Ministerul Apărării Naționale, Casa Radio, Hotelul Marriott – Casa de Oaspeți, Casa Academiei Române, Parcul Izvor și Bulevardul Victoria Socialismului.

Materiale și forță de muncă folosite:

  • 1.000.000 m³ de marmură
  • 5.500 de tone de ciment
  • 7.000 de tone de oțel
  • 20.000 de tone de nisip
  • 1.000 de tone de bazalt
  • 900.000 m³ de esențe de lemn
  • 3.500 de tone de cristal
  • 200.000 m³ de sticlă
  • 2.800 de candelabre
  • 220.000 m² de covoare
  • 3.500 m² de piele.

La construcție au participat 200 arhitecți și aproximativ 20.000 muncitori care au lucrat în trei ture, 24 ore pe zi.

Palatul Parlamentului și beneficiarii

Construcția Casei Poporului, clădire admirată si contestată de puțini români otrăviți în simțiri, a început în 1984 și inițial ar fi trebuit finalizată în numai 2 ani. Termenul a fost prelungit apoi până în 1990, însă nici în prezent nu este finalizată. Numai 400 de încăperi și 2 săli de ședințe sunt finisate și folosite, dintr-un total de 1.100 de spații proiectate.
Clădirea are 4 niveluri subterane și 2 adăposturi antiatomice, pentru că Nicolae Ceaușescu se temea de un război nuclear. Această grijă era îndreptățită, având în vedere că mărețul proiect a început în timpul Războiului Rece. Se pare că ar fi cerut construirea unor tuneluri subterane, care sa-l ducă în siguranță până la aeroportul Otopeni, de unde sa poată fugi din țară, în caz de primejdie.

Inginerul Traian Popp, care a lucrat pe șantier, a confirmat existența unui tunel care face legătura între subsolul Casei și rețeaua de metrou, undeva între stațiile Izvor și Politehnica. Nu exista însă un metrou secret care să ajungă până la Otopeni.
La început lucrările au fost conduse de arhitectul Cezar Lăzărescu, unul dintre cei expropriați din cartierul Uranus. Casa lui a fost dărâmată pentru a face loc noului Bulevard Victoria Socialismului, așa cum a fost demolat aproape întregul cartier Uranus, 57.000 de familii fiind mutate forțat (după alte surse 40.000 de familii).

 

Funcția de conducător al șantierului a fost preluată ulterior de arhitecta Anca Petrescu, proiectanta palatului. Muncitorii de pe șantier au lăsat in urma lor povești. Unele amuzante, altele înfricoșătoare. S-au găsit și mesaje scrise de zidari glumeți, pe pereții Palatului, precum: „Maria + Casa Poporului“, sau „AMR (Au mai rămas) 197, 196, 195 … zile“. S-a vorbit mult despre lucrătorii care și-au găsit sfârșitul aici, pe cel mai mare șantier al țării.

Documentele confirmă 27 de morți în accidente de muncă, însă au circulat și încă circulă zvonuri legate de muncitori uciși, pentru a păstra tăcerea asupra unor tuneluri, sau camere secrete din clădire. Zvonuri false, contrazise chiar de arhitecta șefă, Anca Petrescu. Aceasta a infirmat cu tărie aceste ipoteze fanteziste, precizând că, atunci când murea un muncitor, procurorii militari făceau o anchetă amănunțită și se căuta un vinovat. Prin urmare, dispariția unor angajați nu ar fi fost trecută ușor cu vederea.

Dispariția cartierului Uranus nu a fost o pierdere pentru București ci o binefacere, A fost un cartier mizer încă dintre cele două războaie mondiale, cartier Dormitor, în care colcăiau borfașii, hoții și prostituatele. Străzile erau înguste, cu case scunde și vetuste. Era un amestec de case dubioase și de gospodării cu grădinițe, cu bolte de viță și pomi. Clădirile înalte erau rare, iar o parte mare din rețeaua stradală nu avea canalizare. Uranus era un cartier al lumii sărace și interlope, cartier care s-ar fi spulberat curând într-o mare capitală. Ceaușescu a avut neșansa de a fi decis ștergerea acelui focar de infecție, de înapoiere și de mahalagism.

Biserici demolate pentru a face loc Casei Poporului:

  • Enei, 1977
  • Albă Postăvari, 1984
  • Mânăstirea Cotroceni, 1984
  • Izvorul Tămăduirii, 1984
  • Gherghiceanu, 1984
  • Spirea Veche, 1984
  • Sf. Nicolae Sârbi, 1985
  • Sf. Nicolae, 1986
  • Sf. Nicolae Jitnița, 1986
  • Mân. Pantelimon, 1986
  • Doamna Oltea, 1986
  • Olteni, 1987
  • Sf. Vineri, 1987
  • Mân. Văcărești, 1987
  • Sf. Spiridon Vechi, 1987
  • Bradu Staicu, 1987
  • Sf. Treime, 1987
  • Sf. Mina, 1985
  • Izvorul Tămăduirii, 1982
  • Buna Vestire, 1981

Toate acestea dovedeau sărăcia poporului nostru din ultimele 2-3 secole, lipsa de imaginație a unor meșteri cu puțină vocație și fără de imaginație.
Un număr de 11 lăcașuri, mai valoroase au primit fonduri pentru a fi mutate prin metode moderne. Dintre acestea, inginerul Eugen Iordăchescu a mutat opt: Mihai Vodă, Ansamblul Antim, biserica Mănăstirii Schitul Maicilor, bisericile Olari, „Sfântul Ștefan“ Cuibul cu barză, „Sfântul Ilie“ – Rahova, „Sfântul Ioan“ sau „Sfântul Ionică“ – Piață, „Sfântul Gheorghe“ – Capra.

Nu trebuie uitat că pentru a construi Parisul modern, între anii 1853-1870, marele arhitect al lui Napoleon al III-lea, baronul Georges-Eugene Haussman a demolat fără restricții toate bisericile și capelele care i-au stat în calea proiectelor…
Deși lucrările la construcția Casei Poporului au fost inaugurate pe 25 iunie 1984, în prezența soților Ceaușescu, marele edificiu nu a fost terminat în totalitate nici până în ziua de azi. Potrivit arhitectei Anca Petrescu, instalațiile din subteran au rămas neterminate.
Cei ce au guvernat România după Nicolae Ceaușescu nu au fost în stare să termine edificiul nici după un sfert de secol. Niște nevolnici, hoți și apatrizi…

În anul 1990, magnatul american Rupert Murdoch a vrut să cumpere clădirea, cu 1 miliard de dolari, dar oferta sa a fost refuzată (nu începuse Marea vânzare a țării!). În prezent, Casa Poporului este evaluata la 3 miliarde de euro…

Din 1994 în clădire funcționează Camera Deputaților, după ce sediul inițial al instituției, Palatul Camerei Deputaților, a fost donat de stat Bisericii Ortodoxe Române. Începând din 2004 aici se află și Senatul României, inițial fiind găzduit în fosta clădire a Comitetului Central al Partidului Comunist Român.
De asemenea, Palatul Parlamentului găzduiește în numeroasele sale săli și saloane, o întreagă varietate de evenimente, expoziții sau întâlniri.

În perioada 2003-2004 a fost construită o anexă din sticlă de-a lungul ascensoarelor exterioare. Această construcție are ca scop facilitarea accesului la Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC), deschis în 2004, după o reamenajare în aripa vestică a palatului. În aceeași perioadă, un proiect ce susținea arborarea unui steag uriaș a fost anulat ca urmare a protestelor venite din partea publicului. Un drapel se afla deja arborat pe clădire dar a fost îndepărtat împreună cu suportul.

Restaurantul, accesibil doar politicienilor, a fost renovat, proiect urmat de amenajarea unei piscine, saune și a unor facilități sportive la nivelul 1 al subsolului. De asemenea, din 1995, clădirea găzduiește sediul Inițiativei de Cooperare Sud-est Europeană (SECI), o organizație ce are ca scop o colaborare pentru reducerea nivelului criminalității transfrontaliere în țările membre.
O mare parte din clădire (aripa vestică, parte din aripa de est, parte din al doilea nivel, nivelul 3 subsol și celelalte aflate sub acesta), urmează a fi terminate. Între timp, o parcare subterană se construiește în locului unui fost stadion, momentan folosit ca depozit, care a fost acoperit în timpul construcției palatului. De asemenea, se are în plan construirea unor tunele ce leagă Calea 13 Septembrie cu subsolul clădirii.

Adevărate comori din interiorul construcției sunt numeroasele sculpturi în marmură. La acestea se mai adaugă 700 de candelabre de cristal și uși sculptate în lemn, care valorează o adevărată avere. Laminatoarele din bronz turnat sunt unice și reprezintă o adevărată comoară ascunsă între pereții Casei Poporului. Nici decorațiunile din interiorul încăperilor nu sunt ieftine: covoarele enorme, draperiile create manual și clanțele din metale rare alcătuiesc opulența clădirii. Pe lângă acestea, monumentul este decorat cu sculpturi din ipsos, făcute în acea vreme în mărime naturală. La rândul lor, decorațiunile sunt înfrumusețate cu foițe subțiri de aur.

*

*   *

Inaugurarea oficială a palatului s-a desfășurat în ziua de 25 iunie 1984 în prezența Familiei Ceaușescu, cu toate că marele edificiu nu era terminat în totalitate, și nu este terminat nici până în ziua de azi.
Probabil că dacă ar fi trăit, Nicolae Ceaușescu ar mai fi adăugat Bucureștiului și alte edificii remarcabile. Prin colecția de clădiri unicat, s-ar fi alăturat epocii lui Carol I-ul…

 

Col. (Ge.rtr.) ing. Vlădescu Emilian